Novinite: Centrala nucleară Kozlodui rămâne operaţională în ciuda nivelului record de scăzut al Dunării

T.B.
Internaţional / 3 august, 10:56

Novinite: Centrala nucleară Kozlodui rămâne operaţională în ciuda nivelului record de scăzut al Dunării

Cele două unităţi operaţionale ale centralei nucleare bulgare Kozlodui NPP continuă să funcţioneze normal, în pofida nivelului scăzut record al apelor Dunării, a anunţat Ministerul Energiei de la Sofia, informează Novinite.

Deja nivelul neobişnuit de scăzut al Dunării a forţat Ungaria să suspende operaţiunile singurei sale centrale nucleare, cea de la Paks, o premieră în ultimii 44 de ani, şi generează provocări operaţionale pentru facilităţile nucleare din alte ţări de-a lungul fluviului, potrivit Novinite. În pofida acestor condiţii, unica centrală nucleară a Bulgariei rămâne complet operaţională, a precizat Ministerul Energiei, citat de aceeaşi sursă.

Experţii din energie citaţi de Ministerul Energiei de la Sofia estimează că nu va fi nevoie, cel puţin trei săptămâni, de o reducere semnificativă a capacităţii de generare la Kozlodui, dacă nivelul apelor Dunării continuă să scadă la rata medie înregistrată săptămâna trecută, informează Novinite.

Măsurile necesare pentru menţinerea informării instituţiilor relevante din Bulgaria şi consolidarea coordonării internaţionale privind gestionarea şi utilizarea apelor Dunării au fost deja adoptate, a transmis Ministerul Energiei, potrivit Novinite. Autorităţile de la Sofia menţin, de asemenea, comunicarea la nivel înalt cu omologii din Serbia şi România, care monitorizează evoluţiile hidrologice şi posibilul impact asupra infrastructurii energetice din regiune, conform aceleiaşi surse.

Ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, a anunţat duminică faptul că nivelul scăzut record al Dunării, determinat de secetă, a obligat hidrocentralele din Serbia să îşi reducă drastic producţia, până la doar 20% din capacitate, a relatat Novinite.

În Serbia, termocentralele asigură aproximativ 70% din producţia de energie electrică, în timp ce hidrocentralele furnizează 30%, potrivit informaţiilor prezentate de sursa citată.

Din cauza deficitului prelungit de precipitaţii şi a temperaturilor extreme care afectează Europa încă din primăvară, nivelul Dunării a atins valori minime istorice în unele zone, informează Novinite. Meteorologii sârbi estimează că nu sunt aşteptate precipitaţii semnificative de-a lungul cursului fluviului în următoarele cinci sau şase săptămâni, în timp ce consumul de energie creşte pe fondul utilizării sistemelor de aer condiţionat în timpul valurilor de căldură.

„Îndemn cetăţenii să utilizeze energia electrică în mod responsabil, pentru a ne ajuta să depăşim această perioadă de secetă”, a subliniat ministrul sârb al Energiei, citată de Novinite.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb