Marea Britanie ar trebui să preia 3.000 de refugiaţi copii care călătoresc singuri prin Europa şi se află în pericol de a cădea pradă traficanţilor de persoane, recomandă o comisie parlamentară care monitorizează activitatea Departamentului britanic pentru Dezvoltare Internaţională, relatează Reuters.
Preluarea minorilor neînsoţiţi ar trebui să se afle în centrul angajamentului Londrei de a primi 20.000 de refugiaţi sirieni, consideră Comisia pentru Dezvoltare Internaţională.
"Copiii sunt, în mod cert, unii dintre cei mai vulnerabili refugiaţi pe care criza i-a creat", a subliniat Stephen Twigg, preşedintele comisiei, într-un comunicat emis marţi.
"După ce au supravieţuit unei călătorii pline de pericole, există o posibilitate serioasă ca minorii neînsoţiţi să devină victime ale traficanţilor de persoane care să-i oblige la practicarea prostituţiei, muncii forţate şi traficului de droguri", subliniază comisia, vorbind despre "o problemă de maximă urgenţă".
Comisia cere guvernului să ajungă la o "decizie rapidă" în ce priveşte propunerea organizaţiei Salvaţi Copiii, care a lansat o petiţie online în septembrie.
Peste 1 milion de migranţi şi refugiaţi, dintre care jumătate sirieni, au intrat pe teritoriul Uniunii Europene în 2015, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM).
În luna septembrie, premierul David Cameron s-a angajat că ţara sa va prelua până la 20.000 de refugiaţi sirieni în următorii cinci ani.
"Analizăm din nou problema de a duce copii sirieni în Marea Britanie, atât din regiune, cât şi din Uniunea Europeană. În orice caz, trebuie să ne asigurăm că propunerile noastre sunt în interesul superior al copiilor afectaţi şi nu îi supun la riscuri suplimentare", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.
Comisia pentru Dezvoltare Internaţională a mai cerut guvernului să se asigure că refugiaţii din grupuri vulnerabile precum LGBT, creştinii şi persoanele cu dizabilităţi au acces la procesul de relocalizare.
Printre altele, comisia recomandă guvernului să folosească mai bine ofertele de sprijin în favoarea refugiaţilor sirieni venite din partea comunităţilor locale.