O companie chineză ar putea finanţa noile reactoare de la Cernavodă

F. A.
Companii / 30 octombrie 2012

Rodin Traicu, secretar de stat în Ministerul Economiei, spune că o companie chineză, China Guandong Group, ar putea asigura aproape 40% din investiţia necesară pentru construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, informează presa centrală.

"Am discutat posibilitatea ca societatea chineză să investească aproape 40% din necesarul investiţional pentru unităţile nucleare 3 şi 4, în partea clasică a centralei, adică echipamente electrice, circuite, turbine, generator. A fost o discuţie deosebit de importantă, mult mai importantă decât mă aşteptam. Tonusul nostru faţă de cele două reactoare a crescut simţitor", a declarat Traicu într-o conferinţă de presă.

Proiectul a fost evaluat la 4 miliarde de euro, lucrările fiind estimat să înceapă în 2010.Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian). Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb