O nouă experienţă de cumpărături în magazinul Billa din Ploieşti

F. A.
Comunicate de presă / 30 august 2011

Billa România anunţă finalizarea procesului de modernizare a magazinului sau din Ploieşti, din Bulevardul Libertăţii (zona Gara de Vest), potrivit unui comunicat de presă. Magazinul a intrat într-un proces de renovare şi remodelare în urmă cu 3 luni, iar investiţia totală se ridică la peste 1 milion de euro. Noul concept al magazinului aduce o zonă Fresh cu 70% mai mare, de care ploieştenii se pot bucura începând cu 1 septembrie.

"Ne-am dorit să extindem în primul rând zona de fresh pentru a satisface nevoile clienţilor noştri şi pentru a promova o alimentaţie cât mai sănătoasă, conform unui concept elaborat, care a fost deja implementat cu succes în alte filiale Billa din ţară. Avem acum la Ploieşti un spaţiu mult mai aerisit, mai liber şi cu peste 1000 de produse noi.", spune Filip Cristescu, Directorul de Operaţiuni al Billa România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb