Pentru prima dată în istorie, cantonul Zürich, oraşul Zürich şi Biroul de Turism din Zürich îşi unesc forţele pentru a prezenta Zürich-ul la nivel naţional şi internaţional cu un logo de brand şi un slogan. Identitatea "Zürich-World Class. Swiss Made" accentuează angajamentul celor trei părţi de a dezvolta o locaţie integrată şi o strategie de marketing de locaţie pentru regiunea Zürich, potrivit unui comunicat de presă.
Cu "Zürich-World Class. Swiss Made" ca brand, cantonul Zürich, oraşul Zürich şi Biroul de Turism din Zürich urmăresc să consolideze profilul şi imaginea atribuite entităţii Zürich atât în Elveţia, cât şi la nivel internaţional. Scopul este acela de a folosi o imagine consolidată pentru a creşte nivelul de solicitări turistice, pentru a atrage mai multe investiţii în zonă, precum şi pentru a crea mai multe locuri de muncă, întărind astfel nivelul economiei din regiune.
"Avem nevoie de o imagine de brand puternică, consolidată pentru Zürich, în domeniul din ce în ce mai competitiv al marketingului turistic", a spus Corine Mauch, primarul Zürich-ului, în cadrul prezentării de brand.