Obama le-a cerut scuze americanilor care îşi pierd asigurările din cauza reformei sănătăţii

F.A.
Internaţional / 8 noiembrie 2013

Preşedintele Barack Obama le-a cerut scuze ieri, într-un interviu televizat, americanilor care îşi pierd asigurarea pe caz de boală din cauza reformei sale a sănătăţii, în ciuda asigurărilor repetate pe care le-a oferit.

"Îmi pare rău că se află în această situaţie din cauza promisiunilor pe care le-am făcut", a declarat Obama pentru NBC, citat de AFP. El a precizat că administraţia va face "tot ceea ce poate" pentru a ajuta persoanele vizate.

Ca efect secundar al reformei promulgate în 2010 de către preşedinte, după intrarea în vigoare a părţii centrale a măsurilor la începutul lui octombrie, firme de asigurări, care domină piaţa sănătăţii, au reziliat în mod unilateral pachete devenite ilegale, obligându-i pe unii americani să îşi schimbe asigurările, implicând în unele cazuri creşteri ale primelor.

Acest fenomen a contrazis o promisiune repetată de preşedinte în anii în care şi-a apărat reforma. "Dacă vă place asigurarea actuală, o puteţi păstra", a promis el.

Obama a încercat luni să delimiteze această controversă prin unele precizări. "Ceea ce am vrut să spunem este că dacă aveţi un asemenea pachet înainte de reformă îl puteţi păstra, dacă nu s-a schimbat după ce a intrat legea în vigoare", a precizat preşedintele american.

Această polemică s-a adăugat celei create de lansarea portalului guvernamental prin care americanii neasiguraţi optează pentru achiziţionarea unei asigurări private. Acest site nu funcţiona bine când a fost lansat, la începutul lui octombrie, obligând administraţia să acţioneze pentru repararea problemelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb