OCDE publică un plan de acţiune prin care să prevină dubla ne-impozitare

F.A.
Companii / 11 septembrie 2013

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat Planul de Acţiune cu privire la erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor ("Action Plan on Base Erosion and Profit Shifting"), arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Acesta are ca scop modernizarea sistemului fiscal internaţional, concentrându-se pe domeniile în care, din punct de vedere teoretic, ar putea fi întâlnit fenomenul de evitare a impozitării.

"Planul de acţiune al OCDE propune un număr de măsuri care pot fi puse în practică de fiecare autoritate fiscală pentru a preveni dubla ne-impozitare şi pentru a asigura astfel coerenţa impozitării profitului la nivel internaţional", afirmă Teodora Alecu, Director în cadrul KPMG în ţara noastră, Servicii de Preţuri de Transfer.

OCDE îşi propune ca până în luna decembrie a anului 2015 să realizeze modificări atât în Modelul de Convenţie Fiscală al OCDE, cât şi în Ghidul Preţurilor de Transfer pentru a asigura reflectarea cât mai clară a activităţilor generatoare de venituri în baza de impozitare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb