Actualizare 21:05 Personalul medical din spitalele de stat, în grevă împotriva austerităţii
Personalul medical din spitalele de stat şi centrele de sănătate din Grecia se află, astăzi, într-o grevă de 24 de ore în semn de protest faţă de măsurile de austeritate, potrivit DPA.
Federaţia Medicilor din Spitalele din Grecia (OENGE) a emis un comunicat în care denunţă starea de "asfixiere economică" a spitalelor publice. "Medicii cer o creştere a finanţării spitalelor" până la 2 miliarde de euro pe an faţă de nivelul actual de 1,4 miliarde de euro, "pentru a se rezolva problema deficitului de materiale şi de medicamente", potrivit comunicatului citat.
Bugetul total alocat pentru sistemul public de sănătate este de circa 11 miliarde de euro anual, adică în jur de 5% din PIB al ţării. Potrivit premierului Alexis Tsipras, acesta reprezintă cel mai scăzut nivel al cheltuielilor publice pentru sănătate ca procent din PIB în rândul statelor membre ale UE şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
În luna aprilie, şeful guvernului a anunţat că vor fi concediaţi 4.500 de angajaţi din sănătate, dintre care 700 de medici, asistente şi paramedici cu contracte permanente.
(Alexandru Costea)
----------
Grecia nu va fi capabilă să efectueze următoarea plată către Fondul Internaţional Monetar (FMI), programată pentru 5 iunie, dacă nu ajunge la un acord cu creditorii săi internaţionali, a declarat preşedintele Parlamentului de la Atena, Nikos Filis, transmite Reuters.
"Acum este momentul ca negocierile să fie finalizate. Acum este momentul adevărului, pe 5 iunie", a afirmat Filis, reprezentantul partidului de guvernământ Syriza, la postul de televiziune ANT1.
Domnia sa a spus că "dacă nu vor ajunge la un acord până la această dată, pentru a rezolva problema finanţării, nu vor primi niciun ban".
Finalizarea cu succes a negocierilor cu creditorii ar debloca restul de 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere de 240 de miliarde de euro, dar discuţiile se împiedică de refuzul Guvernului de a accepta reformele din sectorul pensiilor şi legislaţia muncii.
"Nu sunt bani pentru creditorii străini, care nu ne-au mai dat fonduri de un an. Nu avem bani să facem plata, aceasta este o parte a discuţiei", a spus Filis.
El a adăugat că Guvernul se va asigura că are bani să plătească pensiile şi salariile, înainte de a achita ratele către FMI. Filis a reiterat şi faptul că Guvernul vrea un acord care să nu includă noi tăieri de pensii, cerând un nivel mai scăzut al ţintei pentru excedentul bugetar şi restructurarea datoriei publice.
Autorităţile elene trebuie să plătească FMI în luna iunie 1,5 miliarde de euro, iar o primă rată, de 300 de milioane de euro, trebuie achitată pe 5 iunie.