OFICIAL LOCKHEED MARTIN:  "Sistemul de la Deveselu va fi testat de mai multe ori înainte de instalare"

F.A.
Companii #Apărare / 7 noiembrie 2013

Sistemul Aegis Ashore, care va funcţiona la Deveselu, va fi testat de mai multe ori înainte de instalare, primul test fiind programat pentru anul viitor, în Hawaii, a precizat azi, oficialul Emily Kleiman, de la biroul de presă al Lockheed Martin, compania care construieşte scutul antirachetă de la Deveselu, conform surselor de presă.

"Testele precedente au fost pentru sistemul de la Poligonul de Rachete din Hawaii. Anul viitor va fi testat sistemul din România", a declarat Kleiman.

Totodată, domnia sa a mai precizat că vor fi efectuate "numeroase teste înainte de amplasarea sistemului în România".

Potrivit surselor de presă, ceremonia de marcare a începerii lucrărilor principale de construcţie la Facilitatea antirachetă de la Baza Militară Deveselu a avut loc în data de 28 octombrie.

Ţara noastră a acceptat instalarea pe teritoriul său a acestei baze, în cadrul scutului american antirachetă în Europa, în luna septembrie a anului 2011. Baza ocupă un teren de aproximativ 175 de hectare şi în ea vor fi staţionaţi aproximativ 200 de militari şi tehnicieni americani.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb