OLLI REHN, VICEPREŞEDINTE CE: "Economia europeană a ajuns într-un punct de cotitură"

F.A.
Internaţional / 5 noiembrie 2013

Olli Rehn, vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) responsabil cu afaceri economice şi monetare şi cu moneda euro, consideră că economia europeană a ajuns într-un punct de cotitură, arată un comunicat de presă.

Domnia sa a declarat: "Există tot mai multe semne că economia europeană a ajuns într-un punct de cotitură. Consolidarea fiscală şi reformele structurale întreprinse în Europa au pus bazele redresării. Este însă prea devreme să proclamăm victoria: nivelul şomajului este încă inacceptabil de ridicat. De aceea trebuie să depunem în continuare eforturi pentru a moderniza economia europeană, pentru a realiza o creştere economică durabilă şi pentru a crea locuri de muncă".

În ultimele luni, au existat semne încurajatoare că Europa este în curs de redresare economică, se transmite în documentul citat. După o scădere care a durat până în primul trimestru al acestui an, economia europeană a început să crească din nou în al doilea trimestru, iar PIB-ul real va continua să crească în mod constant de-a lungul anului acesta.

De asemenea, conform comunicatului, în perspectivă, creşterea economică se va accelera treptat pe parcursul perioadei de prognozare, ajungând la 1,4% în UE şi la 1,1% în zona euro în 2014 şi atingând 1,9%, respectiv 1,7% în 2015.

Analiştii estimează, totodată, că deficitele fiscale globale vor scădea la 3% în zona euro, în timp ce ponderea datoriei în raport cu PIB-ul va ajunge la aproape 90% în UE şi la 96% în zona euro, mai arată sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb