Oltchim continuă procesul împotriva reprezentanţilor PCC SE

C. P.
Comunicate de presă / 6 aprilie 2011

În urma deciziei Judecătoriei Râmnicu Vâlcea din data de 31.03.2011 de a respinge plângerea înaintată de către SC Oltchim SA împotriva unei rezoluţii a Parchetului de neîncepere a urmăririi penale în cazul a doi foşti membri ai Consiliului de Administraţie a Combinatului Oltchim, domnul Waldemar Preussner şi domnul Wojciech Zaremba, SC Oltchim SA face următoarele precizări:

Deşi în data de 31 Martie 2011 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins plângerea formulată de Oltchim împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de Waldemar Preussner şi Wojcieh Zaremba cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000, procesul intentat celor doi foşti membri ai CA a Oltchim va continua printr-o speţă de drept civil.

Astfel, SC Oltchim SA va continua cercetările în ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii PCC SE, Waldemar Preussner şi Wojcieh Zaremba, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art.5 din Legea nr.11/1991 privind concurenţa neloială, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.298/2001, precum şi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art.271 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare.

SC Oltchim SA consideră că întreaga strategie şi activitate a PCC SE din ultimii ani a fost orientată în mod special spre deprecierea financiară a societăţii în relaţia cu potenţialii investitori, spre slăbirea Oltchim ca mare producător pe piaţa produselor petrochimice şi deschiderea de permanente procese şi conflicte în vederea scăderii încrederii partenerilor de afaceri şi, în final, alungarea oricăror potenţiali concurenţi la privatizarea combinatului Oltchim.

Până în acest moment, atât autorităţile locale, cât şi cele naţionale, au făcut eforturi susţinute pentru a creşte activitatea combinatului Oltchim, pentru a-l menţine în viaţă şi pentru a asigura mii de locuri de muncă. De aceea, ar fi regretabil ca aceste eforturi să nu fie fructificate la maximum în beneficiul României şi al cetăţenilor săi. Din acest punct de vedere, Oltchim va fi neobosit în a-şi susţine interesele în faţa unor acţionari minoritari neconstructivi şi speră ca justiţia să facă lumină în acest caz.

Întreaga acţiune în instanţă a SC Oltchim SA se face ca urmare a Hotărârilor AGA nr. 26 şi 27 din data de 09 octombrie 2009 .

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb