ALERT 14 fonduri de pensii private amendate de Consiliul Concurenţei

Emilia Olescu
Bănci-Asigurări / 17 august 2010

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane euro) 14 agenţi economici care au participat la o înţelegere anti-concurenţială pe piaţa administrării private a fondurilor de pensii obligatorii din România (pilonul II), potrivit lui Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC.

Autoritatea în domeniu a constatat existanţa unei înţelegeri care are ca obiect împărţirea clienţilor între 14 dintre cele 18 societăţi intrate pe această piaţă în anul 2007. Aceasta viza participanţii înregistraţi ca "dubluri" în procedura de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat - cei înregistraţi în acelaşi timp la două fonduri.

"Conform legislaţiei < dublurile > trebuiau verificate şi apoi raportate Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, urmând ca respectivii participanţi să fie repartizaţi aleatoriu (prin < loterie >) conform legislaţiei specifice incidente în acest domeniu. Administratorii fondurilor de pensii au realizat o împărţire bilaterală a participanţilor înregistraţi în acelaşi timp la două fonduri de pensii, după regula 50%-50%", a precizat Bogdan Chiriţoiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb