ANPC a verificat comercializarea produselor alimentare

F. A.
Macroeconomie / 6 august 2010

Secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a dispus efectuarea unui control naţional care a avut în vedere respectarea conformităţii, calităţii produselor/serviciilor, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în unităţi de alimentaţie publică şi în magazine alimentare, informează un comunicat remis redacţiei.

Din 1461 operatori economici controlaţi, la 1264 dintre aceştia (peste 86%) au fost constatate deficienţe. Au fost verificate peste 100 tone de produse alimentare din care 22 tone (22%) nu îndeplineau prevederile actelor normative în vigoare. Comisarii ANPC au retras de la utilizare sau comercializare circa 2 tone de produse alimentare improprii consumului uman, alte circa 15 tone au fost oprite temporar, până la remedierea neconformităţilor şi au aplicat 836 amenzi contravenţionale în valoare totală de 2.519.400 lei şi 594 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb