Criza alimentară determină Banca Mondială să ia atitudine împotriva prohibiţiei

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 aprilie 2008

Criza alimentară determină Banca Mondială să ia atitudine împotriva prohibiţiei

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a cerut, ieri, într-o conferinţă de presă ţinută la Berna, să nu se dea curs interdicţiilor la export, pentru a se putea face faţă crizei alimentare mondiale. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a înnoit solicitarea, în aceeaşi conferinţă de presă. Zoellick a apreciat că interdicţiile la export au ridicat preţul alimentelor şi a salutat, în context, decizia Ucrainei de ridicare a restricţiilor de export la grâu, care a avut ca efect imediat scăderea cotaţiilor. Secretarul general al ONU şi 27 de reprezentanţi ai Naţiunilor Unite s-au întâlnit, luni, la Berna, pentru a stabili un plan de acţiune în criza mondială determinată de explozia preţurilor la produsele alimentare. O celulă de criză constituită sub egida ONU în capitala Elveţiei are ca prioritate imediată prevenirea morţii prin înfometare în diverse zone ale lumii. În acest sens, ţările donatoare sunt solicitate să răspundă "de urgenţă şi de o manieră completă cu fonduri", a precizat secretarul general al ONU.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2344
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6717
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0664
Gram de aur (XAU)Gram de aur606.6218

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb