Eliberare Certificate de Urbanism în Cluj

F. A.
Macroeconomie / 6 iulie 2010

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a eliberat o serie de Certificate de Urbanism necesare pentru realizarea unor lucrări în comunele Buza şi Aşchileu. Astfel, a fost eliberat certificatul de urbanism pentru demolarea unei construcţii din satul Buza, în vederea construirii unei grădiniţe cu program normal, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean a eliberat şi Certificatul de Urbanism necesar în vederea efectuării de reparaţii capitale pentru alimentarea cu apă în localitatea Aşchileul Mare, comuna Aşchileu.

"Prin eliberarea acestor certificate de urbanism facem o serie de paşi concreţi în direcţia creşterii calităţii vieţii în mediul rural din judeţul Cluj, atât prin asigurarea dreptului la educaţie al copiilor cât şi prin creşterea calităţii apei furnizate locuitorilor din întreg judeţul. Egalitatea de şanse în viaţă a tuturor locuitorilor judeţului nu se poate realiza decât prin garantarea efectivă a dreptului la educaţie şi cunoaştere, ceea ce presupune în primul rând oferirea pentru copiii din fiecare localitate a posibilităţii de a urma toate ciclurile de învăţământ, începând cu cel preşcolar. Pe de altă parte, prin intermediul lucrărilor de reparaţii capitale se modernizează sistemul de alimentare cu apă potabilă, conform ultimelor standarde de calitate în domeniu", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb