INS: Rata şomajului a crescut la 8,1% în primul trimestru al anului

F. A.
Macroeconomie / 6 iulie 2010

Rata şomajului, calculată conform Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a fost de 8,1% în primul trimestru din acest an, în creştere atât faţă de trimestrul anterior (7,5%), cât şi faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (6,9%), arată datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele trei luni din acest an, populaţia activă din ţară număra 9,72 milioane persoane, din care 8,83 milioane persoane erau ocupate, iar 787.000 de oameni erau şomeri.

Conform datelor statistice, şomajul din mediul urban a fost în perioada menţionată de 9,9%, în timp ce în mediul rural rata şomajului a fost de 5,8%. Rata şomajului pentru cele trei luni aferente primului trimestru din acest an a înregistrat valori apropiate ratei şomajului BIM: 8,1% în ianuarie, 8,3% în februarie şi 8,4% în martie 2010.

Institutul Naţional de Statistică precizează însă că cele două rate ale şomajului (BIM, respectiv cel înregistrat) nu sunt comparabile din cauza perioadelor de referinţă şi sferei de cuprindere diferite.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb