Intel şi Nokia creează primul laborator comun

F. A.
Companii #Bunuri de Larg Consum / 24 august 2010

Intel Corporation, Nokia şi Universitatea din Oulu au inaugurat azi oficial Centrul Comun de Inovaţie Intel - Nokia. Acesta va angaja aproximativ 24 de specialişti în cercetare şi dezvoltare, urmând să devină cel mai nou membru al Reţelei Europene de Cercetare a companiei Intel, Intel Labs Europe. Iniţial, laboratorul va desfăşura activităţi de cercetare în vederea generării de experienţe noi şi cât mai reale pentru utilizatori ce vor putea accelera capabilităţile în creştere ale dispozitivelor mobile, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Faptul că Universitatea din Oulu se concentrează atât pe identificarea de noi soluţii de telecomunicaţii, cât şi pe cercetări în domeniul electronicii şi fotonicii, a transformat acest centru universitar în cel mai potrivit loc pentru Centrul Comun de Inovaţie Intel - Nokia", a declarat Justin Rattner, Chief Technology Officer şi Director al Intel Labs, Intel.

"Tehnologia 3D ar putea schimba modul în care ne folosim dispozitivele mobile, făcând interacţiunea cu ele mult mai puternică şi mai reală", a declarat Rich Green, Senior Vice President şi Chief Technical Officer, Nokia. "Noul laborator creat împreună cu Intel va extinde expertiza comunităţii din Oulu în domeniul interfeţelor 3D, stabilind în timp baze importante pentru experienţe mobile viitoare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb