Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit cu înalţi oficiali sârbi

F. A.
Politică / 18 iunie 2010

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut, la 17 iunie 2010, întrevederi cu înalţi oficiali sârbi, în cadrul vizitei efectuate la Belgrad. Agenda discuţiilor a cuprins modernizarea cadrului de dialog bilateral, perspectiva europeană a Serbiei, cooperarea sectorială şi problematica minorităţilor naţionale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În discuţia cu preşedintele Boris Tadic, ministrul român a salutat lansarea procesului de ratificare a acordului de asociere şi stabilizare Serbia-UE şi a evidenţiat necesitatea îndeplinirii în totalitate a criteriilor politice necesare obţinerii statutului de candidat, inclusiv referitoare la minorităţi. Preşedintele Tadic a exprimat aprecierea deosebită pentru sprijinul României, asigurând partea română de angajamentul Serbiei faţă de valorile europene.

În cadrul întrevederii cu vicepremierul şi ministrul de interne, Ivica Dacic, cei doi demnitari au convenit încheierea unui acord de mic trafic la frontieră şi consolidarea cooperării bilaterale în domeniul combaterii traficului de narcotice şi emigraţiei ilegale. Ministrul Baconschi a reiterat interesul României de deschidere a unui consulat general în localitatea Zajecar.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0558
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4398
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0092
Gram de aur (XAU)Gram de aur479.8636

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb