Ministrul Finanţelor s-a întâlnit cu comisarul european responsabil de cooperarea pentru dezvoltare

F. A.
Politică / 25 iunie 2010

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, s-a întâlnit azi cu comisarul european responsabil de cooperarea pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Ministrul Vlădescu a reiterat angajamentul politic al României în domeniul asistenţei pentru dezvoltare (ODA), subliniind faptul că "România trebuie să contribuie la dezvoltarea globală". De asemenea, ministrul Finanţelor a menţionat ajutorul financiar nerambursabil de 100 milioane euro pe care România îl acordă Moldovei, arătând că "Moldova, alături de Serbia şi Georgia reprezintă state prioritare pentru România în furnizarea de asistenţă".

Comisarul european Andris Piebalgs a menţionat faptul că "fondurile ODA acordate de către UE sunt importante pentru statele beneficiare, însă în aceeaşi măsură sunt importante şi fondurile alocate la nivel bilateral, de către statele membre ale UE". Comisarul a precizat că asistenţa pentru dezvoltare trebuie văzută de statele donatoare ca o investiţie şi că aceasta reprezintă totodată o posibilitate de a stabili contacte şi de a dezvolta afaceri în viitor.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb