MCDONALD"S  Investiţie de trei milioane euro în Capitală

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 19 aprilie 2010

McDonald"s România a deschis un nou restaurant în Bucureşti, în zona 1 Decembrie 1918, cu o capacitate de peste 140 de locuri, investiţie estimată la trei milioane euro, astfel că reţeaua a ajuns la 62 de unităţi, se arată într-un comunicat al companiei. "Compania are un mare potenţial de dezvoltare în România. În acest an, vom continua să extindem reţeaua de restaurante şi în acelaşi timp vom investi sume importante pentru modernizarea celor existente", a declarat directorul general McDonald"s România, Karen Bishop.

Prin deschiderea unităţii, cu o suprafaţă construită de 442 metri pătraţi, au fost create peste 70 de noi locuri de muncă, în prezent compania având 3.300 de angajaţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8155
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3935
Gram de aur (XAU)Gram de aur611.8686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb