Valoarea totală a proiectului "Management de Caz" se ridică la 774.166 lei

C.P.
Companii / 8 iunie 2010

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 anunţă desfăurarea sesiunilor de formare a personalului în domeniile "Egalitate de şanse" şi "Dezvoltare Durabilă" în cadrul proiectului: Înfiinţarea Departamentului "Management de Caz" şi implementarea metodei - premiza pentru reducerea perioadei de livrare/ asistenţă publică pentru copii şi adulţi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 pe o periodă de 14 luni, proiectul este cofinanţat din Fondul Social European şi vizează implementarea metodei managementului de caz la nivelul serviciilor de asistenţă socială oferite cetăţenilor, dar mai ales urmăreşte reducerea perioadei livrare a acestora.

Activităţile proiectului cuprind sesiuni de formare a 48 de asistenţi sociali din cadrul DGASPC Sector 6 în domenii precum managementul de caz în protecţia copilului şi adulţilor, dezvoltare durabilă si egalitatea de şanse.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 774.166 lei, valoarea eligibilă 370.966 lei, contribuţia din Fondul Social European reprezentând 363.546,68 lei (98%), contribuţia DGASPC Sector 6 fiind de 7.419, 32 (2%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb