ÎN DEBUTUL ŞEDINŢEI DE IERI: BET-FI a spart pragul de 10.000 de puncte

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2009

Indicele BET-FI a coborât sub 10.000 de puncte la începutul şedinţei bursiere de ieri, pe o piaţă în scădere generală şi cu o lichiditate redusă. Astfel, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare s-a reîntors la nivelul din 2004.

Mihai Mureşan, broker la "Intercapital Invest", ne-a explicat că în debutul şedinţei de ieri indicele BET-FI a suferit o corecţie majoră, spărgând minimul înregistrat în octombrie 2008.

Brokerul ne-a declarat: "Nu ne putem aştepta în perioada următoare la un trend ascendent, dar pot apărea mici reveniri pentru sectorul societăţilor de investiţii financiare".

Brokerul de la "Intercapital Invest" ne-a mai spus că, de cele mai multe ori, acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare sunt speculate, ele având mai mereu o lichiditate superioară celei înregistrate de ceilalţi emitenţi de la Bursa de Valori Bucureşti.

Pe lângă trendul descendent care afectează întreaga bursă, un impact nefavorabil în evoluţia cotaţiilor SIF l-ar putea avea şi o eventuală decizie de neacordare de dividende.

Spre sfârşitul şedinţei, indicele BET-FI a recuperat din pierderile de dimineaţă, înregistrând la fel ca şi restul pieţei, o uşoară revenire, peste 10.000 de puncte.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb