|
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea deveni ordonator principal de credite, în vederea unei mai bune eficientizări a cheltuielilor instituției, potrivit unei propuneri de modificare a Ordonanței Guvernului 86/2003, privind unele reglementări în domeniul financiar. În prezent, ANAF are calitatea de ordonator secundar de credite (cu excepția Autorității Naționale a Vămilor și Gărzii Financiare). ANAF urmărește, prin această măsură, creșterea încasărilor la bugetul general consolidat, reducerea evaziunii fiscale în comerțul cu amănuntul. Proiectul are în vedere simplificarea procedurilor de plată, reducerea timpului alocat întocmirii procedurilor de plată și diminuarea riscului de erori de completare a acestora, precum și disciplinarea agenților economici.
Ordonatorul de credit este persoana împuternicită prin lege sau prin delegare, potrivit legii, să dispună și să aprobe acțiuni cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent de natura acestora.
M.M.
30.08.2007
|