|
|
Valentin Lazea |
"Nu toată populația României va fi afectată la fel de criza economică", a apreciat, vineri, Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale a României (BNR), prezent la conferința Challenges and Opportunities in Bilateral Cooperation during the Current Economic Climate, organizată la București de Am-basada Norvegiei, potrivit Agerpres.
În condițiile în care cheltuielile bugetare au crescut cu 5% numai pentru salarii și pensii, ajus-tarea bugetară va fi necesară, dar ea nu va afecta la fel pe toată lumea, deoarece nu toți românii sunt bugetari sau pensionari, dar unii dintre ei trăiesc peste limitele bugetului de stat", a explicat economistul șef al BNR.
Datoria externă nesustenabilă și deficitul bugetar uriaș se numără printre vulnerabilitățile economiei românești care au făcut ca aceasta să fie și mai sensibilă la efectele crizei, a declarat Valentin Lazea. El a mai adăugat că deficitul bugetar al României, calculat după metodologia UE, este de 5,5%, nu de 4,6%, cum consideră FMI.
Economistul șef a mai explicat că BNR nu poa-te trece la o flotație liberă a cursului de schimb valutar pentru că ar duce la creșterea ratei de schimb din cauza influxurilor de capital.
Valentin Lazea a mai acuzat politica salarială, care a asigurat creșteri de lefuri peste rata de 10% a productivității muncii și a determinat creșterea deficitului de cont curent, care a depășit 12% și a scăzut acum la circa 5%.
Conform economistului șef al BNR, printre canalele prin care criza globală a pătruns în România se numără comerțul exterior (restrângerea piețelor externe), canalul financiar (acces redus la împrumuturi și finanțări de pe piața externă), rata de schimb, lipsa de încredere a investitorilor în economia românească și modificarea bilanțurilor prin devalorizarea proprietăților imobiliare.
A.G.
07.12.2009
|