După încă un an electoral şi o scurtă vacanţă postelectorală întreruptă de dezbaterea bugetului, partidele s-au trezit în plină luptă pentru "reformă". De fapt, sub camuflajul reformei se dă o luptă internă pentru putere. Unii vor să profite de momentul bilanţului postelectoral şi să ocupe poziţii de influenţă. PDL, avantajat de victoria lui Traian Băsescu, deşi este cel mai stabil partid al momentului, nu este nici el scutit de o asemenea confruntare. Şi cum Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat cu un avantaj de doar 70000 de voturi faţă de Mircea Geoană, aproape oricine poate revendica contribuţia sa ca fiind cea determinantă la victoria finală. Aşa se şi explică faptul că discuţia despre reformă este adusă în PDL de noii veniţi, apropiaţi la un moment dat, de Traian Băsescu, care pun în discuţie modul de recrutare şi luarea deciziilor pentru a putea să strângă în jurul unei platforme "reformiste" nemulţumiţii din organizaţiile teritoriale şi pentru a participa cu şanse de succes la bătălia internă. Dar soarta reformei partidelor, atât în PDL, cât şi în celelalte partide, depinde de structura actuală a partidelor politice. Ori aceasta este cel mai bine reflectată în compoziţia grupurilor parlamentare.

     Reprezentarea parlamentară este un bun indicator al politicii de recrutare a membrilor şi de promovare a elitelor politice în partide politice româneşti. O statistică produsă de serviciile Camerei Deputaţilor prezintă foarte bine această situaţie şi demonstrează cum atât de discutata reformă şi schimbare politică se loveşte de starea de fapt. Ilustrativ pentru situaţia prezentă este profilul parlamentarului român în actuala legislatură: bărbat, de peste 45 de ani, cu pregătire de inginer sau economist, dar care s-a impus ca înalt funcţionar sau om de afaceri. După cum se poate observa, profilul "reformatorilor", mulţi dintre ei profesori universitari sau jurnalişti, nu se încadrează în grupul dominant.

     Reforma partidelor nu poate eluda problema reprezentării femeilor la cel mai înalt nivel al deciziei politice. Şi nu pentru că România e ţară macho avem unul din cele mai masculine parlamente din lume, ci pentru că partidele au promovat o politică de recrutare în favoarea bărbaţilor. Iar faptul că două din cele patru formaţiuni politice parlamentare au în frunte lideri ardeleni (PDL şi UDMR), iar în Ardeal se regăseşte prezenţa celui mai mic număr de femei parlamentar din ţară, a contribuit la impunerea unui model de recrutare cu bază culturală, dar şi politică. Ori, aşa cum s-a putut observa şi la alegerile prezidenţiale, dar şi la cele parlamentare din 2008, Transilvania influenţează decisiv rezultatul alegerilor şi echilibrele politice naţionale. Pentru PSD, dezertarea grupului de la Cluj şi influenţa acestui fapt asupra restului organizaţiilor social democrate din Transilvania a fost unul din factorii importanţi care au contribuit la scorul bun realizat de PDL, în 2008, şi de Traian Băsescu în 2009. PDL sau UDMR, organizaţii pragmatice, nu şi-au irosit energiile în strategii de recrutare transparente şi deschise, ci au căutat să utilizeze eficient structurile existente. Şi, prin puterea exemplului, mutarea centrului politic de greutate spre Transilvania a influenţat starea generală de fapt.

     Dar, înnoirea parlamentarilor, ca şi a politicienilor în general, nu aduce cu sine o schimbare a stilului politic. Încă din 2004, rata de înlocuire a vechilor parlamentari era foarte mare în România în comparaţie cu statele vest europene. Şi, totuşi, schimbarea nu a avut loc. Dacă în Vest o rată de înlocuire de 20% este deja una mare, în 2004, în România aceasta a fost de peste 40%. În 2008 acest fenomen a fost amplificat şi de creşterea electorală a PDL care a trecut, în 4 ani, de la 15% la 32%, dar şi de criza internă din PSD unde tinerii parlamentari au fost promovaţi şi pentru a înlocui vechea gardă opusă coaliţiei conducătore Geoană-Hrebenciuc-Dragnea.

     Dacă politica românească are nevoie de o schim-bare profundă, multe semne indică însă că aceasta nu va fi iniţiată din interiorul partidelor. Boala e veche şi nu doar partidele româneşti suferă de ea. Dar, câtă vreme reforma politică predicată de unii politicieni nu e decât o perdea de fum în spatele căreia se dau luptele pentru putere, societatea va rămâne, în continuare, tentată de apolitism, şi fără sprijinul societăţii reforma politică nu are sorţi de izbândă.