Secţiunea Membri Colectivi a CCIB are un nou preşedinte

F. A.
Macroeconomie / 1 iulie 2010

Secţiunea Membri Colectivi a CCIB are un nou preşedinte, şi anume Laurenţiu Zamfir, reprezentantul Institutului de Prognoză Metalurgică a Ţărilor Balcanice. Pentru perioada următoare se urmăreşte organizarea unor acţiuni de consultare a membrilor în ceea ce priveşte iniţiativele legislative cu impact asupra mediului de afaceri, conturarea unui punct de vedere coerent şi consistent şi prezentarea acestuia, de către CCIB, autorităţilor competente, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În ceea ce priveşte Secţiunea Comerţ a Camerei bucureştene, potrivit strategiei de relaţii externe a CCIB, s-a urmărit dezvoltarea relaţiilor comerciale cu ţările din Balcani, Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi de Sud-Est, America Latină, Africa de Nord, fără a neglija spaţiul comunitar.

Pentru perioada următoare se are în vedere continuarea acţiunilor de promovare a ofertei ţării noastre prin intermediul unor reprezentanţe ale CCIB în străinătate, îndeosebi în spaţiul extra-UE, dublate de expoziţii permanente cu produse româneşti. Astfel, pe lângă reprezentanţa Camerei bucureştene din Emiratul Sharjah, vor fi deschise reprezentanţe ale CCIB în Vietnam, Turkmenistan, China şi Spania.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb