TotalSoft şi SATORP, parteneri în construcţia uneia dintre cele mai mari rafinării din lume, în Arabia Saudită

F. A.
Companii / 21 iulie 2010

TotalSoft anunţă semnarea unui contract cu SAUDI ARAMCO TOTAL Refining and Petrochemical Company (SATORP) din Arabia Saudită pentru vânzarea sistemului Primavera, informează un comunicat remis redacţiei.

Licenţele Primavera, instalate de către TotalSoft în cursul lunii iunie, marchează şi prima vânzare de software de project management realizată de o firmă românească în Peninsula Arabă, urmând a fi utilizate la construcţia uneia dintre cele mai mari rafinării din lume - "Jubail Refinery". Proiectul JUBAIL presupune o investiţie totală în valoare de 9.6 miliarde dolari, considerat cel mai mare proiect din lume în momentul de faţă, şi de o mare importanţă strategică atât pentru Saudi Aramco, cât şi pentru Regatul Arabiei Saudite, fiind cea mai mare rafinărie din Orientul Mijlociu.

La finalizarea sa, prevăzută pentru anul 2013, noua rafinărie va fi una dintre cele mai avansate la nivel mondial, având planificată o producţie de 400,000 de barili/zi.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb