Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.07.2010
OPINIA DE LA ANTIPOZI
România, una din cele mai bogate țări din Europa!
     Din păcate este doar o reclamă pe TVR Internațional.

     Realitatea este că, după statistici, România este una din cele mai sărace țări din Europa.

     De ce ?

     O analiză poate va fi făcută de economiști care se ocupă cu istoria, dacă în România există o asemenea preocupare.

     Ca o generalitate, s-a dovedit că țări bogate în resurse , dar cu forme de guvernământ corupte și incompetente, unde administrarea banului public se face exclusiv în beneficiul grupurilor de interese, pot transforma o economie prosperă într-o economie a dezastrului pentru majoritatea membrilor societății, cu repercusiuni impredictibile asupra fabricii sociale.

     Exemple istorice: în America de Sud, Argentina și Chile, în Africa, Zimbawe etc.

     În România ultimilor 20 de ani, marea realizare a celor care au guvernat a fost exact crearea unui sis­tem corupt în care interesul public nu a avut prioritate.

     Desigur, nu poate fi ignorat nici faptul că cei care au primit mandat să administreze, România nu au avut nici expertiza, nici viziune economică și nici nu au fost interesați să fie consiliați de cei care se pricep.

     A fost un fel de, cei care știu trebuiau să tacă, iar cei care nu știu erau autorizați să vorbească.

     La un post de televiziune am văzut un exemplu care merită menționat.

     Un secretar de stat la Ministerul Agriculturii spunea: "România trebuie să aibă o prioritate la primirea de fonduri UE deoarece suntem țara care are cea mai mare proporție de cetățeni (peste 30%) angajați în agricultură și aceasta dovedește un potențial imens".

     Faptele sunt exact pe dos.

     O țară cu o proporție atât de mare de cetățeni angajați în agricultură dovedește înapoiere.

     Adică în Romania, 30 de oameni hrănesc 100 de cetățeni. În țările avansate 3-4 oameni hrănesc 100 de cetățeni.

     Deci numărul mare de persoane care activează în agricultură dovedește o înapiere imensă, nu un potențial imens.

     Faptul că scadența politicilor economice dezastruoase a întârziat s-a datorat în mare măsură mâinii invizibile care a favorizat România: mulți ani de creștere economică susținută în economiile dezvoltate, migrarea forței de muncă din România, repatrierea de capital în cazul emigranțiilor și, în oarecare măsură, oportunitățile indentificate de antreprenori străini în România.

     Din păcate, și investițiile străine au fost retardate prin politici descurajatoare. Birocrație excesivă ,corupție, legislație defectuoasă și un timp îndelungat, forțarea cursului de schimb (apreciere rapidă) .

     Chiar și în ceasul al doisprezecelea, așa-zisele ideologii prevalează asupra interesului public.

     Cota unică este litera de evanghelie a politicii de dreapta, susțin domnii Antonescu și Videanu. După părerea mea, nu s-a dovedit că această politică servește interesului public.

     În fiscalitatea din România predomină taxele indirecte care scumpesc atât costul muncii, cât și costul bunurilor și serviciilor atât în detrimentul populației cu salarii mici cât și în detrimentul competivități bunurilor produse în România.

     Modelul European al pensiilor și ajutorului de somaj nu este sustenabil pentru România. Acum există pilonul pensiei particulare care probabil va fi operațional în 20 de ani.

     Pentru participanții la acest sis­tem, contribuția la stat ar trebui încorporată în impozitul pe salariu, nemai numindu-se contribuție la pensie, astfel că, peste 20 de ani, dreptul la pensia de stat să fie condiționată de nivelul averii și a altor venituri personale.

     Astfel, un om bogat să fie exclus de la pensia de stat.

     Nu se va mai putea folosi argumentul că am dreptul deoarece am contribuit.

     Similar și cu ajutorul de șomaj. Ajutorul de șomaj să fie oferit la un nivel de supraviețuire, poate pe două nivele indiferent de veniturile salariale pierdute de solicitant.

     Ajutorul de șomaj este pentru o supraviețuire temporară și nu pentru menținerea unui standard de viață.

     Îmi aduc aminte de măsuri iraționale luate în epoca de aur în numele ideologiei.

     În România exista un sistem de magazine unde bunurile se vindeau numai pe valută și, desigur, cumpărători erau numai străini și români care aveau bani din străinătate (în special de la rude).

     România care avea probleme de balanță externă realiza un profit substanțial, în valută, din aceste shop-uri. Bineînțeles că ele au creat și o piață neagră, atât a bunurilor de consum (țigări, băuturi etc), cât și a valutei.

     Din punct de vedere economic această piață neagră putea fi legalizată întrucât nu era detrimentală economiei românești. Produsele vîndute în shop-uri nu aveau echivalent pe piața internă.

     Totuși, în numele unui termen abstract al echități socialiste, această sursă de venit pentru stat a fost desființată.

     Astăzi, tot în numele ideologiei, ministrul de finanțe primește cartonaș galben pentru că a spus că sistemul de impozitare din România trebuie regândit.

     Aș fi încântat să cred că a facut acest lucru conștient de repercusiuni, fiind pregătit și pentru sacrificiul personal pentru a forța dezbaterea publică și mâna guvernului.

     Guvernanții refuză să ia măsuri efective pentru stoparea corupției și evaziunii fiscale și, în general, pentru nivelarea terenului de joc.

     Citesc cu interes bumul mediatic creat de sinuciderea cântăreței Mădălina Manole. Se fac evaluari asupra averii și a banilor pe care i-a lăsat și pentru dobândirea cărora se dau lupte familiale.

     Nu am văzut nicio publicație care să ceară proba declarațiilor fiscale ale cântăreței despre care se spune că a fost o mașină de făcut bani.

     Zilele trecute, interesul public a fost îndreptat spre cazul desființării operei din Constanța și reducerilor de personal din instituțiile de cultură.

     În România, ca de altfel în toate fostele țări comuniste, singurul bun de valoare produs de vechiul regim au fost sportivii și cultura. Aici mă refer în special la sfera artiștilor de toate categoriile. În majoritatea țărilor occidentale, trupe de teatru permanente nu există.

     În Australia, statul subvenționează numai Opera din Sydney și orches­tra simfonică națională. Deci, existența acestor instituții de cultură (după parerea mea valoroase) trebuie să fie o decizie la nivelul societăți.

     Adică, menținerea unui sistem atât de mare de instituții de cultură are un cost al oportunității. De exemplu, renunțarea la zece teatre poate să creeze fonduri pentru " n" număr de grădinițe ori azile de bătrâni. O viziune și o politică pe termen lung în acest domeniu este importantă atât pentru industrie, cât și pentru instituțiile care poate oferă o educație pentru viitori șomeri.

     De asemenea o nouă orientare trebuie considerată și în educație. În loc ca România să exporte oameni educați, noua politică ar trebui orientată spre exportul de educație, domeniu în care România ar putea crea un avantaj competitiv.

     Guvernul Boc și președintele Bpsescu au ajuns la cote de încredere foarte mici. A cauta să se salveze prin politici contra productive interesului public nu pot decât sa-i discrediteze și mai mult .

     Niciodată nu a existat o oportunitate mai bună de reformare a sistemului și de a pregati România pentu a fi competitivă în liga bunăstări economice. 
Eugen Ionescu
 

 

.