Oprescu a primit o delegaţie irakiană

F. A.
Comunicate de presă / 11 aprilie 2012

Primarul General Sorin Oprescu a primit, astăzi, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, o delegaţie oficială din Republica Irak, condusa de Humam Hamoudi, preşedintele Comitetului pentru Relaţii Externe din cadrul Consiliului Reprezentanţilor din Irak, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

În cadrul întrevederii, oficialii irakieni şi-au arătat deschiderea pentru întărirea relaţiilor de colaborare dintre cele două capitale, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea unor parteneriate care să aducă noi investiţii.

Primarul General a precizat: ''Bucureştiul, chiar dacă este capitala ţării, nu a fost pregătit, din punct de vedere al infrastructurii, pentru un număr atât de mare de locuitori. Primul lucru pe care mi l-am propus a fost să realizez un echilibru între cele 6 zone ale Capitalei. Oraşul este împărţit în 6 sectoare, unele fiind mai dezvoltate, mai bogate, în timp ce altele au rămas în urmă. Dorinţa mea este aceea de a extinde capitala printr-o zonă metropolitana adiacentă, de a rezolva problema transportului având în vedere ca pe străzile Bucureştiului sunt foarte multe maşini, de a asigura locuinţe oamenilor fără posibilităţi dar şi de a oferi protecţie socială copiilor şi bătrânilor''.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb