Actualizare 14:21
Curtea Constituţională a decis, astăzi, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă şi nici între Parlament şi guvern, în legătură cu adoptarea OUG 13.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizările în acest sens făcute de CSM şi de către preşedintele Klaus Iohannis pe tema OUG care modifică legile penale, în care a fost invocat un conflict juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească şi cea executivă, respectiv dintre Parlament şi Guvern. Sesizările se referă în principal la forma în care a fost emisă OUG, şi nu la prevederile ei punctuale.
Anunţul respingerii celor două sesizări a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, potrivit news.ro.
Joi, CCR urmează să dezbată sesizarea depusă de Avocatul Poporului în legătură cu OUG 13, care vizează actul normativ pe fond, dar care ar putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât ordonanţa a fost abrogată.
---------
Curtea Constituţională dezbate, miercuri, primele sesizări privind ordonanţa care a scos sute de mii de români în stradă. Se va discuta cererea preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Potrivit Digi24, sesizările vizează conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, sistemul de justiţie şi Parlament, în cazul adoptării ordonanţei care a modificat codurile penale.
Mai exact, preşedintele şi CSM acuză Executivul că a legiferat peste Parlament, deşi nu se justifica urgenţa.
Curtea Constituţională urmează să analizeze, joi, şi excepţia de neconstituţionalitată ridicată de Avocatul Poporului privind Ordonanţa 13, care între timp a şi fost abrogată de Guvern.
De asemenea, ordonanţa ce a scos sute de mii de români în stradă se află astăzi şi pe masa Curţii de Apel Bucureşti, sesizarea fiind depusă de Uniunea Salvasţi România.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 14:52)
Daca nu era deja abrogata aveau curaj sa o respinga?
Care este componenta pe partide a CCR?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 15:02)
deci incet incet trebuie sa ne cautam tara sa emigram, sa-i lasam pe pesedisti si acolitii lor sa plateasca ajutoarele sociale ...
3. fără titlu
(mesaj trimis de calu în data de 08.02.2017, 16:20)
Si acesti membri ai CCR...sunt "manjiti politic",deoarece sunt desemnati politic {predomina PSD-isti inclusiv Dorneanu este de culoare rosie}...asa ca ce vreti..Trebuie schimbata Constitutia RADICAL...Cred ca dupa CCR...OUG se pot da cand vor si ce vor ...Ne putem astepta ca maine noapte sa se dea o OUG sa ne scoata la razboi...fara un temei sau justificare ..iar CCR sa zica ca este Constitutional ...Cata prostime si la "adormitii astia din CCR
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de sisu în data de 08.02.2017, 16:23)
Uitati-va la ei in poza ce "burte" le-au crescut...Cum sa judece ei....
3.2. ptr. ca tot a devenit protestul mandrie nationala (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 17:03)
Componenţă[modificare | modificare sursă]
Curtea se compune din nouă judecători numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau reînnoit. Câte trei judecători sunt numiţi de către Camera Deputaţilor, Senat, respectiv de Preşedintele României. Componenţa Curţii se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare din autorităţile competente să efectueze numirile desemnând câte un judecător[2]. Aplicarea acestui sistem de înnoire periodică a fost asigurată, la înfiinţarea Curţii, prin numirea primilor judecători pe durate de 3, 6 şi 9 ani, pentru fiecare din aceste durate fiind desemnat, în mod corespunzător, câte un judecător din fiecare grupă[2].
Membrii actuali ai Curţii[modificare | modificare sursă]
Valer Dorneanu (din 2013), preşedinte al Curţii din 2016.
Simona-Maya Teodoroiu (din 2015).[3]
Mircea Ştefan Minea (din 2010).
Petre Lăzăroiu (din 2008), numit de preşedintele României, pentru terminarea mandatului unui judecător care a decedat (Ninosu), mandat care s-a încheiat în 2010; renumit în 2010.
Mona Pivniceru (din 2013).
Marian Enache (din 2016).
Daniel Morar (din 2013), numit de preşedintele României.
Attila Varga (din 2016).
Livia Stanciu (din 2016).
Mandatul unui membru Curţii Constituţionale a României este de 9 ani, unii dintre membrii actuali fiind aleşi pentru perioade mai mici deoarece înlocuiesc alţi judecători care au decedat sau au renunţat la mandat înainte de expirarea acestuia.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de calu în data de 08.02.2017, 18:24)
....Daniel Morar numit de presedinte si restul de unde parvin ...presed.Dorneanu PSD si restul inca 4 PSD-isti nu vrei sa-i enumeri ...???De ce ocolesti si nominalizesi numai ce propune presedintele
4. fără titlu
(mesaj trimis de Cristi C în data de 08.02.2017, 17:04)
CCR îmi confirmă așteptările că este singura instituție din România care cunoaște legea. Toate celelalte o interpretează și siluiesc potrivit intereselor lor (și aici includ CSM, DNA, Președinția, CNA, etc).
Bravo CCR. Dacă este de ieșit în stradă pentru a apăra CCR, eu o să ies. Este singura instituție care merită.
4.1. Jalnic! (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de daniel în data de 08.02.2017, 17:29)
Doamne ce individ jalnic esti! Si tu si curtea! La comanda politica executati fara sa ganditi tot ce va spune baronul de teleorman!
Cum pisici "nu există un conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească şi cea executivă" cand puterea judecatoreasca a dat aviz negativ proiectul de OUG iar guvernul le-a aprobat (ilegal) fara sa aiba avizul consultativ al puterii judecatoresti.
Im alta ordine de idei, guvernul este EXECUTIV si nu legislativ. Nu mi-e clar care e motivatia "urgentei" daca o parte a OUG intra in vigoare peste 10 zile? Ce fel de urgenta e asta?
Pana la urma voi cei din psd ce vreti? Sa ne dovediti ca sintem dobitoci si ca nu meritam sa traim intr-o tara condusa de voi? Si daca noi cei care ducem tara in spate pentru ca muncim si platim taxe din care sa promiteti pomeni plecam in alte zari voi din ce o sa rontaiti ciolanul numit buget? Din ce o sa mai promiteti la intretinutii vostrii in saracie ca vor avea bunastare. Bunastare pe care niciodata nu le-ati adus-o. Doar promisiuni si iluzii ...
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 08.02.2017, 18:59)
Este absolut penibil să consideri că există o comandă politică de la un sistem politic (al PSD) care nu are niciun organ de forță, nici parchete, nici SRI și interceptări, nimic. Realitatea este că nu există comandă politică. CCR a judecat cu legile în față. Poate că nu îți plac legile ... este foarte în regulă să nu îți placă. Este un alt subiect.
Cu legile în față, CSM având aviz consultativ, CCR nu putea decât să constate ceea ce este scris negru pe alb în lege. Trebuie să ceri avizul, poți să nu-l aștepți să vină deoarece este consultativ și știi ce va conține. Asta a spus și judecătoarea Baltag, din CSM.
În fapt, comanda politică ar putea exista în CSM. Dar asta este o altă discuție.
Nu sunt din PSD. Legile sunt așa cum sunt. Nu-ți convine, mergi și cere schimbarea legilor. S-ar putea să ajungem la un numitor comun. Nu te mai lăuda cu cât duci tu țara în spate... dacă ți-aș spune că plătesc lunar la CAS/CASS o sumă care i-ar mulțumi pe unii ca salariu lunar.
Protestele voastre din Piața Victoriei nu trebuiau politizate. Dacă nu erau partizane ci îndreptate împotriva clasei politice și a justiției dubioase, dacă nu primeați un escroc dovedit, Iohannis, și evazionist fiscal, printre voi, atunci eram și eu acolo. Altfel, mai pune mâna și citește și legile acestei țări.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de zaza în data de 08.02.2017, 19:14)
Daca nu este conflict juridic,,,atunci sa fi fost mai explicit...in ce "pozitie" si in ce caz era un conflict juridic. FITI MAI TRANSPARENTI MAGISTRATILOR...
Ne-ati aruncat asa in scarba...stiti nu este CONFLICT JURIDIC ....iar pe noi ne-ai aruncat in "ceata"...sa gandim noi de ce ?? Nu considerati ca este o impertinenta din parte DVS. ???
Explicati de ce nu e.....si in ce caz putea fi.......altfel stati degeaba acolo ...dar te platit stiu ca va platim bine
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de zaza în data de 08.02.2017, 19:22)
Am uitat ceva,,ca defapt nu este nici conflict intre parlament si Guvern !!
Sunteti ridicoli de tot .... pai cine v-a cerut asa ceva..Nici nu a existat pe rol asa ceva...Sau ati mers pe regula de trei simple...daca nu exista conflict intre parlament si guvern nu exista nici intre celelalte parti
Sunteti pur si simplu de ......
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 20:55)
Ai dreptate. Iohannis a prejudiciat statul cu 2-3 sute de mii de euro, daca luam investigatia celor de la Rise Project despre casa insusita pe cand era inspector scolar judetean in Sibiu, o persoana foarte influenta. Daca ancheta DNA este corecta, Dragnea a prejudiciat statul cu 20 de mii de euro. Cine este abuzatorul mai mare? Cine a furat mai mult? Iohannis.
Iohannis a furat mai mult decat Dragnea dar se pretinde mare moralizator. Iohannis, da banii inapoi.
4.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 20:57)
zaza esti pur si simplu de .......
esti plina de minciuni
4.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Pristanda în data de 08.02.2017, 21:39)
Curat constitutional!
4.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 21:40)
Ar trebui sa-ti coloreze?
4.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.7)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 08.02.2017, 21:46)
Mâine, dacă CCR discută pe fond OUG 13, îi vor da dreptate lui Ciorbea.
4.10. Pe bune? (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de daniel în data de 08.02.2017, 21:55)
Sunt absolut penibile deciziile din ultima vreme a CCR. Cea cu abuzul in serviciu cum e? Acum, desi tot sistemul judiciar este impotriva unor modificari, nu exsita conflict. Pe bune? Dar ce ar trebui sa se intimple ca sa fie "conflict"?
ALTA INTREBARE!
"escroc dovedit, Iohannis, și evazionist fiscal". Din nou ... pe bune? Ce insemna in mintea ta "dovedit"? Cu acte in regula adica? Adica condamnat? Cam ca si baronul vostru de teleorman? Cu deocamdata doi ani cu suspendare?
Ia zi tu de ce crezi ca presedintele e "escroc" si evazionist? Vre-o condamnare definitiva ? Ceva pe rolul vre-unei instante?
ANAF Sibiu nu stie de nimic. De ce? Pentru ca a fost "inspector scolar judetean in Sibiu"?
Imi pare rau de mintile voatre sucite de propaganda. Dar nu incercati sa ne faceti ZOMBI asa cum sinteti deja voi.
Nu veti reusi niciodata!
4.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.10)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 08.02.2017, 22:42)
Decizia tribunalului Brașov menținută până la decizia definitivă:
"Cauza ilicita izvorata din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de mostenitor se extinde si asupra contractului de vanzare-cumparare subsecvent, tertii – in speta doar paratul Johannis Klaus Werner – nefiind aparati de prezumtia de buna-credinta, fata de amploarea operatiunii ilicite rezultata din hotararile judecatoresti definitive pronuntate, consecintele juridice produse, succesiunea actelor juridice atacate si coparticipantii la intocmirea lor. Actul juridic subsecvent, intemeindu-se pe un act juridic incheiat prin fraudarea legii si fondat pe o cauza ilicita, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei-credinte a tertului, mai ales ca acesta este sotul celeilalte parti contractante care la randul sau a participat la intocmirea actului nul initial."
Iohannis și soția nu sunt anchetați penal, ca niște samsari de case cu fals în acte. Sunt lăsați să umble. Încearcă tu să falsifici un certificat de moștenitor și vezi ce pățești.
Ce spun judecătorii? Nu cred in "buna-credință" a lui Iohannis cu atât mai mult cu cât era soțul escrocului principal, Carmen Iohannis ce a participat la escrocheria inițială. Citește, tinere frumos și liber. Citește.
Nu este propagandă. Ceea ce spui tu este mereu propagandă. Eu citesc și citez decizii judecătorești. Stârnești milă, tinere fără cunoștințe.
Anaf știe.31 ian 2017
”Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, şi-a plătit întotdeauna taxele şi impozitele la stat”, se arată în răspunsul la solicitarea News.ro
ANAF a declanşat un control la Direcţia Finanţelor Publice Sibiu pentru a vedea dacă Carmen şi Klaus Iohannis au declarat la Fisc sume obţinute din meditaţii pentru elevi în perioada 1990-2017, au declarat pentru News.ro surse oficiale.
Potrivit Cotidianul.ro, în fişele fiscale ale soţilor Iohannis nu au fost găsite, în urma controlului, taxe plătite pentru veniturile realizate prin meditaţii."
4.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.10)
(mesaj trimis de cici în data de 08.02.2017, 23:32)
Trebuie sa invete care este diferenta intre Codul Penal si Codul Civil
4.13. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.8)
(mesaj trimis de zaza în data de 08.02.2017, 23:34)
N-ar fi rau ,ca poate atunci o sa intelegi si tu,,,ce penibili sunt astia de la CCR
4.14. Daniele, zi-le tu tata..fii inhipt !! (răspuns la opinia nr. 4.10)
(mesaj trimis de Proctologu' de serviciu în data de 09.02.2017, 01:19)
Daniele, dimineata, la rasarit, iesi afara intr-o zona unde se poate vedea soarele, intoarce-te cu fat(z)a spre sud si roaga o persoana sa se uite in urechea ta dreapta .. daca se vede soarele pe acolo inseamna ca poti sa te linistesti .. doar ai visat ca ai creier ..
5. Noaptea se face dragoste nu OUG.
(mesaj trimis de anonim în data de 08.02.2017, 17:29)
Un student e la arhitectura vre sa ii proiecteze casa la Dragnea 2m x 2m.
Sa punem 13 in vigoare atunci de la Ccr citire.
6. fără titlu
(mesaj trimis de marius în data de 08.02.2017, 19:05)
dragnea va beneficia de ordonanta 13, dar face pe nevinovatul si se intreaba de ce este lumea nemultumita ... s-ar putea sa ramana singur cu bugetarii lui
6.1. Maruse !! .. (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Proctologu' de serviciu în data de 09.02.2017, 01:27)
Ba Maruse .. du-te ma si aseaza-te la coada ! NASA a anuntat ca s-a eliberat un loc pentru calatoria programata la inceputul lunii viitoare .. a murit gibonul dresat special .. se plateste bine dar nu garanteaza intoarcerea