OSCE îşi va dubla numărul de observatori în Ucraina

E.D.
Internaţional / 19 septembrie 2014

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) îşi va dubla până la sfârşitul lui noiembrie numărul de observatori mobilizaţi în Ucraina, pentru a-şi ridica acest contingent la 500 de persoane, a anunţat joi şeful observatorilor OSCE în Ucraina, Ertugrul Apakan.

OSCE intenţionează să mobilizeze "500 de observatori în două luni şi jumătate", a precizat oficialul, subliniind în cursul unei conferinţe de presă, la Viena, că este vorba de a avea "mai mulţi oameni, mai mobili, mai flexibili" pentru a ajuta punerea în aplicare a încetării focului şi pentru a veghea la securitatea frontierei de partea ucraineană.

"Supravegherea încetării focului reprezintă o nouă sarcină", a subliniat Apakan.

Această viitoare mobilizare intră în cadrul unui mandat dat OSCE la începutul anului, care prevede trimiterea până la 500 de observatori în Ucraina. Organizaţia a început prin trimiterea unui contingent de aproximativ 20 de observatori în martie, după care şi-a suplimentat efectivele până la 250 în prezent.

OSCE mai prevede să mobilizeze, în următoarele patru săptămâni, avioane fără pilot de supraveghere a frontierei, a anunţat Apakan, precizând mai sunt necesare ajustări tehnice.

În plus, aproximativ 400 de persoane vor fi mobilizate pentru a oferi suport logistic, a detaliat el.

Aceste măsuri se înscriu în cadrul unu protocol semnat pe 5 septembrie la Minsk între Kiev şi rebelii proruşi, ce a instaurat un armistiţiu în schimbul unei mai mari autonomii în regiunile rusofone din estul Ucrainei.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb