Deputatul PNL Ovidiu Raetchi anunţă că lansează spre dezbatere publică o propunere legislativă pentru urgentarea consolidării clădirilor care prezintă un grad ridicat de risc seismic, precizând că legea prevede crearea unui fond în acest sens la nivelul Guvernului, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Raeţchi precizează că problema a fost discutată inclusiv cu reprezentanţi ai primăriei Capitalei, urmând că propunerea legislativă să facă obiectul unor dezbateri publice cu prezenţa primarului general interimar, Răzvan Sava.
"Propun ca lucrările de consolidare a clădirilor încadrate în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public, să fie urgentate prin crearea Fondului pentru Clădirile cu Risc Seismic Iminent la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi a unui Program de Risc Seismic prin care să fie simplificată procedura de punere în siguranţă a imobilelor. Practic, prin acest fond ar urma să fie asigurată finanţarea integrală de către stat a lucrărilor de consolidare, unul dintre motivele pentru care proprietarii refuză începerea lucrărilor fiind faptul că trebuie să suporte cheltuielile.(...) Nu ne putem permite să punem în continuare în pericol siguranţa cetăţenilor", a declarat deputatul liberal.
Raeţchi a precizat că suma totală care ar trebui alocată lucrărilor de consolidare a clădirilor care prezintă risc seismic ar fi de circa 500 de milioane de lei în Bucureşti, o sumă care nu justifica amânarea acestor lucrări până la un posibil cutremur.
"Cred că alocarea acestor fonduri se poate face uşor, fără un efort bugetar major şi dezechilibre la nivelul bugetului, cu atât mai mult cu cât este vorba de siguranţa a sute de mii de oameni. În cazul unui cutremur, sumele care ar trebui cheltuite ar fi cu mult mai mari, tocmai de aceea se impune o intervenţie preventivă. Costurile ar ajunge la circa 500 de milioane de lei pentru consolidarea clădirilor din Bucureşti, o sumă care pare modică dacă ne gândim la descoperirile făcute de Curtea de Conturi cu privire la fondul de urgenţă a Guvernului, de exemplu. Sunt convins că atât premierul Dacian Ciolos, cât şi ministrul Dezvoltării Regionale vor înţelege necesitatea acestei legi şi vor susţine alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat", a mai spus liberalul.