Pactul euro ignoră desincronizarea irlandeză

Vlad F. Dumea
Internaţional / 15 decembrie 2011

În 1999, când guvernul irlandez a adoptat moneda euro, majoritatea economiştilor irlandezi nu au fost de acord cu decizia respectivă, informează Bloomberg. Mişcarea a fost făcută pentru a reduce dependenţa de comerţul cu Marea Britanie.

Ciclul afacerilor irlandez, însă, este desincronizat de zona euro. Irlanda are o economie atlantică: Marea Britanie rămâne cea mai mare destinaţie de export pentru companiile irlandeze, în timp ce Statele Unite este sursa majorităţii investiţiilor din străinătate. O politică fiscală armonioasă în zona euro nu va sincroniza ciclul afacerilor irlandeze cu cel al centrului franco-german.

În statele unite, orice asemeni lipsă de sincronizare între regiuni este adresată de către enormul buget federal. Un asemenea federalism fiscal este necesar pentru ca o uniune monetară să funcţioneze eficient.

Uniunea Europeană a anunţat săptămâna trecută un acord ce ignoră sever această nevoie. Însă la un moment dat trebuie să apară pe agendă, altfel crize ulterioare sunt garantate.

Planul curent va tipări în sistem o tendenţiozitate contradictorie. Dacă Europa este lovită de un şoc masiv al aprovizionării, cum ar fi crizele preţului de petrol din deceniile trecute, unele ţări ar putea supravieţui. Pentru cele înecate în recesiune, însă, planul este impunerea unei continue austerităţi. Aceşti destabilizatori automaţi sunt o reţetă pentru dezastru.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb