UE şi Ucraina au terminat negocierile privind un acord de cooperare istoric, însă dacă blocul economic îl va semna sau nu depinde în mare măsură de tratamentului fostului prim-ministru, acum încarcerat, Iulia Timoşenko, a afirmat preşedintele Consiliului European astăzi, citat de AP.
"Astăzi putem anunţa public că negocierile privind acordul de asociere au fost finalizate", a declarat Herman Van Rompuy la concluzia summit-ului de la Kiev. Domnia sa a adăugat însă că semnarea acestui acord va depinde de circumstanţele politice şi că "marea noastră îngrijorare este legată de justiţia motivată politic din Ucraina şi cazul Timoşenko".