Universitatea Bacha Khan din Charsadda, nord-vestul Pakistanului, şi-a redeschis luni porţile într-o atmosferă tensionată şi în condiţii de securitate ridicată, la o lună după ce un atac al talibanilor s-a soldat cu 21 de morţi în campusul său, relatează AFP.
La 20 ianuarie, universitatea a fost atacată de patru bărbaţi înarmaţi, care au masacrat 21 de persoane înainte de a fi ucişi de forţele de securitate, aminteşte sursa citată.
Atentatul a fost revendicat de o facţiune a talibanilor pakistanezi, care a ameninţat cu noi atacuri împotriva unor instituţii de învăţământ din ţară.
"Acum nu vom ucide soldatul în cazarma sa, avocatul în sala de judecată sau politicianul în parlament, ci în locuri unde ei sunt instruiţi, în şcolile, universităţile, colegiile care îi pregătesc", afirma Umar Mansoor, comandantul facţiunii, într-o înregistrare video la două zile după atac.
"Prin mila lui Allah, atacurile noastre împotriva tuturor universităţilor şi şcolilor vor continua", adăuga Mansoor, considerat un apropiat al lui Mullah Fazlullah, liderul contestat al grupării talibane din Pakistan.
Atentatul a făcut să dispară brusc sentimentul de relativă securitate care începea să se instaleze în această regiune din Pakistan, la un an după după masacrul comis de talibani într-o şcoală militară din Peshawar, în decembrie 2014, în care au fost ucise peste 150 de persoane, în majoritate copii.
"Începem astăzi cursurile pentru a spune în mod clar lumii că suntem pregătiţi să ne învingem duşmanii şi pe cei care vor să arunce Pakistanul în întuneric şi analfabetism", a subliniat luni unul din profesori universităţii, Iftikhar Alam.
Forţe de poliţie şi comandouri de elită au fost desfăşurate luni dimineaţă pe acoperişurile universităţii şi în jurul instituţiei, iar studenţii au fost percheziţionaţi şi obiectele lor scanate la intrare, transmite France Presse.
După evenimentele de la Charsadda, în Pakistan s-au înmulţit zvonurile legate de noi atacuri, semănând panică printre părinţi şi determinând mai multe instituţii să-şi închidă porţile.
O universitate pentru fete de la Rawalpindi (nord) a fost evacuată săptămâna trecută după un schimb de focuri între poliţie şi hoţi de autovehicule. Un caz similar fusese raportat cu câteva săptămâni în urmă la Faisalabad (centru), precizează AFP.