PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ACESTEI LUNI, Directorul general CNADNR va prezenta un Plan de management al companiei

Alexandru Costea
Companii #Construcţii / 17 februarie 2015

În contextul în care ministrul Transporturilor, Ioan Rus, este în continuare nemulţumit de activitatea CNADNR, despre care spune că trebuie eficientizată astfel încât compania să nu mai fie doar un intermediar între buget şi companii private, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, va prezenta un Plan de management al CNADNR pentru 2015.

Planul face parte dintr-un program multianual până în 2020.

Potrivit unui comunicat remis azi redacţiei, Rus a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii conducerii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), pentru a discuta problemele curente şi stadiul proiectelor în derulare.

"Foarte important mi se pare ca în perioada următoare să se adopte o serie de măsuri care să repoziţioneze şi să eficientizeze activitatea CNADNR, astfel încât compania să nu mai fie un simplu intermediar între Bugetul de Stat şi companiile private, ci să devină un jucător activ pe piaţa infrastructurii rutiere din România.Trebuie grăbit procesul prin care să se producă o schimbare de fond a activităţii CNADNR. Având în vedere importanţa activităţii CNADNR, relaţia directă a acesteia cu cetăţeanul, vă solicit încă o dată să luaţi măsuri rapide pentru finalizarea proiectelor începute, pentru soluţionarea problemelor de natură juridică avute cu antreprenorii. Avem o listă cu punctele critice ale companiei. Aşa că trebuie să luăm fiecare proiect în parte şi să găsim soluţii de finalizare a acestora", este citat Rus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb