Parchetul anchetează presupusele fraude de la referendum

F. A.
Politică / 14 august 2012

UPDATE: DNA cercetează, de asemeni, desfăşurarea referendumului

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competenţa acestei instituţii în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie, potrivit unui comunicat de presă.

------------------------------

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă audierile în dosarul presupuselor fraude de la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, potrivit DCNews. Conform unor informaţii de ultimă oră, numărul judeţelor în care Parchetul face investigaţii se ridică la 15.

Aceleaşi surse susţin că în ultimele ore sute de persoane au fost chemate la audieri de către procurori. Sunt audiaţi membri ai Comisiilor electorale, precum şi cetăţeni suspectaţi de vot multiplu.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb