Parlamentul a majorat salariile angajaţilor Guvernului şi Preşedinţiei cu până la 70%

Andrei Stan
Politică / 11 august 2015

Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, prevede o lege aprobată de Parlament, creşterea ajungând până la 70%, trasnmit surse din presă.

Legea 174, prin care Parlamentul a decis majorarea salarială, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie, iar prevederile acesteia modifică OUG 86/2014, care stabileşte măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale.

Actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie. Astfel, personalul din cadrul Aministraţiei Prezidenţiale şi angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Guvernului vor primi efectiv mai mulţi bani din august.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb