BURSA 06.09.2017

CORNEL CODIȚĂ
 
mărește imaginea
CORNEL CODIȚĂ      Am verificat, "Partida coreeană" nu există! În consecință, ceea ce se joacă în poligonul Coreea de Nord, Coreea de Sud, Statele Unite, China nu este șah. Ce fel de joc, atunci, și la ce tipuri de final ne putem aștepta?
     La o cercetare atentă, realitatea este mai stranie decît o arată cursul știrilor zilnice despre o zonă de tensiune-conflict care pare să se îndrepte către un deznodămînt violent: nu un singur joc, ci unul pentru fiecare jucător, fiecare cu capacitatea de a-și face regulile, astfel încît zonele de intersecție între cele patru jocuri, chiar dacă există, sunt greu de prevăzut și de menținut în stare stabilă, controlabilă, din oricare punct al tablei de joc, luat individual.
     Nu încape nici o îndoială, pentru regimul de la Phenian, jocul se numește "Garanții absolute de supraviețuire". Regimurile dictatoriale nu sunt o raritate în lumea politicii moderne și post-moderne. Dimpotrivă! Au fost mereu elemente de contrapondere și contrast pentru relativ puținele societăți ale lumii occidentale care s-au străduit să construiască și să utilizeze, pe termen lung, modele de guvernare din clasa "Democrație". Sfîrșitul războiului rece a creat iluzia, teoretizată chiar de S. Huntington (Third Wave of Democracy, 1991) că, după căderea regimurilor comuniste în Europa de Est și la Moscova, în întreaga lume, balanța se va înclina decisiv, chiar dacă progresiv, în favoarea sistemelor democratice de guvernare. În bună măsură, sprijinul occidental pentru mișcările numite generic "primăvarea arabă" fac parte din această linie de gîndire și acțiune strategică, privind gestiunea schimbărilor la nivel global, generată în principal în laboratoarele politicii americane. Privind cursul lumii din jur, nu este de mirare că Phenianul a dezvoltat pînă la nivel paranoic complexul "cetății asediate". Obținerea accesului la capacități nucleare semnificative, inclusiv bomba cu hidrogen, nu reprezintă altceva decît ultima "poliță de asigurare" pe care regimul și-o mai poate procura de pe piața "puterii". De ce nu s-a mărginit la deținerea capacităților și a adăugat elementul provocator al testării și lansării către Japonia de rachete capabile să poarte încărcături nucleare? Pe scurt, Coreea de Nord dorește să încaseze polița pe care o are! Să obțină, fie și indirect, implicit, neoficial, recunoașterea faptului că puterea sa nucleară îi garantează supraviețuirea, din partea celor care ar putea să pericliteze regimul dinastiei Kim; în primul rînd Statele Unite și, în al doilea rînd, China și Rusia. Singura problemă este aceea că, atît pentru Statele Unite, cît și pentru China, chiar dacă din rațiuni și cu grade de toleranță diferite! atît politica Phenianului cît și obiectivul ultim urmărit sunt inaccepabile! Nici una, nici cealaltă nu pot accepta "șantajul nuclear", mai ales din partea unui jucător minor. Ar fi începutul sfîrșitului definitiv al credibilității garanțiilor de securitate, pentru toată lumea!
     "Jocul" Statelor Unite pare scos din cutia pe care stă scris: "Ghici cine-i hegemonul?" În postura de garant al regimului de neproliferare nucleară, alături de Rusia, China, Franța și Marea Britanie, Statele Unite nu pot "trece cu vederea" transformarea Coreei de Nord într-o putere nucleară.
     Amenințarea directă, nu atît asupra teritoriului SUA, cît asupra Coreei de Sud și Japoniei reprezintă un element de presiune masivă asupra politicii sale de securitate în zonă, angajînd însăși credibilitea garanțiilor americane, față de aliați. Bine, dar de trecut cu vederea s-a mai trecut în alte cazuri, cum ar fi India, Pakistan sau Israel! Așa este, doar că precedentele vorbesc mai mult decît convingător despre pericolele uriașe care rezultă din prolifere și, prin urmare, nu sunt cîtuși de puțin un îndemn de a permite și altor state acest parcurs.
     Sau, dacă preferați altă variantă, atunci: "Quod licet Jovi, non licet bovi!" Problema Statelor Unite, în acest caz, este că nici nu au și nici nu pot impune, singure, o soluție pentru criza creată de escaladarea amenințării nucleare, venită de la Phenian. Nu e de mirare că prima grijă a Casei Albe a fost să angajeze sprijinul Chinei, puterea care controlează condițiile de supraviețuire economică și chiar politică ale regimului nord-coreean. Răspunsul a fost însă ambiguu și lipsit de hotărîrea critică de care Washingtonul avea nevoie și pe care, oarecum naiv, o aștepta. Ceea ce a introdus în ecuație, pentru americani, o nouă variabilă: care este numele jocului de la Beijing? Amenințarea din partea SUA cu un răspuns în forță, cu componentă militară decisivă, nu are cum să schimbe jocul Phenianului. Poate, în schimb, să încurce și mai mult găsirea unei soluții din perspectiva Washingtonului, împins tot mai clar spre un spectru de soluții "lose-lose". Ca să justifice reținerea de la folosirea forței, ar trebui să apară și să fie pusă rapid în lucru o soluție acceptabilă nu doar pentru Phenian, ci și pentru Washington; dacă soluția nu apare, credibilitatea amenințărilor va depinde, în ultimă instanță, de hotărîrea de a face pasul decisiv, de la vorbe la fapte! Iar, acest pas "mic" pe care nimeni nu-l dorește, echivalează cu aruncarea Americii într-o aventură al cărei deznodămînt pozitiv pentru interesele americane nu poate fi garantat de nimeni și de nimic, pentru că angajează drastic și simultan fundamentul relațiilor SUA cu Rusia, China, Europa și, în fapt, cu întreaga lume! În mod clar, primul joc ales "Ghici cine-i hegemonul?" nu este cel care poate asigura o soluție cu costuri acceptabile pentru Statele Unite. E nevoie de un alt tip de joc, dar cine va avea puterea să mai caute, să-l descopere și să convingă debusolata Administrație Trump să îl joace?
     În sfîrșit, jocul Chinei, dacă ar fi să facem o ipoteză constructivistă, putem presupune că este din categoria "Go". Un joc cu multe mutări neutre sau insignifiante dar care, puse cap la cap într-o strategie cît mai bine ascunsă adversarului, pot precipita victoria. Sau...înfrîngerea, dacă, în acest timp, adversarul a făcut mutări mai bune și a găsit soluțiile de contracarare a liniei urmărită de cealaltă parte! Dincolo de ipoteza constructivistă nu mai este decît nebuloasa lui "om trăi și om vedea". Nici China nu are o soluție, iar dacă o are nu vrea să le-o facă cadou americanilor. China vrea ceva în schimb, pentru soluția pe care o deține! Probabil că nu sunt deloc siguri cît de mult sunt dispuse Statele Unite să accepte acest joc, după cum este perfect posibil ca tonul ultimativ al SUA la adresa Phenianului să fie tocmai semnalul adresat Chinei că nu sunt dispuse să negocieze în astfel de condiții.
     "Farmecul" acestui joc de-a jocurile în patru este dat, între altele, de paleta practic nerestricționată a "rezultatelor posibile". De la catastrofa pentru toți sau pentru unul, la soluții de tip win-win-win-win totul este posibil, chiar dacă soluțiile nu sunt nici pe departe echivalente probabilistic. "Partida coreeană" poate fi o fundătură, poate fi deschiderea fericită către o lume nouă, mult mai bine structurată și echilibrată sau poate fi poarta către un infern, de proporții locale, regionale sau globale. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2017, ora 00:55)  
 Daca un vecin inebuneste de-a binelea si se manifesta violent si devine - virtual in orice moment o amenintare vitala - pt.alti vecini, oricare din ei se poate juca go cu el?


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.09.2017, ora 04:48)
 
 Dacă un câine este turbat, nu încerci să îl tratezi, îl împuști!


 
  1.2.   il eutanasiezi  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de Silvia , in data de 06.09.2017, ora 11:14)
 
 Semne clinice
 Rabia este o boala infectioasa care ataca sistemul nervos si cauzeaza encefalita - semnele clinice se manifesta in trei faze distincte: faza prodomala, faza furioasa si faza paralitica. Odata semnele clinice aparute, NU EXISTA TRATAMENT, RABIA ESTE FATALA in 3-7 zile de la instalarea acestora.
  Faza prodomala dureaza 2-3 zile si se manifesta prin modificari de comportament, febra, reflexe oculare incetinite si uneori animalul isi linge insistent si isi roade locul muscat;
  Faza furioasa dureaza 2-4 zile; animalul da semne de agresivitate, iritabilitate, are tendinta sa muste animale si obiecte aflate in apropiere, musca si/sau inghite obiecte necomestibile, fuge de acasa, poate fi dezorientat, alergand fara tinta, cu miscari dezordonate, poate avea crize epileptiforme, tremuraturi, prurit (mancarimi) violent la locul muscaturii, care il determina sa isi smulga bucati de carne cu dintii si, contrar mitului "hidrofobiei", nu se teme de apa;
  Faza paralitica dureaza 2-4 zile si se manifesta prin paralizia intregului corp, incepand cu locul muscaturii care a produs boala; in scurt timp cainele nu mai poate inghiti, saliva ii curge din gura si are un aspect spumos. In aceasta faza cainele nu este periculos pentru ca nu poate musca. Se instaleaza coma si moartea se produce datorita paraliziei muschilor toracici care rezulta in incetarea respiratiei.


 
  1.3.   sapa mai adanc daca poti  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.09.2017, ora 11:42)
 
 Nu ai inteles nimic din articol!


 
2.  Atac la dolar
    (mesaj trimis de xxx file în data de 06.09.2017, ora 10:35)  
 China a lansat optiunile futures la cotatiile petrolului cu denominare in yuani convertibili in aur iar vecinul tine concurentul...dolar, in joc. Ghici cine castiga ?


 
  2.1.   articol Rechea  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.09.2017, ora 11:27)
 
  China pregătește lansarea tranzacțiilor pentru contracte futures pe petrol la Shanghai International Energy Exchange. Prețul acestora este stabilit în yuani, cu opțiunea convertibilității în aur.
  Știrea a apărut în publicația Nikkei Asian Review (NAR), unde se arată că noul etalon poate să devină dominant în Asia, în condițiile în care China este cel mai mare importator mondial de petrol.
  Contractele futures sunt contracte financiare care obligă cumpărătorul să achiziționeze un activ sau vânzătorul să vândă un activ, care poate fi o marfă fizică sau un alt instrument financiar, la o dată viitoare predeterminată și un preț determinat.
  Implicațiile geopolitice și economice ale lansării noilor contracte futures sunt extrem de importante, iar unii analiști declară că asistăm la apariția unei noi ordini mondiale.
  "Regulile jocului global al petrolului se vor schimba enorm", a declarat Luke Gromen, fondatorul companiei americane de consultanță FFTT, pentru Nikkei Asian Review.
  După cum scrie publicația japoneză, noul contract futures pentru petrol este primul care permite și participarea companiilor și investitorilor instituționali străini. De asemenea, noul instrument financiar va permite exportatorilor de petrol să ocolească sancțiunile impuse de Statele Unite, situație extrem de convenabilă pentru țări ca Rusia sau Iran.
  În plus, pentru stimularea adoptării contractelor futures pe petrol denominate în yuani, China a anunțat că yuanul va beneficia de convertibilitatea totală în aur la bursele din Shanghai și Hong Kong, conform articolului din NAR.
  Toate aceste măsuri fac parte din planul pe termen lung al autorităților de la Beijing de a reduce dominația dolarului pe piețele internaționale de mărfuri.
  Un prim pas l-a reprezentat lansarea contractelor futures pe aur și denominate în yuani la Shanghai Gold Exchange în aprilie 2016, urmat de lansarea unui instrument financiar similar la bursa din Hong Kong, în iulie 2017.
  Contractele futures pe aur denominate în yuani vor fi lansate în a doua jumătate a acestui an și la Budapesta, după cum scrie cotidianul South China Morning Post, ca urmare a semnării unui memorandum între Shanghai Gold Exchange și Budapest Stock Exchange în cadrul Forumului "Centura și drumul", organizat la Beijing în luna mai 2017.
  "Existența con¬tractelor futures denominate în yuani pentru petrol și aur înseamnă că investitorii au opțiunea de a fi plătiți în aur", a declarat Alasdair Macleod, economist-șef la Goldmoney, pentru NAR.
  În opinia lui Macleod, "acesta este un mecanism atrăgător pentru producătorii de petrol care nu doresc să fie plătiți în dolari, dar nu sunt nici gata să accepte doar plata în yuani pentru livrările de petrol către China".
  Articolul din Nikkei Asian Review mai arată că noul instrument de tranzacționare a petrolului contribuie și la reducerea vulnerabilității țărilor exportatoare față de Statele Unite, în condițiile în care administrațiile de la Washington au utilizat dolarul ca "armă" pentru promovarea intereselor externe.
  Importanța contractelor futures pentru aur denominate în yuani a fost subliniată și de Louis-Vincent Gave, directorul executiv al companiei Gavekal Research din Hong Kong.
  "Crearea unui contract denominat în yuani pentru aur permite Rusiei, de exemplu, să folosească surplusul din vânzarea petrolului pentru cumpărarea de aur în Hong Kong. Ca urmare, Rusia nu este nevoită să cumpere active financiare din China sau să schimbe surplusul de yuani în dolari", a precizat Gave pentru NAR.
  "Vânzarea petrolului în schimbul aurului reprezintă o mișcare strategică de importanță majoră", a declarat și Grant Williams, consultant la Vulpes Investment Management din Singapore.
  Pentru adoptarea noilor contracte pe scară largă, autoritățile chineze sunt gata să ofere investitorilor străini facilități pentru intrarea pe piața internă, dar vor impune și restricții pentru țările care ezită să vândă petrolul în yuani.
  Publicația japoneză scrie că Arabia Saudită este un exemplu în acest sens. Pe fondul reticenței autorităților saudite de a vinde petrolul în yuani, ponderea celui mai mare producător OPEC în importurile totale de petrol ale Chinei a scăzut până la 15% în 2016, de la 25% în 2008.
  În prima jumătate a acestui an, importurile de petrol din Rusia au crescut cu o rată anuală de 11%, iar vecinul din nord-est a devenit cel mai mare furnizor al Chinei, conform datelor prezentate de NAR. De asemenea, importurile din Angola au crescut cu o rată anuală de 22% în aceeași perioadă, iar statul african a urcat pe locul al doilea în clasamentul furnizorilor de petrol ai Chinei. Creșterea accelerată a exporturilor de petrol ale Angolei către China a fost puternic stimulată de acordul monetar dintre cele două țări din 2015, în urma căruia yuanul a devenit a doua monedă oficială a Angolei.
  În aceste condiții, opțiunile Arabiei Saudite sunt extrem de limitate. Dacă acceptă propunerea Chinei, "Washington-ul o va privi ca pe o amenințare la adresa hegemoniei dolarului și nu va continua să acorde protecția implicită oferită casei regale", după cum a mai declarat Louis-Vincent Gave pentru NAR, iar dacă nu va accepta, există riscul eliminării sale de pe piața Chinei.
  Nikkei Asian Review scrie că autoritățile de la Riad au găsit o soluție temporară de compromis, prin anunțarea unei posibile emisiuni de obligațiuni în yuani, alături de acordul pentru înființarea unui fond comun de investiții în valoare de 20 de miliarde de dolari.
  În plus, China și-a anunțat intenția de a participa la oferta publică inițială, cea mai mare din istorie, pentru lis¬tarea companiei petroliere Aramco, unde se estimează că urmărește o cotă de 5%.
  "În condițiile în care China va reuși să stabilească o conexiune între intrarea în acționariatul Aramco, Rusia, Iran și alții, atunci va ajunge să influențeze aproape 40% din producția globală de petrol și va reuși să-și urmărescă obiectivul de înlocuire a dolarului cu yuanul", a mai declarat Alasdair Macleod pentru Nikkei Asian Review.
  Lichiditatea de pe piața contractelor petroliere futures denominate în yuani va fi asigurată de PetroChina și China Petroleum & Chemical (Sinopec), iar subsidiarele locale ale băncilor J.P. Morgan și UBS au obținut deja aprobările necesare pentru a participa la tranzacții. Publicația japoneză mai scrie că noua piață futures va fi deschisă și pentru persoanele fizice.
  John Connally, Secretarul Trezoreriei americane, le-a declarat partenerilor din G-10, la o reuniune în Roma de la sfârșitul anului 1971, că "dolarul este moneda noastră, însă este problema voastră". Declarația a venit la câteva luni după ce administrația Nixon a anunțat "suspendarea temporară" a convertibilității dolarului în aur, pilon fundamental al cadrului monetar internațional postbelic rezultat în urma acordului de la Bretton Woods.
  Neliniștea creată de decizia SUA la nivelul partenerilor și aliaților a fost temperată în 1974, când a început era petrodolarului, după vizita lui Henry Kissinger, Secretar de Stat în administrațiile Nixon și Ford, în Arabia Saudită. Atunci Kissinger l-a convins pe Regele Faisal să-și folosească influența în cadrul OPEC, astfel încât țările exportatoare de petrol să accepte doar plata în dolari.
  După mai bine de patru decenii, această eră se apropie de sfârșit și China pare hotărâtă să-și urmărească neabătută obiectivul.


 
3.  intelepciune - joc al invingatorilor
    (mesaj trimis de Penelope în data de 06.09.2017, ora 12:18)  
 Scenariul win-win-win-win exista el doar trebuie acceptat dupa ce a fost decriptat!
  Sa fim optimisti Speranta moare ultima!
  Cooperarea pentru valori si interese comune... este jocul invingatorilor...co-hengemonie ! pentru a ainlatura dusmanul foametei, subdezvoltarii, pandemiilor, dezastrelor naturale. E nevoie de valori comune, credinte comune care sa stea la baza noilor relatii internationale de tip feminin ( grija fata de semeni, de viata, de natura)


 
4.   Uniune si cortina asiatica dupa modelul european
    (mesaj trimis de Salomeea în data de 06.09.2017, ora 12:48)  
 Statele Unite priveau Europa ca o parte a luptei politice mondiale și au atribuit părții libere a Europei un rol în lumea aceasta bipolară. Roosevelt, Truman, Marshal și alți conducători americani percepeau Europa nu dintr-un punct de vedere european, ci dintr-unul american (ceea ce nu înseamnă că interesele europene și americane nu pot fi complementare ). Viziunea lor pentru viitorul Europei consta în faptul că europenii aveau un rol special de jucat în lupta mondială dintre Superputeri.
 A.1.2.2 Viziunea statului -națiune
 La o săptămână de la armistițiu, 15 mai 1945, generalul de Gaulle a ținut o cuvântare la Adunarea Națională a Constituantei Franceze, o cuvântare care arată viziunea sa pentru viitorul Franței și implică, după cum se poate observa prin extrapolare, un viitor al Europei ca întreg. Întâi, el consideră Al Doilea Război Mondial un altul dintr-o serie lungă de războaie similare, motivate de ambiția unuia sau altei puteri europene de a domina pe celelalte. „ Încă o dată…” este formula pe care o folosește de Gaulle pentru a-și sublinia poziția. Aceasta este o interpretare desigur confirmată de istorici mai târziu . Totuși, ne puteam aștepta ca de Gaulle să aibă impresia că acest război este unic. Dimpotrivă interpretarea sa este prima aluzie la viziunea sa de continuitate în statul european și afacerile internaționale. El descrie mecanismul sistemului european de competiție a statelor națiune, care a fost creat pe parcursul a câteva secole. Istoricii și politicienii au ajuns la aceeași concluzie și au făcut-o într-adevăr mai târziu, identificând un sistem de „echilibru al puterilor” sau de „hegemonie și echilibru”. Al Doilea Război Mondial în ochii lu de Gaulle este încă un război din această istorie lungă și sângeroasă. Dacă mecanismele vechi mai funcționează (ex. un sistem de coaliții întărite de amenințarea unui inamic comun) vor fi suficient de puternice în final pentru a depăși astfel ambiția hegemoniei.
 A doua lecție învățată din cuvântarea lui de Gaulle este aceea că el consideră centralizarea la nivel național ca mijloc adecvat de a face față pericolului, amenințării și provocării ambițiilor de hegemonie din partea oricărei puteri străine. Experiența lui din timpul războiului, ca și pentru mulți francezi, a fost aceea că divizia Franței a fost o aberație îngrozitoare, care a slăbit decisiv capacitatea Franței de a-și menține integritatea națională - și divizia națiunii franceze (și statului) este o catastrofă pentru toți francezii (sub aspect politic). Reacția lui la această provocare a fost aceea de a reuni toate forțele naționale, mai întâi forțele de rezistență diferite și divergente, iar mai târziu națiunea franceză în întregime. Acest efort uriaș de reunificare a condus (pe bună dreptate în ochii lui de Gaulle) la unitate superioară și la o centralizare mai puternică decât orcând. Statul națiune francez trebuie să dispună de toate resursele națiunii astfel încât să fie destul de puternic pentru a rezista oricărui atac din afară. Încă o dată, un cuvânt mic dezvăluie spiritul acestei viziuni despre reconstituirea statului națiune francez: Franța trebuie capacitată „să rămână” ceea ce a fost odată. Aceată viziune are fundament istoric și se vede că își trage orientarea de viitor din trecut.
 Se poate ușor imagina o Europă după viziunea lui De Gaulle: o Europă formată din state națiune capabile să descurajeze orice inamic potențial să atace, printr-un soi de descurajare multilaterală la nivel național și continental.Desigur, acest proiect nu exclude forme specifice de cooperare, dacă nu se pun pun la îndoială interesele legate de suveranitatea națională și securitatea individuală. Urmând acest raționament, totuși, Europa ar deveni un continent de state suverane puternice, defensive și de fapt naționaliste. Chiar dacă acest model pentru viitorul Europei există în cuvântările și acțiunile politice ale lui De Gaulle, ca și în politica altor oameni de stat europeni, numai implicit, el a fost unul important. Poate că versiunea lui de Gaulle poate fi considerată o versiune extremă de state naționale reconstruite ca unice componente ale Europei de mâine. Totuși de Gaulle nu a fost desigur singurul om de stat care gândea în astfel de termeni și categrii conservatoare. Este, fără îndoială, evident că această viziune bazată pe statul național sau națiune era incompatibilă cu cele ale superputerilor. Această incompatibilitate este exemplificată de lipsa completă de recunoaștere a lui de Gaulle față de existența puterilor extra-europene din Europa după război – Nu există nicio mențiune a Uniunii Sovietice sau a Statelor Unite în cuvântarea lui. El își bazează viziunea numai pe experiențele franceze din Al Doilea Război Mondial. De Gaulle a insistat pe posibilitatea – se poate spune iluzia – ca statele națiune europene să fie lăsate singure și încă o dată îndreptățite să își contureze singure viitorul continentului, fără sprijin străin.
 A.1.2.3 O viziune europeană autentică
 O a treia propunere pentru noua Europă s-a concentrat pe nivelul continental, și a considerat Europa actorul adecvat capabil să se adapteze la noua situație istorică. Această a treia viziune a pornit de la ideea că statele națiune sunt incapabile să-și rezolve conflictele în mod pașnic, astfel încât reconstruirea lor ar duce la aceleași războaie ca și în trecut, singura diferență fiind aceea că armele moderne industriale ar avea potențialul de a ucide popoare întregi. A mai provenit și din recunoașterea că apariția noilor superputeri – cu consecința că statele națiune nu mai puteau să asigure independența popoarelor europene pe cont propriu. Unitatea politică continentală nu numai că ar reglementa conflictele cu Europa în mod pașnic, ci ar asigura independența batrânului continent.
 Această viziune asupra viitorului Europei a apărut în principal din mișcările de rezistență din diferite țări europene, chiar și din Germania dar desigur nu era nouă în istoria ideilor europene; își trăgea inspirația din secole de planuri pentru unificarea Europei, o viziune la fel de veche ca și aceea a divizării continentului în state națiune separate Primul Război Mondial a încurajase deja planuri pentru o Europă unită și pașnică, de exemplu propunerea Contelui Koudenhove-Kalergi, care a fost sprijinită de Mișcarea sa “Paneuropa”.
 După Al Doilea Război Mondial, totuși, aceste planuri au fost adaptate special la noile schimbări, cum se vede de exemplu de “Charter of Hertenstein”, rezultat al uneia din primele și cele mai importante reuniuni internaționale ale federaliștilor europeni după război. Această intâlnire a reunit reprezentanți din șaisprezece țări europene, inclusiv germani pentru prima dată și a dus la fondarea celei mai importante mișcări pro-europene a perioadei post-belice, Uniunea Federaliștilor Europeni (UEF). Carta a fost acceptată în septembrie 1946 și delimitează o federație europeană care are două sarcini specifice, una internă și alta externă. Prima este aceea de a asigura pacea între europeni și de a garanta tuturor națiunilor și culturilor europene existența și evoluția autonomă. A doua a fost să asigure întregului continent independența față de toate puterile extra-europene. În mintea autorilor cele două aspecte erau legate. Numai o comunitate continentală ar putea garanta această diversitate de culturi naționale în viitor, statele națiune fiind considerate prea slabe pentru a-și asuma această sarcină față de superputerile predominante și amenințătoare. Soluția trebuie să fie o federație europeană cu suficentă unitate pentru a-și asuma sarcinile eficient, dar cu diversitate maximă pentru a asigura autonomia elementelor sale componente.
 Acesta este al treilea model pentru viitorul postbelic al Europei: Nu este conceput nici în interesul vreunui stat națiune european, nici în interesul uneia din cele două superputeri și a politicii lor mondiale. Este specific european; astfel încât punctul său de pornire este interesul comunității continentale a națiunilor. Se poate spune că modelul de stat națiune este la nivel regional, limitat , iar viziunea superputerilor este de nivel global – modelul european, dimpotrivă, este de nivel continental.
 A.1.3. Construcția unui model reprezentând factorii structurali ai Europei post-belice
 Construcția acestui model are ca scop simplificarea unei situații istorice date. Cu acest model special, încercăm să identificăm astfel factorii structurali, care au dat formă Europei postbelice. Un model poate contribui la o explicare pe termen lung a integrării europene astfel încât trebuie lăsat să reducă complexitatea într-o anumită fază a procesului științific – odată modelul construit, odată ce lecțiile sunt trase, odată ce capacitatea de explicare este extrasă, modelul poate fi înlocuit de bogăția reală a realității istorice.
 Se pare că niciunul din cele trei modele pentru Europa după Al Doilea Război Mondial descrise pe scurt mai sus nu a determinat complet viitorul continentului, niciunul nu a reușit în întregime să domine în mod exclusiv pe celelalte. Europa nu s-a predat complet ideii de bloc, nici nu s-a întors la sistemul de „hegemonie și echilibru” – nici nu a apărut vreo federație europeană. Este evident că Europa postbelică a fost o combinație a celor trei modele: Statele Națiune au fost reconstruite, dar nu și-au recucerit întreaga suveranitate; Cortina de Fier a coborât și a divizat Europa în două părți, dar cel puțin partea de vest a Europei a păstrat o plajă importantă de evoluție autonomă; și a luat ființă integrarea continentală, fără a fi destul de puternică pentru a înlocui structurile statelor națiune sau pentru a evita divizarea Europei în cele două zone de influență a superputerilor. În loc de un model, au fost implementate toate trei. În realitate, a trebuit să co-existe în loc să fie separate, acțiuni nelegate, găsim un model compus. Îl putem folosi în efortul nostru de a explica coexistența și dinamica istorică dintre componenetele sale.
 Alte explicații pot fi utile pentru a înțelege structurile modelului, și apoi trebuie trase lecții din el. Acesta sugerează că Europa, în perioada post-belică, a fost divizată în două sfere de influență sau două blocuri, limitând extinderea integrării din ambele părți, dar în același timp, dezvoltându-le separat. Cortina de fier a fost cel mai evident hotar din Europa imediat după război și reflectă cât de departe și-au impus modelul Superputerile – chiar dacă trebuie reținut cum dominația lor a lucrat diferit în cele două părți ale Europei. Divizarea Europei este reflectată în dimensiunea orizontală a modelului.
 Modelul structurat ia în considerație și existența celor trei nivele de luare a deciziei ce reies din implementarea parțială a celor trei modele postbelice pentru Europa.
 Aceste niveluri sunt inspirate de o abordare globală, una continentală și una regională (națională) – cele trei viziuni pentru noua Europă după război găsesc traducerea structurală în aceste trei nivele coexistente. Coexistența celor trei viziuni își găsește expresia vizuală în dimensiunea verticală a modelului.
 În final, a treia dimensiune a modelului reflectă faptul că divizarea puterii între cele trei modele postbelice pentru viitorul Europei a dus la un fel de distribuție a anumitor politici către anumiți actori: Superputerile și organizațiile lor în bloc aveau responsabilitatea apărării și securității, statele Națiune au recâștigat puterea și competența politicilor de redistribuire, educației și culturii etc., iar unele sectoare de politică economică (carbune și oțel, mai târziu agricultura și proiectul pieței comune) au fost conferite comunități continentale nou apărute.
 A1.3.1 Lecțiile din model
 Modelul se poate explica sau înțelege prin lecții pe care le putem trage din el. Acestea sunt două tipuri de lecții de tras,conform ideii unei combinații de metode ale științelor istorică și politică: prima este diacronică sau istorică în sens propriu, a doua este sincronă, structurală, similară unei abordări sistemice, și legată de metodologia științelor politice.
 A1.3.1.1. Lecții istorice: Capitole ale unei “Istorii a integrării europene”
 Modelul sugerează chiar, cel puțin implicit, capitolele unei istorii a integrării europene, într-un mod foare simplu: Prima eră va fi construcția realității reflectată de model, a doua perioada existenței structurilor vizualizate și a treia istoricul lor . Chiar dacă acest lucru poate părea banal, el reflectă fără îndoială realitatea procesului istoric:
 Capitolul Unu: Construirea cadrului postbelic (de la sfârșitul războiului până la sfârșitul deceniului cinci)
 Primul capitol al unei istorii a Integrării Europene tratează despre apariția structurilor post-belice și se poate observa că această perioadă s-a terminat pe la sfârșitul deceniului cinci. În 1945 niciuna din structurile internaționale nu exista, iar unele state Națiune (nu numai Germania) nu erau foarte sigure că vor mai exista. Structurile statale au fost edificate abia în 1949, cu crearea celor două state germane. La nivel internațional, în 1945 nici NATO nici Pactul de la Varșovia, nici Comunitatea Europeană nici Comecon (nici Consiliul Europei nici WEU …) nu existau – iar doisprezece ani mai târziu, întregul peisaj al afacerilor internaționale din Europa era (din nou ) acoperit complet cu aceste structuri. [1]
 Astfel un prim capitol ar descrie și analiza deci, pentru a explica și înțelege cum au apărut și cum au fost întărite aceste structuri de relații internaționale din Europa; care au dispărut și care au avut succes.
 Două fenomene sunt evidente din acest demers metodologic: Mai întâi, pentru toți cei trei actori principali, promotori ai modelelor sau viziunilor prezentate pe scurt mai sus, „viteza era esențială”, cum s-a exprimat chiar Truman în memoriile sale. [2] Ei erau conștienți de presiunea timpului – dacă nu era viziunea lor care a prevalat imediat, ceilalți ar fi trecut planurile lor, le-ar fi implementat și i-ar fi marginalizat pe ceilalți. Statele Națiune, promotorii integrării europene și Superputerile au încercat rapid să implementeze propriul lor model, pentru a atrage partea cea mai mare din puterea politică din această perioadă de reconstrucție. Această conștientizare a presiunii timpului era deosebit de evidentă în tabăra „Europenilor” care a simțit că odată înființate Statele Națiune și structurile blocurilor, rămânea puțin spațiu pentru o structură politică europeană autonomă.
 Până la sfârșitul deceniului cinci, structurile corespunzătoare modelului existau și perioada post-belică a luat sfârșit. Această perioadă se poate caracteriza ca un fel de competiție, o cursă sau un curs a trei competitori care au pornit către sfârșitul războiului și au atins țelul o decadă sau doisprezece ani mai trârziu. Toate trei au atins țelul, chiar dacă nu erau toate de succes: Divzarea Europei, Cortina de Fier și curând după aceea zidul Berlinului au arătat clar care nivel a devenit cel mai puternic. Și Statele Națiune erau înapoi, chiar și Germania a realizat structuri de stat și este chiar cazul Germaniei, care arată mai elocvent cât de superioare erau structurile Superputerilor față de celelalte nivele. Și, ultima dar, poate, pentru moment, și cea mai neânsemnată: A luat ființă în final și o structură europeană de luare a deciziei …Începuse procesul de Integrare Europeană.
 În plus, modelul semnalează o subdiviziune a acestui prim capitol. Se pot lua în considerare planurile ambițioase de a crea o federație europeană completă – și insuccesul acestor planuri – imediat după război ca primă subdiviziune. Congresul de la Haga (mai 1948) și dezamăgirea relativă privind crearea Consiliului Europei (mai 1949) marchează sfârșitul acestei perioade și cotitura către o strategie alternativă, inițiată de Jean Monnet și Robert Schuman, pornind integrarea de la un nivel modest, conducându-l pas cu pas către o federație politică.
 Capitolul Doi: Durata lungă de viață a structurilor post-belice (sfârșitul deceniului cinci până la mijlocul sau sfârșitul deceniului opt)
 Capitolul al doilea al istoriei Integrării Europene tratează despre perioada lungă a existenței neprovocate a modelului structural reprezentat de model – o generație întreagă de structuri neschimbate, tari și rezistente, 28 de ani ai Zidului Berlinului (1961-1989), 35 de ani între Tratatul de la Roma, promisiunea unei piețe comune (1957/8), și realizarea sa (1992/3). Divizarea Europei nu s-a schimbat în această perioadă; nici divizarea puterii politice între cele trei nivele de acțiune nu s-a schimbat profund în general.
 Desigur, au existat unele progrese către un sistem politic european: o uniune Vamală în deceniul șase – dar stopată de refuzul Generalului De Gaulle, în 1965, pentru a accepta orice conferire a mai multor competențe Comunităților Economice Europene (CEE), ceea ce a condus la abandonarea explicațiilor unor teoreticieni ai integrării ai momentului. Ernst B. Haas de exemplu a făcut acest lucru și asta dovedește încă o dată utilitatea modelului propus aici: Haas era disperat deoarece a încercat să explice procesul integrării aproape exclusiv prin logica sa internă – „funcțională”- iar acesta era un cadru mult prea sărac pentru a lua în considerare factorii externi care dau formă Europei în general. Modelul vizualizat în „cub”, din contră, ia în considerare și factorii externi procesului de integrare, dar cu impact asupra lui. În cazul politicii lui de Gaulle din 1965, aceasta ilustrează fără îndoială voința politică de a salva modelul statului Națiune. Conflictul era o luptă între două dintre cele trei nivele de decizie reprezentate în model, statul Națiune și nivelul continental și s-a dovedit încă o dată imposibil progresul integrării în lipsa unei coaliții de interese între nivelul continental și alte nivele.
 După de Gaulle,au fost posibili alți pași înainte, cum ar fi crearea Consiliului European în 1975 și alegerile Parlamentului European în 1979. Dar planurile pentru o uniune economică și monetară (“Werner-Plan”) nu au reușit în același deceniu. De asemenea, extinderile nu au mai fost blocate de de Gaulle. UK, Danemarca, Irlanda (1973), și mai târziu Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986) au devenit state membre. Desigur, acest lucru semnifică succesul și atractivitatea Comunităților Europene. Comunitățile Europene au promis realizarea Pieței Comune până în 1970 cel puțin dar asta a rămas neatins la începutul anilor 80. În consecință, era o dezamăgire generală privind imposibilitatea unui real progres al integrării europene. De aici, nașterea termenului „Euro scleroză”
 Încă o dată, subdiviziunile acestui capitol al doilea, sunt posibile, de ex. între tinerețea dinamică a CEE (1958-1965), și perioada lungă de stagnare (1966-1983/84). Această a doua fază poate fi subîmpărțită din nou: în anii stagnării când de Gaulle mai exista (1966-1969), anii de speranță (1969-1972/3), anii de criză (“stagflation”), pașii spre adâncire și extindere (1973-1982), și în final pregătirea pentru o nouă plecare (1983-1985).
 Capitolul Trei: Noua dinamică, globalizarea și integrarea europeană (de la sfârșitul deceniului opt până în prezent)
 Lucrurile au început să se miște mai mult pe la mijlocul anilor optzeci: a treia și o eră mai fascinantă a început, era distrugerii modelului (dar nu a tuturor componentelor totuși!). Este curios să vezi că pornirea către noi orizonturi pică în același an atât în Comunitățile Europene cât și în Uniunea Sovietică: În 1985, Gorbatchov a luat puterea în URSS și europenii au decis în cadrul Actului Unic European să realizeze definitiv un cadru pentru definitivarea pieței interne Estul și Vestul au răspuns aceleiași provocări, aceea a Statelor Unite și Japoniei care făcuseră primii pași către o nouă etapă a evoluăției economice, marcată de noua „tehnologie înaltă”, „revoluția chipului”. Acestă scurtătură părea să fie soluția pentru criza anilor șaptezeci, „stagflation”, o combinație de inflație și șomaj. Europa era pe punctul de a pierde definitiv competiția din faimosul „triunghi” al celor trei regiuni industriale principale (America de Nord, Asia de Est și Europa însăși). Ea risca incapacitatea de a face față acestei noi provocări dacă statele națiune europene nu renunțau la o parte din suveranitatea lor (iluzorie), în favoarea unei piețe comune aducând astfel avantaje similare companiilor europene cu cele de care se bucurau în SUA. Această provocare s-a dovedit chiar mai dramatică pentru Uniunea Sovietică. Fără schimbări profunde în sistemul său politic, economic și social, nu era posibil să-și mențină statutul de Superputere în era armelor high-tech – pe care Ronald Reagan decisese să o creeze cu SDI sau inițiativa sa „războiul stelelor”.
 Aici nu este locul să anilizăm în detaliu nici originile nici procesul de reformă a evoluției (sau mai degrabă revoluționară) din URSS sau din Europa. Dar este un fapt acela că aceste două reforme istorice au dus la destrămarea structurilor post-belice din Europa. Ceea ce a început în 1985, a culminat în 1989 cu căderea Zidului Berlinului, el însuși un simbol pentru căderea tuturor regimurilor comuniste din Europa Centrală. Pentru prima dată într-o generație, structurile puterii politice din Europa au fost schimbate în profunzime. De atunci întregul model s-a realizat, cel puțin în ce privește partea estică nu mai există, nici URSS, nici organizațiile bloc, nici chiar unele din statele Națiune, cum sunt Republica Democrată Germania sau Cehoslovacia. Dacă privim modelul, nimic nu pare mai natural decât extinderea structurilor vestice internaționale și supranaturale către est, cu ceva diferențe fără îndoială: Chiar dacă extinderea NATO ar fi avut loc înaintea extinderii UE, chestiunea este dacă NATO nu și-a îndeplinit misiunea deja de la căderea Cortinei de Fier și dacă funcțiile acestei organizații nu ar trebui preluate de integrarea continentală. Hotarul dintre zonele de influență ale Superputerilor a fost justificarea pentru organizarea celui de al treilea nivel al blocurilor. Odat cu sfârșitul bipolarității, “raison d’être” al acestor structuri bloc este mai puțin evident. Aceste considerații explică cel puțin căutarea de către NATO a unor noi trasee, căutarea unei noi motivații de a exista.
 Acest capitol poate fi subîmpărțit de asemenea de la începutul său în 1985 până la anul decisiv 1989, de la căderea Zidului Berlinului la disoluția Uniunii Sovietice și Tratatul de la Maastricht (1990-1992) și de la începutul deceniului nouă până la introducerea monedei €uro (1993-1999/2000), etc.
 Distrugerea modelului se referă la ultimii cincisprezece sau douăzeci de ani și este o eră nouă diferită a istoriei Europei și în special a istoriei integrării europene. În general, pe cât de simple par aceste trei perioade implicate de model, ele reflectă de fapt o mare parte a realității istorice a Europei și eforturile ei de a se unifica în a doua jumătate a secolului douăzeci. Astfel, modelul poate și trebuie să conducă pe istorici spre împărțirea istoriei integrării europene în aceste trei părți, evident cu mai multe subdiviziuni.
 A.1.3.1.2. Lecții structurale: Potențialul explicativ al modelului
 Abordarea istoriei integrării europene propusă aici se caracterizează printr-o combinație între o metodologie istorică specifică cu o abordare a științelor politice, conform indicației din introducere. Până la acest punct, au fost trasate câteva implicații istorice ale modelului. Totuși, este timpul să trasăm implicațiile specifice pentru științele politice, deoarece modelul cuprinde aceste două aspecte.
 De fapt, prima implicație a științelor politice s-a discutat deja ca implicație istorică: ideea că progresul integrării europene a fost și rămâne posibil numai (condiție necesară) sau întotdeauna (condiție suficientă) atunci când promotorii „Europei” au fost capabili să formeze o coaliție de interese ori cu nivelul blocurilor – ex. USA, în cazul Europei de Vest – ori cu statele Națiune (sau ambele); au fost date deja câteva exemple mai sus (Planul Marshall, Tratatul de la Roma/Piața Comună).
 O a doua implicație a modelului s-a referit deja la teoriile integrării mai explicit: Modelul sugerează că procesul de integrare europeană nu poate fi înțeles numai prin menționarea logicii sale interne. Funcționalismul ca și Neo-funcționalismul sunt teorii ce se referă aproape exclusiv la această logică internă, bine-cunoscută sub termenul de spillover. Ideea unui model pe trei nivele, din contră, ia în considerație interacțiunea dintre nivelul continental și celelate două și astfel asigură instrumente explicative pentru câteva caracteristici ale integrării europene:
 Mai întâi, alegerea Cărbunelui și Oțelului ca primele sectoare economice integrate nu se poate explica numai prin vreun interes european autentic. Din contra, integrarea acestor două sectoare ale politicii economice a constituit integrarea pe care doreau să o accepte Statele Națiune la momentul acela. [1] Factorul limitator a fost unul din ceilalți doi competititori ai perioadei post-belice. În final, integrarea europeană era obligată să progreseze cu ajutorul integrării economice întâi înainte de a atinge vreun obiectiv politic. Acest lucru a fost impus de statele națiune astfel încât întregul caracter al procesului de integrare ca fiind economic se poate explica prin competiția dintre statele Națiune și „Europa” .
 A 1.4.Concluzii - Trei viziuni pentru Europa Postbelică
  In concluzie viitorul Europei se vedea diferit dacă era privit din puncte de vedere diferite:din punctul de vedere al Superputerilor, al statelor Națiune și al “Europenilor”:
 C harles de Gaulle Președinte francez după război, era exponentul perspectivei statale. Viziunea sa asupra Europei era tradițională sub mai multe aspecte : el a analizat al Doilea Război Mondial ca pe unul dintr-o serie lungă de războaie hegemonice din Europa, Victoria aliaților ca una din coalițiile care întotdeauna au desființat ambițiile unei puteri hegemonice europene. Noile Superputeri nu jucau un rol în reflecțiile sale, el insista asupra restaurării suveranității naționale. Proiectul său pentru Europa era un sistem de state naționale suverane, fortificate și centralizate, cooperând dar nu integrând, și dotate cu mijloace militare pentru descurajare reciprocă la nivel național.
 Uniunea Sovietică (Stalin) a impus o hegemonie brutală în partea de est a continentului European, anulând suveranitatea națională și integrând aceste țări în blocul comunist. Dar, chair SUA, în special prin Planul Marshall (1947), au urmărit nu numai scopuri umanitare, ci și interesele americane legate de securitate, prin blocarea drumului spre comunism prin formarea unei structuri de integrare vest-europene (OEEC). Americanii vedeau Europa ca parte a unui proiect mondial, al “Lumii libere” în luptă cu expansionismul sovietic Abordarea lor liberală era (1) să ofere ajutor economic, care ar (2) fi dus la condiții sociale sănătoase și ar fi evitat orice fel de neliniști sociale și pericolul comunismului și în final, (3) ar fi inițiat și fortificat instituțiile democratice.
 -“Europenii” nu dispuneau de structuri publice existente și se exprimau în primul rând în cadrul mișcărilor Societății Civile. Viziunea lor despre noua Europă era formată din independența externă și respectul intern pentru diversitate. Amble sarcini istorice invitau la unificare în formă federală - numai o Europă unită putea rezista presiunii Superputerilor, asigura pacea între națiunile europene și garanta diversitatea lor culturală. Unitatea era înțeleasă ca o condiție pentru diversitate.


 
  4.1.   un model de urmat la nivel global  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Salomeea , in data de 06.09.2017, ora 12:53)
 
 A.3.Istoria Mișcării Paneuropa
 A fost una si aceeasi personalitate care, la inceputul anilor '20, a dezvoltat ideea Paneuropa, pe care a propagat-o din 1922, si care in primele decenii ale Uniunii Paneuropa a reprezentat motorul acestei miscari: Richard Coudenhove-Kalergi, nascut la 17 noiembrie 1884, in Tokio, decedat la 27 iulie 1972 in Schruns (Vorarlberg). Mama sa, Mitsuko Aoyama, a fost japoneza, pe care tatal lui, Contele Heinrich Coudenhove-Kalergi, a cunoscut-o in timpul misiunii sale diplomatice la reprezentanta austro-ungara din Japonia. .
 Familia Coudenhove provine din Brabantul de nord, atestat documentar pentru prima oara in 1240. In timpul luptelor olandeze de eliberare, aceasta familie a luptat de partea Habsburgilor, pe care, mai tarziu, i-a urmat in Austria. Familia Kalergi provine din dinastia imparateasca bizantina Phoka. Contele Franz Coudenhove si Marie Kalergi, care prin incheierea casatoriei s-au alaturat familiei nobiliare, au fost bunicii lui Richard.
 La aproape un an si jumatate, Richard Coudenhove-Kalergi a venit in Europa si a crescut in Castelul Ronsperg din vestul Boemiei, in vecinatatea granitei cu Bavaria. In mijlocul unei perioade a ascensiunii nationalismului, Richard creeaza la Castelul Ronsberg, in cadrul seviciului diplomatic al imparatului, o sfera a cosmopolitismului, a internationalitatii, a eruditiei si tolerantei. Din biblioteca lui Heinrich, acesta scrie: "Pe socluri intunecate de lemn de jur imprejurul incaperii stateau busturi in marime naturala ale marilor ganditori: Socrate si Platon, Marc Aureliu si Aristotel, Kant si Schopenhauer. Printre acesti filozofi se afla un bust al lui Iisus si al lui Moise de Michelangelo. Pe mese se gaseau busturi mai mici: Goethe si Schiller, Homer, Apollo si Napoleon. Deasupra usii de la intrare atarna un tablou colorat si rar al lui Zarathustras, iar ferestrele niselor erau decorate cu texte caligrafiate din Coran."
 La castel mai locuiau o actionara maghiara a mamei, guvernante engleze si franceze, un administrator austriac al curtii si secretarul privat bavarez al lui Heinrich Coudenhove-Kalergi. Destul de des mai veneau angajati cehi, un invatator rus, dar si un albanez mahomedan care ii preda lui Heinrich limba turca, un savant indian si un rabin din Pilsen. In felul acesta, Richard a crescut intr-o lume mica, creata de tatal sau, o lume care nu a cunoscut sau indurat intoleranta, nici religioasa, nici nationala. In afara de asta, tatal reprezenta pentru copiii sai europeanul: " Mama intruchipa pentru noi Asia, tatal Europa. Ne-ar fi venit foarte greu sa-l identificam cu o natiune sau alta. Astfel, in ochii nostri, Europa a fost mereu pentru noi o unitate de la sine inteleasa, tara tatalui nostru."
 Aceasta "oaza cosmopolita" numita Ronsberg se afla la zece kilometri distanta de granita Austriei cu Germania si la cinci kilometri distanta de granita lingvistica, "unde lumea germana si slava se ciocneau."
 Prin intermediul opozitiei dintre lumea multilingva si toleranta de la Castelul Ronsberg si nationalismul crescand din afara lui, ca si prin instruirea primita de la tatal sau, "am ajuns din timp la suspiciunea ca asa-numitele dusmanii atavice nationale se bazau in ultima instanta pe ignoranta, prejudecata si inselare a poporului." Ideea ulterioara a lui Richard Coudenhove-Kalergi despre Paneuropa i-a fost fara indoiala impregnata datorita personalitatii tatalui sau si a mediului pe care acesta il crease pentru familia sa. Dupa moartea tatalui sau, Richard a continuat sa traiasca la Ronsberg, Brixen si Viena, unde a intrat la Academia Tereziana.
 A.3.1.Dezvoltarea ideii Paneuropa prin Coudenhove-Kalergi
 La Viena, Richard a inceput sa-si dezvolte o gandire filozofica proprie, in special asupra obiectivitatii ca principiu fundamental al moralei. El a incercat sa formuleze o etica independenta de religii, care sa se ridice deasupra diversitatii religiilor si culturilor, pornind de la opinia ca "o perspectiva obiectiva este una morala, iar una subiectiva imorala." In timp ce sora lui, Ida Görres, devenise una dintre cele mai importante scriitoare catolice a secolului al douazecilea, religiozitatea lui Richard Coudenhove-Kalergi era puternic impregnata si de influente asiatice.
 In 1913, incepe sa studieze la Viena filozofia si istoria moderna. Totusi, in anul urmator, primul razboi mondial il smulge de la planurile sale de a deveni filozof si profesor de filozofie. La 31 august 1918 el ii scrie actritei Ida Roland, prima sa sotie: " Lucrul cel mai trist la tot acest razboi mondial il vad nu atat in crimele ingrozitoare si in barbariile din toate colturile lumii; toate astea sunt trecatoare. Ceea ce este mai teribil, este ce va ramane probabil pentru urmatoarele secole, anume tendinta agresiva care se naste acum a constiintei nationale." In 1962 scrie el retrospectiv: " primul razboi mondial l-am resimtit ca un razboi civil intre europeni: ca o catastrofa de prima marime." Tanarul Richard Coudenhove-Kalergi a salutat rasturnarea vechii ordini la sfarsitul razboiului mondial. El a mizat pe Wilson si Liga Natiunilor, dar curand dupa aceea a trebuit sa recunoasca faptul ca " in 1919 Europa era mai dezbinata ca niciodata, incepand cu migratiile popoarelor." Ca urmare a primului razboi mondial si a noii ordini esuate a Europei la finele acestuia, Richard si-a indreptat perspectiva de la filozofie spre politica.
 Dupa Tratatele de la Paris, tanarul filozof, din locuitor al Vienei, cu domiciliul in Ronsberg, devine cetatean al Cehoslovaciei, de care, potrivit propriilor spuse, numai veneratia pentru presedintele acesteia, Thomas G. Masaryk, il unea. Pe acesta a incercat in 1920 sa-l convinga ca "numai o Europa unita militar impotriva amenintarii ruse si economic fata de concurenta americana in crestere s-ar putea proteja." Dar, pentru ca Massaryk nu a luat nici o initiativa de stat, Coudenhove-Kalergi s-a decis sa ia singur initiativa.
 Viziunea sa asupra unei Europe unite a expus-o pentru prima oara in articolul " Paneuropa - o propunere", care la 15.11.1922 a aparut mai intai la Berlin in "Vossischen Zeitung” si doua zile mai tarziu in publicatia vieneza „Neue Freie Presse“. In 1923 scrie la castelul Würting din Oberösterreich/Austria Superioara, cartea sa programatica „Pan-Europa“, al carei continut avea sa devina tema vietii lui. Nu era vorba de o cuvantare academica, nici de o scriere inspirata pentru politicieni, ci de startul unei miscari de masa: „Aceasta carte este destinata sa trezeasca o mare miscare politica, care dormiteaza in toate popoarele Europei", spune el in prefeta. Coudenhove-Kalergi era convins ca decaderea Europei nu avea cauze biologice, ci doar politice: „Nu popoarele Europei sunt senile - ci numai sistemul lor politic. Schimbarea radicala a acestuia poate si trebuie sa conduca la vindecarea completa a continentului bolnav." El analizeaza prezentul european in context international si cere unificarea Europei ca strategie de supravietuire. „Problema Europei va fi mai intai rezolvata printr-o unificare a popoarelor sale. Aceasta unificare se va produce fie voluntar prin construirea unei uniuni paneuropene a tarilor, fie fortat printr-o cucerire ruseasca.“
 In mod cat se poate de limpede, in 1923, Coudenhove-Kalergi avertizeaza asupra "viitorului razboi", care, in 1939 - tocmai pentru ca avertismentele sale nu au fost ascultate si pentru ca cerintele sale nu au avut parte de continuitate - avea sa izbucneasca efectiv: „Europa se gaseste in prezent pe calea spre un nou razboi." Scrierea sa „Pan-Europa“ este insa in continuare mai mult o chemare propagandistica. Autorul incearca sa-si fundamenteze ideea filozofic, istoric, politic si economic si intra deja in disputa cu viitorii opozanti ai Uniunii Paneuropa.
 Coudenhove-Kalergi isi propusese cat se poate de serios sa porneasca o miscare de masa cu scrierea sa. Pe tinerii Europei ii considera ca fiind cei de drept chemati „sa conduca aceasta miscare: tinerii timpurilor si ai caracterului. Ea nu vrea ca, din cauza politicienilor, incapabili sa-si schimbe gandirea inghetata, Europa sa fie trasa intr-un razboi viitor al gazelor“. A apelat insa si la "Femeile Europei", pe care le considera "conducatoarele spiritului european", "toate europence de buna credinta." Drept simbol al miscarii sale, in 1923 a ales " crucea rosie pe soarele galben, simbolul umanitatii si al spiritului."
 A 4.Primul elan către unirea Europei: 1923-1932
 Chemarea paneuropeana a lui Coudenhove-Kalergi a gasit repede admiratori si aderenti in cercurile intelectuale. Acestora le apartine Maximilian Harden, (temporar) Heinrich si Thomas Mann, Stefan Zweig, Gerhard Hauptmann, Rainer Maria Rilke, Franz Werfel, Arthur Schnitzler, Sigmund Freud, editorul publicatiei vieneze "Neue Freie Presse", Ernst Benedikt, si directorul sef al ziarului berlinez "Vossische Zeitung", Georg Bernhard.
 In Austria, presedintele tarii, Ignaz Seipel, devine si presedinte al Uniunii-Paneuropa, in timp ce - la recomandarea lui Seipel - fostul vicecancelar Karl Renner si conducatorul germanilor uniti, Franz Dinghofer, au indeplinit functia de vicepresedinti. Cu aceasta, fondatorul Miscarii Paneuropa si-a atins, cel putin in Germania si in Austria, scopul de a-si lansa miscarea dincolo de barierele partidelor politice : „Imprejurarea ca niste conducatori atat de straluciti ai catolicismului si socialismului european s-au declarat pentru ideea- Paneuropa, ii indeparta acesteia caracterul de utopie."
 Guvernul austriac a pus la dispozitia Uniunii Paneuropa camere din Hofburg-ul vienez, care pana la alipirea ("Anschluss") din 1938 au servit drept birou central. In Austria si in Germania miscarea si-a gasit repede adepti. . In aprilie 1924 apare pentru prima data revista lunara "Paneuropa" ca organ oficial al Uniunii Paneuropa. In lunile urmatoare, Coudenhove-Kalergi s-a straduit sa ancoreze miscarea sa in cat mai multe state europene cu putinta si, de asemenea, sa castige simpatie in SUA pentru "Paneuropa". Intre 3.-6. Octombrie 1926 convoaca primul Congres Paneuropa la Viena, la care participa 2000 de persoane din 24 de natiuni. Richard Coudenhove-Kalergi a fost ales si aclamat drept presedinte al Internationalei Paneuropa. In 1927, ministrul de externe francez, Aristide Briand, a fost numit presedinte de onoare al Uniunii Internationale Paneuropa.
 La presiunile insistente ale lui Coudenhove-Kalergi, la 5.9.1929, intr-un discurs in fata Uniunii Populare din Genf, Briand propune crearea unei federatii a natiunilor europene. Dar, in octombrie 1929, prin moartea ministrului de externe Stresemann si prin declansarea crizei economice mondiale, situatia politica deja se schimba. Dupa cresterile voturilor partidului national-socialistilor in Germania si caderea lui Briand in Franta, aceasta incercare a unirii Europei esueaza definitiv. Coudenhove-Kalergi insusi considera mai tarziu ca "daca initiativa sa ar fi avut succes, nu ar mai fi avut loc nici al treilea Reich, nici al doilea razboi mondial."
 A.5.Lupta impotriva lui Hitler si cercurile pentru ordinea postbelica: 1933-1945
 Pentru a contracara ascensiunea lui Hitler, convoaca Uniunea Paneuropa la cel de-al doilea congres international pentru 17.5.1930 la Berlin. In anii de dinaintea preluarii puterii de catre Hitler, Uniunea Paneuropa a lucrat intens la reconcilierea franco-germana si la o revizuire partiala a Tratatelor de la Paris. La cel de-al treilea Congres din octombrie 1932 de la Basel, Coudenhove-Kalergi subliniaza in repetate randuri respingerea fara echivoc a lui Hitler si a lui Stalin: „Stalin pregateste razboiul civil - Hitler razboiul popoarelor." Asta l-a costat de ambele parti adepti . Fondatorul Miscarii Paneuropa si-a tinut ultimul sau discurs la Berlin, pe 30 ianuarie 1933, in ziua in care Hitler a fost numit cancelar al Reich-ului. Tot in acel an, intreaga literatura Paneuropa a fost interzisa in Germania.
 Miscarea Paneuropa se concentreaza puternic, incepand cu 1933, in Austria. Coudenhove-Kalergi era convins ca: „...de pastrarea independentei austrice depinde viitorul Europei.“ Presedintele Austriei, Engelbert Dollfuß, preia presedintia de onoare a Uniunii Paneuropa Austria. Coudenhove-Kalergi s-a angajat inclusiv scriitoriceste intr-un conflict cu nationalismul, pe care il dispretuia, si cu comunismul. Opera sa, aparuta in 1931, "Stalin & Co" si cartea aparuta prima oara in 1937 "Statul total - Omul total" reprezinta ruptura filozofica, politica si polemica a lui Coudenhove-Kalergi cu ambele mari miscari totalitare ale acestui secol.
 Dupa asasinarea presedintelui Dollfuß, urmasul acestuia, Kurt von Schuschnigg, preia presedintia de onoare a Uniunii Paneuropa Austria. Sub presedintia acestuia se reuneste in 1935 al patrulea congres Paneuropa, in Parlamentul de la Viena, "ca o mare manifestare internationala impotriva national-socialismului." Coudenhove-Kalergi depune toate eforturile intre 1934 si 1938 pentru o alianta intre Austria, Franta si Italia si intretine in acest scop unele conversatii cu Mussolini. Dupa "Anschluß"-ul Austriei din 1938, biroul central Paneuropa din Hofburg-ul din Viena este ocupat neintarziat, "patruzeci de mii de volume ale editurii Paneuropa au fost distruse, la fel toate archivele si corespondentele noastre de la inceputul Miscarii."
 Coudenhove-Kalergi si-a mutat activitatile in Elvetia si la Paris, acolo unde, datorita eforturile sale in vederea infiintarii unui guvern austriac in exil, l-a cunoscut mai indeaproape si pe viitorul sau succesor, printul austriac mostenitor Otto . Dupa ocuparea asa-zisului "Rest din Cehoslovacia", adopta cetatenia franceza. Totusi, scrie el mai tarziu: „De la prabusirea pamantului meu natal austro-ungar, eu sunt un patriot european convins, in ciuda cetateniei mele franceze si a celei cehoslovace anterioare, respectiv." Ferm convins de caderea Reich-ului german, s-a straduit pentru o alianta stransa intre Franta si Marea Britanie, ca si pentru ca aceste doua state sa-si aproprie crearea Paneuropei drept un scop al lor propriu.
 In 1940, trecand prin Franta, Spania si Portugalia, presedintele Paneuropa ajunge la New York. . In calitate de co-director "Research Seminar for Postwar European Federation" la New York, lucreaza pe mai departe la planurile paneuropene. Nu a avut insa de suferit din cauza persecutiei anti-japoneze ivite in SUA ca urmare a atacului Japoniei. Pentru a reconstrui chestiunea " Statelor Unite ale Europei" in spatiul public american, la 25.3.1943 Coudenhove-Kalergi convoaca la New York al cincilea congres Paneuropa. . Incepand din primavara acestui an tine prelegeri despre istoria Europei interbelice la New York University in calitate de profesor de istorie. Pe langa propaganda sa pentru Paneuropa ca scop al Occidentului, Coudenhove-Kalergi incearca sa deschida o reprezentanta oficiala a Austriei in SUA. Impreuna cu Otto von Habsburg, care a trait la Washington din 1940 pana in 1944, Coudenhove-Kalergi s-a angajat atat politic pentru Austria, dar a colaborat in acest timp si la actiuni umanitare de ajutorare, in chestiunea sud-tiroleza, ca si in activitatea paneuropeana. In 1946 se intoarce in Europa. Avea impresia in acel moment ca „America, incepand de la Casa Alba pana la State Department si de la Congres pana la opinia publica" este pregatita sa sustina "ideea Statelor Unite ale Europei - cu conditia ca europenii insisi sa-si doreasca aceasta unificare. Pentru ca nimic nu era mai departe de intentia americanilor decat sa-si impuna propriul sistem unei Europe in dificultate."
 A.6.Europa pana la "Granita libertatii": 1946-1972
 Intors in Europa, fondatorul Paneuropa recunoaste imediat ca viziunea sa pentru Europa postbelica nu va gasi numai prieteni si adepti: „Invingatorii celui de-al doilea razboi mondial au fost nationalismul si comunismul." In opinia lui Coudenhove-Kalergi, cel mai mare pericol la adresa europenilor venea din partea comunismului imperialist. Fondatorul Paneuropa observa cum ca " Stalin cel ramas in viata era mai periculos pentru libertatea Europei decat Hitler cel mort. O continuare a politicii razbunarii impotriva Germaniei ar trebui sa o arunce in armata lui Stalin. Numai cu ajutorul Germaniei s-ar putea preveni permanent amenintarea rusa." Deja in 1923, Coudenhove-Kalergi profetise asupra amenintatorului "razboi al viitorului": „Oricum s-ar termina acest razboi european - o singura putere va iesi invingatoare: Rusia." Acum ii era dat sa vada cum isi extindea Rusia sfera de influenta pana la locul sau de nastere, Ronsperg, si pana la cea de-a doua casa a sa, Viena. De aceea, doua au fost temele hotaratoare pentru munca Paneuropa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si prabusirea dictaturilor comuniste in Europa Centrala si de Est in anii 1989-1991: pe de o parte, confruntarea cu comunismul si propanganda pentru eliberarea popoarelor Europei Centrale si de Est de sub stapanirea straina sovietica, iar pe de alta parte eforturile pentru o unificare economica si politica din ce in ce mai profunda a statelor libere ale Europei.
 Dupa al doilea razboi mondial, Coudenhove-Kalergi a identificat doua personalitati, pe care voia sa le castige, capabile sa dea impulsuri decisive in vederea unificarii Europei: Winston Churchill si Charles de Gaulle. Impreuna cu Churchill si ginerele acestuia, Duncan Sandys, planuia reconstructia unei miscari paneuropene. In pofida acestui lucru, la presiunile lui Sandys, premierul britanic creeaza propria organizatie, "United Europe Movement". Coudenhove s-a hotarat in schimb pentru o initiativa proprie cu telul convocarii unei Constituante Europene. Astfel, scrie o scrisoare catre 3913 de parlamentari europeni, adresandu-le intrebarea: „Sunteti pentru o federatie in cadrul Natiunilor Unite?" Aceasta intrebare a mers la deputatii parlamentelor nationale din 12 state: Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia si Elvetia. In mod intentionat, Coudenhove-Kalergi a lasat deoparte Spania si Portugalia, din cauza circumstantelor puterii politice de atunci, ca si tarile Europei Centrale si de Sud-Est, in care, din cauza puterii sovietice reale nu-si putea imagina sa existe vreun un parlament liber. Germania nu avea inca nici un parlament. In Austria nu a trimis in prima faza nici un chestionar din cauza ocupatiei sovietice. „Dar, curand, ambele partide mai mari, catolicii si socialistii deopotriva, s-au declarat unanim in favoarea unei "federatii europene"; asa descrie el faptul ca la initiativa Consiliului National al ÖVP/Partidul Popular din Austria, Austria a devenit si ea implicata. In total, 41,5 procente din cei chestionati au raspuns cu "da", 1,2 procente cu "nu". Din totalul raspunsurilor, 97,2 procente au fost pozitive si numai 2,8 procente negative. In 1947, Coudenhove-Kalergi infiinteaza impreuna cu vice-presedintele socialistilor din Senatul belgian "Uniunea Parlamentara Europeana" (UPE) ca prima platforma europeana pentru parlamentari liber alesi.
 Parlamentarii reuniti la cel de-al doilea congres al UPE, in 1948 la Interlaken, erau insa prea prinsi de structurile nationale ale fiecaruia din ei, pentru a duce la capat "Planul- Intelaken", structura de baza a unei constitutii europene federale. Neindoielnic ramane insa faptul ca UPE a fost primul impuls dat constituirii Consiliului Europei in 1949. . Coudenhove-Kalergi a rezumat mai tarziu aceasta epoca in felul urmator: „Desi Consiliul Europei de la Strasbourg nu a implinit sperantele care au dus la infiintarea sa, anul 1949 ramane o piatra de hotar in istoria Europei. Pentru prima oara, Europa se transforma dintr-un termen geografic intr-unul politic." UPE a fost incorporata in 1952 Miscarii Europene -careia Coudenhove-Kalergi i-a fost presedinte de onoare alaturi de Adenauer, Churchill, de Gasperi, Schuman si Spaak - si astfel dispare. Coudenhove-Kalergi se concentreaza de acum inainte asupra recladirii Uniunii sale Paneuropa.
 In conceptia sa, initiativa Planului Schuman a trecut de la Parlamente la guverne, in special la "trei catolici convinsi si remarcabili din fruntea celor trei mari natiuni continentale", anume Konrad Adenauer, Robert Schuman si Alcide de Gasperi. Ca si de Gaulle (cu care s-a aflat in numeroase convorbiri amicale), Coudenhove-Kalergi a ajuns la parerea ca Europa unita politic nu ar reiesi din Consiliul Europei, ci din reconcilierea dintre Germania si Franta. In privinta chestiunii daca propunerea lui de Gaulle si a lui Adenauer pentru o uniune europeana a statelor, purtand numele de Planul Fouchet, a pregatit sau a impiedicat un stat federal, Miscarea Europeana se divide. Cu ocazia celui de-al noualea congres international al sau de la Nisa, Uniunea Paneuropa se plaseaza fara echivoc de partea lui de Gaulle, la fel cum promoveaza politica de prietenie a acestuia fata de Germania: „ Numai eroul national francez Charles de Gaulle, dusmanul de moarte al lui Hitler, putea sa convinga nationalistii francezi ca ceasul a batut pentru o lume in care nu mai exista loc pentru razboi si ura intre aceste doua popoare europene centrale", scrie Coudenhove-Kalergi.
 In urma politicii europene a lui de Gaulle s-a ajuns in cele din urma la ruptura dintre Miscarea Paneuropa si Uniunea Europa. Dupa ce in campania electorala franceza din 1965, contracandidatului pro-comunist al lui de Gaulle, in persoana lui Mitterrand, i-a fost acordata sansa de a se face remarcat, Coudenhove-Kalergi se retrage de la presedintia de onoare a Uniunii Europa. Incepe simultan reorganizarea Uniunii Paneuropa sub conducerea generalului secretar Vittorio Pons.
 Coudenhove-Kalergi insusi a vazut in Otto von Habsburg un urmas al sau; in 1957, Otto von Habsburg fusese ales in Consiliul Central al Uniunii Paneuropa, preluand si pozitia de vicepresedinte. Fondatorul Miscarii Paneuropa a fost constant foarte flexibil in colaborarea sa cu politicieni din cele mai diverse natiuni si partide, cautand un urmas care ca si el insusi sa vada Paneuropa nu un mijloc catre un scop, ci un scop in sine si sa fie intr-adevar un patriot european asa cum era el. Otto von Habsburg, ale carui radacini de familie proveneau din mai multe popoare europene si al carui parcurs in viata l-a condus din Austro-Ungaria, din Elvetia, Spania, Madeira, Belgia, Franta si SUA pana in Bavaria, i-a parut a fi singurul succesor potrivit. La 27 iulie 1972, in Vorarlberg, Richard Coudenhove-Kalergi moare.
 A.7.Un nou inceput pentru Miscarea Paneuropa sub Otto von Habsburg: 1972-1978
 Dupa moartea lui Coudenhove-Kalergi au urmat doua personalitati care au preintampinat dizolvarea Uniunii Paneuropa si care au structurat din nou activitatea organizatiei: Otto von Habsburg, care la propunerea presedintelui francez Georges Pompidou a fost ales presedinte international in 1973 si longevivul consilier al Comisiei Comunitatii Europene si general secretar al Uniunii Paneuropa, Vittorio Pons . Atentia politica a lui Otto von Habsburg nu mai era de mult concentrata asupra Austriei sau asupra spatiului dunarean, ci tintea catre unirea Europei, dupa cum arata un citat din anul 1953: „Unitatea lumii occidentale crestine, sfarsitul divergentelor nationale, o intelegere adevarata pe terenul fundamentelor morale si a drepturilor inalienabile, care au constituit marimea Occidentului, aceasta este porunca timpului." Asa cum el insusi a subliniat de mai multe ori, timpul petrecut in exil in America i-a aratat necesitatea existentei Europei ca unitate. In 1965, sapte ani inainte de a prelua presedintia Uniunii Paneuropa si 14 ani inainte de a fi ales in Parlamentul European, Otto von Habsburg a schitat aceasta provocare in felul urmator: „O Europa politica necesita in primul rand o politica europeana comuna. Evenimentele lasa sa se recunoasca apropierea marilor decizii, in care continentul nostru trebuie sa-si spuna cuvantul daca nu vrea sa devina victima a dezvoltarii. Aceasta este posibil numai daca in spatele termenului Europa ia nastere o putere adevarata, care se cheama: vointa comuna a popoarelor europene."
 Coudenhove-Kalergi s-a straduit in decursul vietii sale sa castige pentru Paneuropa o baza cat mai vasta, pornind de la o conceptie proprie asupra lumii. De la inceput, a apelat la "tot felul de partide democratice ale Europei", vazand inamicii Paneuropa numai in nationalisti, comunisti, militaristi si industriasii protectionisti. Totusi, in dezbaterea privind politica lui de Gaulle deveni imediat clar ca problema nu era doar cine este pentru sau contra unificarii Europei, ci si felul cum aveau sa fie drumul si scopul eforturilor de unificare.
 Acestei revendicari, Otto von Habsburg a cautat sa-i raspunda prin declaratia de principiu a Uniunii Paneuropa, care a fost aprobata la 12.5.1973 la Strasbourg. Prin aceasta, Miscarea se pronunta "pentru cat mai rapida realizare a unei confederatii europene, ca prim pas catre unificarea politica a continentului nostru." In timp ce Uniunea Paneuropa se dedica in mod pragmatic structurarii acestei unificari, ea se recunoaste drept fundamentul moral al unei Europe, care trebuie sa ramana fidela elementelor esentiale ale traditiei sale, marimii sale istorice si vocatiei sale universale."
 In 1976, intr-un "Program in patru puncte", Otto von Habsburg a evidentiat profilul Uniunii Paneuropa: pe primul loc sta credinta in Europa-Mare si refuzul de a recunoaste Cortina de Fier drept linie de demarcatie definitiva. In fluturasele raspandite de Uniunea-Paneuropa Germania, aceasta inseamna in plus: „Pentru noi, Europa nu se termina la granitele artificiale, criminale, care de la 1945 traverseaza continentul nostru prin chiar inima sa. Pentru noi, Polonia si Ungaria, Cehia si Slovenia, Tarile Baltice si Romania, ca si milioanele de germani de sub jugul dictaturii militare si de partid comuniste, sunt la fel de europeni ca francezii, austriecii sau spaniolii." In special in perioada asa numitei politici a "destinderii", propaganda anti-comunista a Uniunii Paneuropa a devenit semnul sau distinctiv. Apelul sau, ca vestul sa nu caute cooperarea cu dictaturile comuniste, ci cu popoarele suprimate, s-a aflat in opozitie crasa fata de politica "cooexistentei pasnice" si a "schimbarii prin apropiere" pentru care cancelarul german Willy Brandt a reprezentat o figura simbol. Otto von Habsburg a scris vizavi de acest lucru: „Noi trebuie mai intai sa intarim sistemul liber in tarile noastre. Trebuie sa subliniem acest lucru mai ales acolo unde mai persista inca iluzii. Trebuie sa stabilim ca o coexistenta intre libertate si totalitarism este imposibila pe termen lung. Trebuie sa opunem rezistenta tentativelor totalitare, sub a caror masca ar putea sa apara." O consecinta practica a acestei conceptii a fost de exemplu fondarea "Centrului Brüsewitz" in 1977, care in pofida opozitiei masive din partea SED/Partidul Unitatii Socialiste Germania si „trupelor de sigurantă“ din RDG, a impus drepturile civile in RDG. .
 Otto von Habsburg era ferm convins de faptul ca dominatia comunista din Europa centrala si de Est va fi trecatoare. El a analizat drept o slabiciune a sistemului comunist imaginea marxista falsa despre om, represiunea sistematica a libertatii, greselile economice si problema nationalitatilor din URSS. Concluzile sale sunau astfel in 1980: "Aceaste probleme pe termen lung ale puterii comuniste dovedesc faptul ca marxismul, in ciuda infatisarii sale exterioare, duce o lupta contra cronometru. Dezvoltarea lumii arata intr-o alta directie." Strans legat de ideea mare europeana este conceptia despre Europa ca un continent al libertatii. In aceasta privinta, Uniunea Paneuropa nu si-a insusit intelegerea libertatii asa cum apare ea in viziunea liberalismului, ci pe aceea crestina a omului drept creatie si imagine a lui Dumnezeu. Aceasta era considerata baza a drepturilor persoanei, dar si ale familiei. Uniunea Paneuropa se revendica, asa cum este formulat in "Programul in Patru Puncte", de la principiul de baza conform caruia „unitatea mai mare nu trebuie sa preia acele sarcini pe care unitatile mai mici le pot indeplini multumitor", deci de la principiul subsidiaritatii.
 La al treilea punct, Uniunea Paneuropa se declara pentru o Europa sociala, distantandu-se in acelasi timp de socialism: "Socialismul inseamna aservire si este din aceasta cauza opusul unei politici sociale reale. Aceasta politica se bazeaza insa pe o economie sociala de piata - tinde sa raspandeasca proprietatea si sa creeze multe existente de mijloci independente." Al doilea semn distinctiv al Uniunii Paneuropa devine al patrulea punct, recunoasterea crestinismului drept "suflet al Europei". In punctele de la 1976 se mai precizeaza: „Daca ar disparea crestinismul de pe continentul nostru, atunci ar trebui ca Europa insasi sa moara. Pentru ca nu crucea are nevoie de Europa, ci Europa are nevoie de cruce." In ciuda caracterului sau deosebit de confesional, incepand cu anii '70, Paneuropa a gasit un sprijin special in randul a numerosi episcopi catolici si se declara la randul sau pentru conceptul reevanghelizarii Europei, pe care Papa Ioan Paul al II-lea o propaga. Desi a existat o apropiere evidenta de biserica, Miscarii Paneuropa i-a fost mereu imputata in mod eronat o influenta masonica. Impotriva unor reprosuri de acest gen, Coudenhove-Kalergi a trebuit sa ia atitudine chiar la inceputul anilor '20. In legatura cu preluarea presedintiei Uniunii Paneuropa in Austria de catre cancelarul prelat Seipel, scrie acesta: "Anumiti opozanti ai Paneuropa au cautat sa-l traga inapoi de la acest pas, nascocind presupozitia ca Uniunea Paneuropa ar fi o fundatie "masonica." Dupa ce Seipel s-a convins de lipsa de temei a acestei suspiciuni, accepta presedintia Uniunii Paneuropa." . De asemenea, in "Declaratia de principiu a Uniunii Paneuropa", reluata in anul 1995, se exprima in afara de orice neintelegere: „Crestinatatea este sufletul Europei. Pozitia noastra este impregnata de imaginea crestina asupra omului si de principiul statului de drept. Prin faptul ca Uniunea Paneuropa promoveaza valorile comunitatii europene, ea contrariaza toate tendintele care secatuiesc puterea spirituala si morala a Europei."
 Intre 1973 si 1979 s-au infiintat sau reanimat numeroase sectiuni nationale ale Uniunii Paneuropa la vestul "Cortinei de Fier." In spatiul vorbitor de germana s-au nascut Paneuropa-Tineret Germania, JES in Austria si "Opera de Studiu Crestin Paneuropeana."
 A.8. Ancorarea Paneuropa in Parlamentul European: 1979-1989
 Inspirat de politicianul CSU ( crestin social) Heinrich Aigner si incurajat de Franz Josef Strauß, Otto von Habsburg s-a decis, suplimentar cetateniei austriece, sa adopte si cetatenia germana si sa candideze ca independent pe listele CSU la primele alegeri directe pentru Parlamentul European din 1979. Acest lucru a declansat atat in Austria, cat si in Germania dezbateri aprinse: politicieni socialisti germani l-au denigrat pe presedintele Paneuropa, catalogandu-l un „complotist rasist“ si "reactionar de cea mai joasa speta" si voiau sa porneasca o lupta impotriva lui in toata Europa. . La discursul inaugural din primul Parlament European direct ales, din 17 iulie 1979, in Strasbourg, vechiul presedinte l-a salutat pe presedintele Paneuropa cu cuvintele: "Intrati, Richard Coudenhove-Kalergi. Succesorul Uniunii dumneavoastre, Paneuropa, este in aceasta adunare un print de Habsburg. "
 In Parlamentul European s-au reunit destul de repede numerosi deputati ai Uniunii Paneuropa, printre care si batranul copresedinte bavarez, Alfons Goppel, care, pana la moartea sa, a ramas presedintele Uniunii Paneuropa Germania, politicienii CSU Ingo Friedrich si Ursula Schleicher, din Marea Briatanie, Tom Normanton si Adam Fergusson plus multi altii. S-a cladit o grupare parlamentara Paneuropa din aproape 70 de deputati din mai multe fractiuni. Aceasta grupa a fost prezidata intre 1994 si 1999 de ex-prim-ministrul belgian Leo Tindemans si se reuneste regulat incepand cu 1999 sub vicepresedintia lui Ingo Friedrich, vicepresedinte al Parlamentului European si al Uniunii Internationale Paneuropa.
 Din punct de vedere politic, deputatii care se declara pentru ideea Paneuropa au incercat prin initiativele lor de introducere a unui pasaport unic, de desfiintare a controlului la granite, de introducere a celor 12 stele pe fundalul albastru ca simbol oficial al Europei, sa stimuleze constiinta europeana in populatia Europei. Otto von Habsburg, care devine in 1982 sef al fractiunii Partidului Popular European in Comitetul pentru Politica Externa, se angajeaza in cele din urma cu succes pentru reintroducerea termenului Europa Centrala in vocabularul institutiilor europene si pentru recunoasterea actiunii Parlamentului European in favoarea libertatii popoarelor Europei Centrale si de Est. Eforturile prim-ministrului Alfons Goppel pentru un drept al grupelor popoarelor a fost continuat in Parlamentul European de catre deputatul CSU Siegbert Alber, care dupa moartea lui Goppel devine succesorul acestuia ca presedinte al Uniunii Paneuropa Germania si, in 1997, avocat general la Curtea Europeana de Justitie.
 Ancorarea multor lideri Paneuropeni in PE a condus totodata la o intarire a asociatiilor Paneuropa in fiecare tara care apartinea Comunitatii Europene. Un impuls special al structurii asociative Paneuropa s-a continuat in perioada de dinainte alegerilor europene. In statele Comunitatii Europene, respectiv ale Uniunii Europene au avut loc in 1979, 1984, 1989 si 1994 campanii de informare, care pe de o parte au avut scopul de a sprijini candidati cu o gandire paneuropeana si sa lamureasca asupra temelor politice europene, iar pe de alta parte au contribuit la mai marea popularitate a organizatiei.
 Dintr-o conceptie proprie despre lume, Miscarea paneuropa a avertizat fara incetare ca Uniunea Europeana, Comunitatea Europeana ar putea sa devina o tehnocratie rece. Pentru a preveni acest lucru, Miscarea a muncit, la nivelul nivelul institutiilor europene si la cel al opiniei publice, pentru o recrestinare si redescoperire a radacinilor crestine si a valorilor Europei. Ea vede in unificare Europei mai putin o decizie pragmatica a statelor europene in vederea unui avantaj economic unanim, cat mai mult realizarea esentei, a identitatii Europene.
 A.9.„Picnicul paneuropean" si prabusirea "Blocului de Est" : 1989-1991
 Miscarea Paneuropa nu a avut niciodata vreo indoiala ca unificarea statelor vest-europene nu constituia decat punctul de pornire pentru intreaga unitate europeana. Asta era conditionata de fapt, in convingerea sa, de dezintegrarea sistemului comunist si de eliberarea popoarelor Europei Centrale si de Est. Miscarea Paneuropa era increzatoare in realizarea acestui tel. In anul 1984, Otto von Habsburg scria in felul urmator: „Criza vitala a URSS vine inevitabil catre noi. Pentru ca Uniunea Sovietica nu este doar ca urmare a structurilor sale politica incapabila sa construiasca o economie sanatoasa. Ea este de asemenea, mai ales, ultima imparatie coloniala din lume, intr-o epoca a unei decoloniazarii globale." Urmeaza o analiza a situatiei din URSS si a consecintelor acesteia: este din aceasta cauza complet realist de acceptat ca marea criza a URSS nu va mai lasa mult de asteptat. Trebuie sa ne pregatim pentru aceasta, caci in astfel de clipe actiuni imprevizibile sunt total imaginabile."
 Miscarea Paneropa nu s-a multumit insa ca in astfel de momente doar sa creada in prabusirea dictaturilor comuniste in Europa si Rusia si sa astepte acest lucru sa se intample, ci a incercat in mod activ sa lege contacte de ambele parti ale "Cortinei de Fier" in vederea eforturilor de eliberare. Exemple in acest sens au fost ajutoarele nenumarate pentru miscarea sindicala de eliberare Solidarnosc, contactele cu luptatorii pentru drepturile civile din Cehoslovacia. De la mijlocul anilor '80, activitatea Uniunii Paneuropa s-a intesificat, a tinut mereu contacte cu cercuri de exilanti croati, ucrainieni, cehi, polonezi, slovaci, ungari sau romani, legatura cu "underground"-ul din statele europene sub dominatie sovietica.
 O secventa istorica a fost "Picnicul Paneuropean" din Sopron (Ödenburg), de la granita dintre Ungaria si Austria, din 19 august 1989. La aceasta ceremonie, la care au fost invitati cetatenii din RDG din lagarele de refugiati din jurul Budapestei purtand foi volante, s-a ajuns la primul flux in masa a germanilor din RDG in libertate. 661 de oameni au venit in Austria la acest eveniment, care a stat sub "patronajul' lui Otto von Habsburg - reprezentat de fiica sa Walburga - si a prim-ministrului ungar Imre Pozsgay. Intr-un interviu cu "Daily Mirror" vicepresedintele RDG Erich Honecker a spus mai tarziu: „Habsburg a impartit fluturasi in toate partile Poloniei (sic!), prin care el i-a invitat pe toti turistii din RDG la un picnic. Cine s-a prezentat, a fost ospatat, i s-au dat cadouri si marci germane ca sa ia drumul Vestului.“ Astazi este indubitabil ca acest picnic a dat drumul valurilor de emigratie a cetatenilor din RDG si a contribuit in mod esential prin aceasta la demonstratii de masa in RDG, la caderea stapanirii SED/Partidul Unitatii Socialiste Germania" .
 La 9 noiembrie 1989, Uniunea Paneuropa a putut sa infiinteze prima sa organizatie de membri in "Blocul de Est", in Ungaria. Infiintarea altora a avut loc in lunile urmatoare in Boemia, Moravia, Slovacia , Polonia, Romania, Croatia s.a.m.d. contactele cu luptatorii pentru drepturi civile si pentru libertate si cu noile grupe din Blocul de Est in declin nu s-au limitat la conducerea Uniunii Internationale Paneuropa, ci s-au bazat mai mult pe initiativele grupelor locale si regionale Paneuropa. Astfel s-a produs o retea larga de relatii, la care Miscarea Paneuropa din Germania si Austria au lucrat cu deosebire. Otto von Habsburg a avut in acest timp nu doar multe aparitii foarte eficiente in media din Ungaria, dar si in Cehoslovacia, in RDG si in Polonia. In mai 1990, presedintele Paneuropa Austria, Karl Habsburg-Lothringen, a trecut cu un transport umanitar prin blocada sovietica si i-a inmanat presedintelui lituanian Landsbergis un steag Paneuropa.
 Intre 7 si 9.12.1990 a avut loc adunarea generala a Uniunii Paneuropa in Praga cu 400 de participanti din 26 de popoare sau grupe de popoare din Europa. Scriitorul si invatatul austriac Erik von Kuehnelt-Leddihn a tinut atunci un speech urmarit cu mare atentie, „Popoarelor din inima Europei“, pe care, alternativ, l-a prezentat in ceha, slovaca, polona, ungara, croata, slovena si germana. Anul 1991 a fost marcat de cladirea sectiilor Paneuropa central europene ca si de agitatia impotriva dominatiei sovietice in Tarile baltice si in Ucraina.
 Uniunea Paneuropa s-a angajat politic si propagandistic pentru libertatea si independenta Croatiei si a Sloveniei si a organizat ajutoare umanitare pentru regiunile afectate de razboi. Intr-un discurs din parlamentul sloven din 18 ianuarie 1991, Otto von Habsburg a pledat pentru independenta Sloveniei si a avertizat asupra varsarii de sange. In mod similar s-a exprimat el in aceeasi luna intr-o scrisoare catre Franjo Tudjman, presedintele de atunci al Croatiei inca neindependente. "Cercul Paneuropa Alpen-Adria", care s-a reunit intre 19.-21.04.1991 in Slovenia la Portoroz si in Croatia la Porec sub presedintia lui Karl Habsburg-Lothringen cu delegati sloveni si croati, a aprobat o declaratie in care se preciza: „noi ii sprijinim pe sloveni si pe croati pe drumul lor spre independenta.“ Bernd Posselt, membru al prezidiului Internationalei Paneuropa a asistat la sarbatorile de independenta croate si slovene din 26.06.1991, in timp ce Otto von Habsburg milita la Bruxelles pentru recunosterea rapida a suveranitatii celor doua tari.
 A.10. Adancirea, largirea si innoirea spirituala a UE: Strategia paneuropeana dupa 1991
 Prabusirea asa-zisului Bloc estic, intruchipat prin Pactul de la Varsovia si CAER, si dizolvarea Uniunii Sovietice in 1991 au schimbat situatia politica modiala si dezvoltarea Comunitatii Europene. Unitatea mult dorita de catre Miscarea-Paneuropa a intregii Europe devenea prin eliberarea Europei Centrale si de Est din utopie o posibilitate reala. Uniunea Paneuropa a insistat atat in Parlamentul European, cat si prin munca sa regulata si publica pentru dezvoltarea unei strategii rapide pentru largirea Comunitatii Europene.
 In cadrul Miscarii Paneuropa, Austria a avut partea sa considerabila la rezultatul extrem de favorabil al referendum-ului referitor la aderarea Austriei la UE. A confirmat-o in mod public si ministrul de externe de atunci, Alois Mock. Miscarea Paneuropa a salutat prima largire catre est, anume aderarea la UE a Suediei, Finlandei si Austriei, fara a se declara insa multumita cu ceea ce fusese atins. Scopul de atunci, desigur foarte ambitios, al Uniunii Europene, ca inainte de alegerile europene din 2004 sa accepte inca zece noi state poate sa fie pentru Uniunea Paneuropa numai un scop intermediar catre scopul final al Europei unite. Simultan, Miscarea Paneuropa a pledat mai clar decat institutiile oficiale ale UE sa defineasca de asemenea definitiv granitele viitoare ale Europei unite - avandu-se aici in vedere Rusia si Turcia.
 Nu in ultimul rand, legat de Tratatul de la Maastricht, s-a ivit in institutiile europene si in statele membre ale Comunitatii Europene respectiv ale UE o dezbatere referitoare la acordarea unei prioritati largirii sau adancirii. Miscarea Paneuropa s-a aratat favorabila formulei "Largire si Adancire", fara ca totusi sa conditioneze acceptarea unor state noi in UE de o reforma premergatoare. . Consiliul European si-a insusit acest punct de vedere, intrucat in 1993, la summit-ul sefilor de stat si de guvern de la Copenhaga a stabilit criteriile pentru admiterea de noi state membre si, in vederea largirii UE, a convocat o conferinta interguvernamentala pentru 1996/1997 al carei scop era acela de a face institutiile Uniunii mai eficiente si procedurile mai transparente.
 O data cu semnarea Tratatului de la Maastricht de la 1992, in multe state din UE s-a pus pentru prima oara in discutie daca Uniunea Europeana nu si-a asumat deja prea multe competente pentru sine si daca nu cumva devenise fata de statele nationale prea puternica. Uniunea Paneuropa, care a pledat neincetat pentru o constructie federala a Europei unite si care a pus pret pe prezervarea principiului subsidiaritatii, a sugerat ca acest principiu al subsidiaritatii sa fie inscris pentru prima data din punct de vedere legal la Maastricht .
 In timp ce in opinia publica uniunea transmitea impresia de a fi devenit prea puternica in unele domenii, s-a dovedit de fapt in acelasi timp ca in razboiul Serbiei impotriva Croatiei si a Bosniei- Hertegovina, Europa era incapabila de actiune, neunita si slaba la nivelul politicii externe. Miscarea Paneuropa criticase de mult o dezvoltare disproportionata intre integrarea economica si cea politica. De aceea, in ajunul conferintei interguvernamentale aceasta a cerut in cadrul unor evenimente si publicatii o politica externa comuna a UE, intr-adevar europeana, si o intarire a institutiilor europene, anume a Parlamentului European si a Comisiei Uniunii in fata Consiliului reprezentantilor statelor membre. Dupa conceptia Uniunii Paneuropa, Consiliul si Parlamentul ar trebui sa constituie Camera Superioara, respectiv Inferioara, altfel formulat, Camera Statelor si a Popoarelor, organul legislativ european, in timp ce Comisia ar fi trebuit sa se transforme intr-un adevarat executiv. Aceste scopuri nu au fost de departe incomplet atinse la conferinta interguvernamentale a summit-ului de la Amsterdam, dar nici ca urmare a Tratatului de la Nisa. Apoi, Miscarea Paneuropa, a incercat sa-i mentina Conventiei Europene, care s-a intrunit incepand din martie 2002, vocatia reformatoare a UE.
 Telurile politice cotidiene ale Uniunii Paneuropa sunt largirea rapida si cuprinzatoare a Uniunii Europene catre Est, drept care chiar si statelor europene care nu au incheiat un acord de asociere, precum Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina si Ucraina sa le fie in mod explicit recunoscut dreptul de a fi in Europa, ca si reforma UE. Nu in ultimul rand, prin intarirea Parlamentului European acesta trebuie sa devina mai democratic, iar restructurarea Comisiei ar trebui sa o faca mai capabila de actiune. In Parlamentul European, o inter-grupare Paneuropa influenta sub conducerea lui Ingo Friedrich lucreaza la realizarea continuturilor paneuropene; in aproape toate statele Europei, asociatii active ale Paneuropa promoveaza idealurile si scopurile Miscarii.
 Simultan, Uniunea Paneuropa militeaza pentru o inspiratie spirituala a Europei, dat fiind ca ea se declara pentru "reevanghelizarea Europei" asa cum a cerut-o insusi Papa Ioan Paul al II-lea. Accentuarea acestui fundament conceptual a crescut in ultimii ani, la fel cum este de observat ca o data cu indeplinirea treptata a cerintelor politice ale Miscarii Paneuropa, aceasta accentuare conceptuala castiga in pregnanta. In timp ce pana la epoca lui de Gaulle era vorba daca o Europa unita ia nastere sau nu, mai tarziu, intrebarea era ce forma trebuie sa ia aceasta Europa. O data ajuns la un consens, cel putin in principiu, de catre fortele politice relativ la chestiunea daca UE trebuie sa se extinda catre Est si sa se dezvolte mai departe intr-o Uniune politica, ar putea sa aiba loc o deplasare a accentului. Intrebarea care se pune este pe ce fundament spiritual si moral se sprijina Europa de maine. In controversa in jurul acestei probleme, Uniunea Paneuropa s-a pozitionat fara echivoc pentru sublinierea crestinismului nu doar ca mostenire si traditie, ci si ca putere social-formatoare.


 
  4.2.   Materiale interesante,  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de Pribeagul , in data de 07.09.2017, ora 16:25)
 
 felicitari comentatorilor!


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2017, ora 13:02)  
 "O eroare nu devine greseala decat atunci cand refuzi sa o corectezi." O.A. Battista


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de mitica , in data de 06.09.2017, ora 14:58)
 
 coreea de nord{oate si cea de sud]fac jocul Chinei,care urmareste sa impuna yuanul drept valuta globala.In parte a si reusit.nu va fi nici un razboi.


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 17:35
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri în apreciere.  detalii
Miscellanea, 16:34
BBC:
     Peste 20.000 de persoane și-au luat rămas bun la București de la Regele Mihai, funeralii naționale având loc în România pentru fostul monarh, care a încetat din viață la 5 decembrie, la 96 de ani.  detalii
Internaţional, 15:59
     Lactalis a rechemat săptămâna trecută peste 600 de doze de formule de lapte praf, fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franței, după ce autoritățile au cerut retragerea a cinci noi loturi de pe piață, din cauza riscului contaminării cu salmonela.  detalii
Miscellanea, 14:39
     Traficul feroviar este blocat, astăzi, în județul Maramureș, pe magistrala 400, după ce un tren Regio a lovit un autoturism.  detalii
Miscellanea, 13:46
     Mai multe persoane participă astăzi la o acțiune de protest în fața sediului PSD Iași, cerându-le parlamentarilor social-democrați locali să nu voteze legile justiției.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 15 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0149
2,3697
3,0804
4,9729
0,1804
0,6226
0,2199
4,6346
5,2711
1,4767
3,5016
0,2275
0,4742
1,0989
0,0667
0,4662
1,0163
3,9285
0,2943
1,1755
0,5945
0,0613
0,3603
0,2053
2,7598
0,0389
0,1420
1,0696
0,6141
0,1208
158,8245
5,5552
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  details
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
.