Patru persoane au murit, iar două sunt în stare critică după accidentul aviatic din Spania

Elena Deacu
Internaţional / 10 mai 2015

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte două sunt în stare critică în urma prăbuşirii avionului Airbus A400M, sâmbătă, în sudul Spaniei, au anunţat autorităţile spaniole.

Anchetatorii cred că echipajul avionului militar era format din şase persoane, transmite Mediafax. Printre resturile fuselajului avionului au fost găsite patru cadavre, iar două persoane sunt în stare gravă. Iniţial, autorităţile nu au ştiut câte persoane se aflau la bordul avionului militar prăbuşit sâmbătă, iar premierul Mariano Rajoy a anunţat că la bord erau între "opt şi zece persoane". Presa spaniolă relatase că erau zece morţi.

Un avion militar de tip Airbus A400M s-a prăbuşit sâmbătă în apropierea aeroportului din Sevilla, în sudul Spaniei.

Avionul, care era nou şi efectua probe de zbor, s-a prăbuşit în timp ce decola de pe aeroportul din Sevilla. Aeronava cargo s-a prăbuşit la circa un kilometru nord de Aeroportul San Pablo din Sevilla, în zona Aeropolis, în apropierea unei filiale locale a uzinei Airbus.

Premierul Mariano Rajoy a anunţat sâmbătă că între "opt şi zece persoane" se aflau la bordul avionului, care nu fusese încă livrat Forţelor Aeriene spaniole, fiind în probe.

Aeroportul internaţional San Pablo din Sevilla a fost închis temporar din cauza accidentului, zborurile spre această destinaţie fiind redirecţionate spre Malaga şi Jerez.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb