PE: Noi reguli de finanţare a partidelor şi fundaţiilor UE

E.D.
Internaţional / 16 aprilie 2014

Parlamentul European a aprobat, astăzi, o serie de propuneri de reformă a finanţării şi a statutului legal privind partidele politice europene şi fundaţiilor afiliate lor, pragul donaţiilor care pot fi făcute într-un an de un donator fiind ridicat de la 12.000 euro la 18.000 euro.

Potrivit unui comunicat al Biroului PE, noile reguli, agreate informal cu Consiliul, vor clarifica finanţele acestor entităţi şi vor întări caracterul lor european. Din acord mai face parte şi o metodă de a monitoriza respectarea regulilor şi de a impune penalităţi pentru încălcări. Noile reguli au fost aprobate cu 539 voturi "pentru", la 103 "împotrivă", cu 20 abţineri.

Partidele politice europene (EUPPs) şi fundaţiile afiliate lor trebuie create conform legislaţiei UE pentru a putea trece peste obstacolele ridicate de diversitatea formelor legale naţionale şi pentru a asigura standardele cele mai înalte de transparenţă şi responsabilitate, se arată în text.

Conform sursei citate, noile reguli vor ajuta partidele şi fundaţiile europene să genereze propriile resurse, ridicând pragul donaţiilor de la 12 000 euro la 18 000 euro per donator pe an. Pentru donaţiile mai mari de 3000 de euro, numele donatorului şi sumele donate vor fi făcute publice. Pentru sumele între 1500 de euro şi 3000 de euro, va fi necesar consimţământul prealabil al donatorului.

În legislaţie se arată că Parlamentul European şi o autoritate independentă vor fi responsabile pentru evaluarea respectării regulilor.

"Autoritatea, selectată de trei instituţii europene, va fi singura responsabilă de verificarea respectării regulilor privind înregistrarea şi decizia de retragere a unui EEUP. De asemenea, se va ocupa de celelalte cerinţe referitoare la fonduri non-UE (de exemplu, donaţii şi contribuţii). Dacă regulile sunt încălcate, autoritatea va cere măsuri corective, iar dacă acestea nu vor fi luate, vor putea fi impuse penalităţi sub formă de amenzi, iar ca ultim resort, va fi impusă retragerea, ceea ce va face ca partidul să nu mai fie eligibil pentru finanţare", se mai arată în comunicat.

Parlamentul va impune penalităţi pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE, de exemplu în cazuri de nerespectare a obligaţiilor de raportare şi transparenţă sau de condamnare penală.

"Respectarea valorilor europene, aşa cum sunt exprimate în articolul 2 din Tratatul UE, reprezintă o condiţie preliminară pentru orice alianţă de partide naţionale care cere statut şi finanţare UE. Pentru a accesa fondurile europene, un EEUP trebuie, de asemenea, să aibă cel puţin un deputat european ales", conform comunicatului.

Dacă există îndoieli privind respectarea valorilor UE, autoritatea va efectua o verificare şi, după consultarea unei comisii de "persoane eminente independente", poate decide să elimine respectivul partid. "Autoritatea poatea decide să elimine un EEUP doar în cazul unei încălcări grave şi niciodată înainte cu mai puţin de două luni de alegerile europene. Decizia se va aplica dacă Parlamentul European şi Consiliul nu obiectează şi poate fi contestată la Curtea de Justiţie", precizează sursa citată.

Statutul european nu va permite unei astfel de entităţi să nominalizeze candidaţi pentru alegeri naţionale sau europene sau să participe în campanii pentru referendumuri. Aceste chestiuni rămân în compentenţa naţională a statelor membre.

Acordul trebuie agreat formal de Consiliu. Regulamentul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb