Pecheziţii la persoane suspectate de activităţi ilegale în domeniul silvic

Andrei Stan
Anticorupţie #Mediu / 28 iunie 2017

Pecheziţii la persoane suspectate de activităţi ilegale în domeniul silvic

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş efectuează în această dimineaţă un număr de unsprezece percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane fizice şi la sediul unei societăţi comerciale bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Percheziţiile domiciliare se desfăşoară pe raza comunelor Davideşti, Vultureşti, Stoeneşti şi Valea Mare, judeţul Argeş.

Sursa citată precizează: "Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 - 2017, cei în cauză ar fi tăiat ilegal şi sustras aproximativ 140 de metri cubi de material lemnos. Ulterior, cei vizaţi ar fi folosit documente de însoţire completate cu date nereale pentru a comercializa materialul lemnos către persoane fizice din Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman".

Un număr de zece persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri, menţionează poliţiştii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb