Peste 100 de agenţi economici au participat la întâlnirea cu conducerea ANAF

F. A.
Macroeconomie / 23 septembrie 2011

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat, ieri, prima întâlnire a conducerii instituţiei cu reprezentanţi ai contribuabililor pentru informarea acestora cu privire la recentele modificări legislative, arată un comunicat de presă.

Din partea conducerii agenţiei au participat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF şi directori ai direcţiilor de specialitate.

"Aceste întâlniri cu contribuabilii fac parte din strategia ANAF de îmbunătăţire a relaţiei Fisc - contribuabil. Prin natura meseriei am vizitat câteva administraţii europene şi am constatat că legătura între contribuabili şi Fisc este mult mai strânsă. Vrem să venim cât mai mult în sprijinul contribuabilului, printr-o legislaţie cât mai coerentă şi mai corect aplicată, pe de-o parte, dar şi prin combaterea evaziunii fiscale pentru eliminarea concurenţei neloiale, pe de altă parte. Încercăm să fim altfel! Nu ştiu dacă vom reuşi să fim de mâine o instituţie mai corectă, mai eficientă şi mai apropiată de contribuabil, dar vă promit că ne străduim", a declarat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb