BURSA 08.04.2014

ALEXANDRU SÂRBU
 
     Un nou fond de investiții a intrat, în ultimele săptămâni, pe lista cumpărătorilor la OMV Petrom (SNP), conform raportărilor către Bursa de Valori București (BVB).
     Este vorba despre Sanlam Global Funds Plc, care a cumpărat, prin intermediul a două tranzacții, 4,683 milioane acțiuni, pentru care a plătit 2,058 milioane lei.
     Fondul este înregistrat în Irlanda și administrat de Sanlam Asset Management (Ireland) Limited - SAMI, subsidiara irlandeză a grupului financiar Sanlam, din Africa de Sud.
     SAMI a fost înființat în iunie 1997, în Dublin, și administrează peste patru miliarde dolari, pentru clienți instituționali și de retail sud-africani și internaționali, potrivit informațiilor disponibile pe pagina de Internet a companiei.
     Sanlam este un grup specializat în domeniul serviciilor financiare, având sediul în orașul Bellville, din apropierea Cape Town.
     Compania, înființată în anul 1918, a activat, inițial, ca societate de asigurări, iar, în prezent, este listată la bursele din Johannesburg, Africa de Sud și Namibia, arată informațiile oficiale.
     Produsele oferite includ asigurări individuale, de grup și pe termen scurt, servicii de administrare a activelor imobiliare, împrumuturi pentru persoane fizice, produse de economisire, administrarea activelor financiare, intermedieri pe piața de capital sau managementul riscului.
     Sanlam a obținut, anul trecut, un profit net de 9,13 miliarde ranzi (631,95 milioane euro), în creștere cu aproape 42% față de 2012.
     Capitalizarea bursieră a grupului financiar era, la ora redactării articolului, de 118,85 miliarde ranzi (8,23 miliarde euro).
     Sanlam este al doilea investitor de anvergură atras de Petrom în ultimele luni, după fondul suveran de investiții al Norvegiei, care a cumpărat, la sfârșitul anului trecut, 18 milioane acțiuni ale companiei petroliere.
     Se pare că unii pot atrage investitori și în absența unei strategii de dezvoltare a pieței locale de capital.
     Din păcate, sunt prea puțini pentru a crește, de unii singuri, bursa de la București. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  Si totusi...
    (mesaj trimis de Sorin în data de 08.04.2014, ora 01:44)  
 De ce se raporteaza acest fond?Nu are obligatia de a o face,nu detine 5% si nici nu ar trebui sa aiba vreo legatura cu persoane initiate de la Petrom.Deci,de ce se raporteaza la cumparare?


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2014, ora 02:41)  
 asta ma intreb si eu, de ce se raporteaza?


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2014, ora 08:56)  
 Ca sa creasca interesul pe SNP.Tot in 0,2 lei se va duce.


 
  3.1.   De acord  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de ION , in data de 08.04.2014, ora 09:44)
 
 Trebuie sa scoata pachetul de la FP la pretul cel mai mic cu putinta. FT o sa vanda prietenilor de la Eliot si asociatiilor pentru nimic. Urmarea va fi ca o sa intre la racoare vreo cativa de la ASF ca nu au observat ca FT nu are mandat de 4 ani. Pachetul nu se mai intoarce la fond sau vreo entitate romaneasca niciodata. De polonezi numai de bine.


 
  3.2.   Super supraveghere  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de Vasile , in data de 08.04.2014, ora 09:49)
 
 Hotararile AGA li-se anuleaza pe banda rulanta si ASF-ul doarme in papucii cumparati de Eliot.


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 22:37
     La aproape o lună după greva NotPetya, banca centrală ucraineană a avertizat astăzi instituțiile financiare că pot fi amenințate de un atac de răscumpărare precum cele care au afectat agențiile guvernamentale acum câteva săptămâni, potrivit Finance Magnates.  detalii
Internaţional, 21:56
     Guvernul catalan a declarat oficial că atacul din orașul Cambrils de pe litoral se află în legătură cu atacul mașinii din Barcelona, care a ucis 13 persoane, potrivit Q13Fox.  detalii
Internaţional, 21:34
     Poliția catalană a fost avertizată acum două luni despre un posibil atac terorist asupra orașului Las Ramblas, a raportat presa spaniolă. CIA a declarat pentru Los Mossos, poliția regională catalană, că Barcelona a reprezentat o țintă de vârf pentru teroriștii jihadiști, în luna iunie a acestui an, a informat azi El Peridoco.  detalii
Internaţional, 20:57
     Patru indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Media-Advertising, 19:35
     Cartel ALFA solicită demiterea directorului general interimar, Georgică Severin, și face un apel către parlamentari să ia măsuri urgente, astfel încât în Radio România să fie instituită starea de normalitate, pentru ca activitatea să se desfășoare optim.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.08.2017
BVB
     * Titlurile BRD, cele mai tranzacționate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 48,7 milioane de lei (10,63 milioane euro), mult mai mică decât cea...  detalii
18.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ușor ieri, pe fondul îndoielilor traderilor privind o viitoare majorare a dobânzii de către banca centrală americană.  detalii
17.08.2017
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de ieri, de două tranzacții de tip "deal" realizate cu acțiuni "SIF Moldova" (SIF2), totalizând 51,5...  detalii
17.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-și atenția către informațiile economice odată ce tensiunile geopolitice s-au mai redus.  detalii
11.08.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, "Estinvest": "Ședința s-a desfășurat în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe piețele externe"
     * "OMV Petrom" și "Banca Transilvania" și-au publicat rezultatele la șase luni
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost una de scăderi, care s-a desfășurat "în ton" cu evoluțiile de pe piețele externe, potrivit domnului Marcel...  detalii
11.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, pe fondul persistenței tensiunilor geopolitice dintre Coreea de Nord și SUA, care și-au adresat reciproc amenințări.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0951
2,3460
3,0880
4,0606
0,1758
0,6170
0,2198
4,5883
5,0360
1,5110
3,5800
0,2198
0,4918
1,0728
0,0657
0,4805
1,1069
3,9066
0,2946
1,2305
0,5855
0,0609
0,3423
0,2184
2,8612
0,0385
0,1531
1,0636
0,6199
0,1176
162,7078
5,5046
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
11.08.2017
     Twenty seven banks haven't paid any profit tax in the last 6 years, which has shaken Minister of Public Finances Ionuț Mișa, as well as some MPs, bankers and even the Governor of the National...  details
10.08.2017
11 DAYS LEFT / TRICKS TO FORCE THE EXTENSION OF THE MANDATE OF THE CEO OF THE BSE
     Considering how many tricks Lucian Anghel, the president of the Bucharest Stock Exchange has tried, in order to extend the term of CEO Ludwik Sobolewski, it would be actually crazy if they...  details
08.08.2017
JACK CUTIȘTEANU, PETPROD:
     The state speculates the economy and household consumers, through Hidroelectrica, CEO, Nucleareletrica and CEH, says Jack Cutișteanu, the CEO of Petprod, referring to the evolution of the price of...  details
03.08.2017
FINANCE MINISTER CONFIRMS WHAT BURSA REPORTED FIVE MONTHS AGO:
     * PNL senator Daniel Cătălin Zamfir asks for a "list of shame" of banks that don't pay taxes
     * According to information obtained by BURSA, between 2011-2015, banks in Romania paid 1.3 billion lei (288 million Euros) in taxes
       Public Finance Minister Ionuț Mișa says that almost three quarters of banks operating in Romania haven't paid profit tax in the last few years. With that statement, the head of the Finance...  details
02.08.2017
GABRIEL DUMITRAȘCU, ABOUT THE INCREASE OF THE PRICE OF ELECTRICITY:
     * Dumitrașcu: "Among other things, we recently even had to import the system services, and system services energy is three times more expensive than that on the Day-Ahead market"
       The price of electricity and its increase on the Day-ahead market (PZU) of the OPCOM exchange keeps causing discontent among the players and specialists on the market and is keeping consumers on...  details
01.08.2017
EUROPEAN MP RAMONA MĂNESCU:
     * "We have asked for clarifications and a position of the Commission on whether the Hungarian initiative complies with the Energy Security Strategy of the European Union and the coordination with BRUA"
       The announcement of Hungarian gas operator FGSZ that BRUA would end in Hungary instead of in Austria was surprising and it didn't come as a result of consultations with its regional partners or...  details
31.07.2017
STOCK MARKET SOURCES:
     Lucian Anghel, the president of the BSE, today summoned the Board of the BSE to discuss the terms of the contract of Ludwik Sobolewski, whose mandate expires on August 21st. According to sources...  details
28.07.2017
IN THE ROW OF THE DOUBLE STANDARD
     * The Minister of Agriculture continues to hide the names of the products that have a double standard and of their producers
     * "The minister of agriculture mismanaged the issue of the double standard of food products", says Costel Stanciu, the president of the APC, who asked for the resignation of Petre Daea
       The results of the tests concerning the double standard, conducted on some of the foods and presented on Wednesday by agriculture minister Petre Daea has raised a series of questions, angering both...  details
27.07.2017
ROW AROUND OLTCHIM
     * Ștefan Vuza made a series of statements lately, saying that Oltchim is not making investments, that are there companies that parasitize Oltchim and that the plant's profit isn't real
     * Oltchim executives: "It can be said that the participation of Chimcomplex in the process for the sale of Oltchim has been made exclusively in order to get access to information that would then be used for the benefit of their own businesses"
     * Piperea: "If, because of these statements, the sale of the distinct blocks of assets fails, then Oltchim will bring a tort liability lawsuit, signed by me"
       At Oltchim there is corruption and there are no parasite companies, lawyer Gheorghe Piperea, bankruptcy trustee of the Râmnicu Vâlcea plant, in response to the statements made over the course of...  details
26.07.2017
SOURCES CLOSE TO THE SITUATION:
     * Sources: "A large segment of the price asked for the Mariott building represents the loan contracted by Grand SRL and guaranteed by the state"
     * Dedeman wants to buy the Marriott complex, according to our sources
     * AFI Europe has announced that Dedeman is scrapping plans to buy AFI 4 and 5
       The Austrians of Strabag are asking for 140 million Euros for the building the Marriott hotel of Bucharest is operating in, according to sources close to the deal.  details
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
.