Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 10.09.2018

Andrei Iacomi
 
mărește imaginea
     *  Gheorghe Piperea: "Prețurile oferite acum sunt mult mai mari față de cele de anul trecut"
     
     Patru firme au depus oferte indicative privind activele Oltchim (OLT), rămase nevândute în urma primului proces de vânzare, respectiv Divizia Petrochimică Bradu (Pachetul 8), Instalația Anhidridă Ftalică din Râmnicu Vâlcea (Pachetul 9) și, parțial, Instalația PVC II din Râmnicu Vâlcea (Pachetul 7), informează combinatul petrochimic din Râmnicu Vâlcea printr-un raport remis Bursei de Valori București (BVB).
     Potrivit comunicatului, Aiotec din Germania a depus oferte pentru Instalația PVC II și Divizia Petrochimică Bradu, Nimir Chemicals din Pakistan pentru Instalația Anhidridă Ftalică, Vynova Holding din Luxemburg pentru toate cele trei pachete și Mata Chemicals din Pakistan pentru Instalația Anhidridă Ftalică.
     "În prezent, părțile interesate des­fășoară proceduri de due diligence, urmând ca ofertele finale să fie transmise până în data de 31 octombrie 2018", se arată în anunțul companiei.
     Avocatul Gheorghe Piperea, adminis­trator judiciar al Oltchim, ne-a declarat: "În momentul în care s-au alcătuit pachetele de active s-a spus foarte clar că sunt toate la vânzare (n.r. procedură eșuată anul trecut) și, în consecință, când se vor reîntruni condițiile de acum un an de zile le vom putea scoate din nou la vânzare. Ele sunt scoase la vânzare, iar prețurile oferite acum sunt mult mai mari față de cele de anul trecut. Sigur că acestea sunt niște oferte neangajate și, după un proces de due-diligence, care se va încheia la sfârșitul lunii octombrie, așteptăm să fie transformate în oferte angajante, care vor fi supuse aprobării creditorilor.
     Între timp, avem un hop în luna octombrie, când trebuie să perfectăm contractul cu Chimcomplex Borzești".
     În luna iunie, când au fost scoase la vânzare cele trei active Oltchim, Gheor­ghe Piperea declara, citat de News.ro, că nu există un preț de pornire al licitației, ci doar raportul de evaluare a activelor.
     În data de 29 august, Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția prin care Chimcomplex Borzești, controlat de Ștefan Vuza, preia o parte din activele Oltchim.
     "În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), operațiunea propusă este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței. Consiliul va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", informa atunci autoritatea de concurență.
     După depunerea obiecțiilor și observațiilor, Consiliul Concurenței va lua o decizie cu privire la emiterea avizului, fără de care contractul nu poate fi încheiat.
     La finalul lunii iulie, Comisia Europeană (CE) a dat undă verde preluării Oltchim de către Chimcomplex, fuziune ce va conduce la formarea Companiei Române de Chimie.
     Aceasta va integra platformele industriale de la Chimcomplex Borzești și Oltchim Râmnicu Vâlcea, după încheierea tranzacției de cumpărare de către Chimcomplex a grupelor de active de la Oltchim.
     Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvență din luna ianuarie 2013.
     În luna februarie a acestui an, Adunarea creditorilor Oltchim a aprobat oferta și contractul de vânzare de active privind Pachetul operațional 6 - Divizia Materiale de Construcții Ramplast, către Dynamic Selling Group SRL, prețul tranzacției fiind echivalentul în lei a 2,6 milioane euro, la care se adaugă TVA.
     La finalul lui 2017, Consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim, compus din BDO Business Restructuring SPRL și Rominsolv SPRL, a anunțat că Adunarea Generală a creditorilor Oltchim a aprobat contractul de vânzare de active (Pachetele 1-5 și parțial 7) încheiat între Oltchim, în calitate de vânzător, Chimcomplex Borzești, în calitate de cumpărător, și Serviciile Comerciale Române, în calitate de Garant.
     Chimcomplex Borzești a oferit 127 milioane de euro pentru o parte a activelor Oltchim, însă suplimentar a preluat și probleme de mediu ce presupun investiții de zeci de milioane de euro, angajându-se la un program de investiții de 70 milioane euro în următorii trei ani.
     Pentru primul semestru al acestui an, combinatul din Râmnicu Vâlcea a raportat un profit net de 83,628 milioane de lei, în creștere de peste trei ori față de perioada similară din 2017, când a înregistrat un rezultat de 27,68 milioane de lei. Activele totale au urcat cu 2,67%, după primele șase luni ale anului curent, față de finalul anului 2017, până la 1,09 miliarde de lei, în timp ce, pentru aceeași perioadă de raportare, datoriile totale au scăzut cu 0,4%, până la aproape 1,11 miliarde de lei.
     Statul român, prin Ministerul Economiei, este principalul acționar al societății, cu 54,8062% din acțiuni. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  care o fi finalul
    (mesaj trimis de veve în data de 10.09.2018, ora 00:46)  
 tare sunt curios cum se vor termina vanzarile astea. daca esueaza sa vanda lui Vuza, o sa fie interesant.


 
2.  Comisia Europeana in exces de zel
    (mesaj trimis de The Brute în data de 10.09.2018, ora 08:39)  
 chiar de la inceput deschiderea dosarului pentru cercetarea presupusului ajutor de stat a fost bazata pe o legislatie abrogata deja la data de 29 decembrie 2009. Ulterior pentru a drege busuiocul s-a folosit sintagma IN ESENTA IDENTICE atunci cand s-a facut referire la noile articole 107, 108 vizavi de 77, 78 din vechiul tratat. Suplimentar auditorul KPMG a incarcat Oltchim cu 980 milioane RON pierdere in anului 2008 si cel mai simpatic scrie in raportul sau ca este der acord cu opinia administratorului care arata cifrele correcte. Opinia domnului avocat Piperea asupra cauzelor insolventei se bazeaza pe Romanian Accounting Standards, norme care nu se mai folosesc din 2011, odata cu OMFP 1286 per 2012. Punem la socoteala si faptul ca Consiliul Concurentei fara virgula si-a insusit ca data a aprobarii deciziei Swap to Equity ramane intrebarea : cat de puternic facea Oltchim concurenta Borealis pentru ca BCR sa vanda creanta ERSTE intrr-un moment la care sediul se afla la Chisinau, rapoartele financiare ale sucursalelor din estul brutal nu mai erau aprobate de catre Consiliul de Supraveghere condus de catre domnul Friedrich Rödler si EGB raporta 2 ani mai tarziu 5, 5 miliarde castig raportat suplimentar avand la baza transformarea treicheliana prin care capitalul adus sport de actionari este metamorfozat in capital castigat cu sudoarea fruntii , cu preponderenta a domnului Manfred Wimmer, cel care deatorita uzajului avansat de retragea a pensie in toamna anului 2013, nu inainte de a deveni seful consiliului de Supraveghere BCR , fie ea si BCR Romania, si nu Moldova cum semnase in 2011 in letopisetul EGB Ceps Holding. ..


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2018, ora 10:00)  
 Divide et impera .... ca noi nu ne vindem tara ....


 
4.  impostura generalizata
    (mesaj trimis de Anton Paul în data de 10.09.2018, ora 15:42)  
 Asa este cand administratorii judiciari, administratorul special, poticul si justitia independenta isi dau mana peste tara: se ascund sechestrarile si mismasurile tuturor administratorilor societatii din toate timpurile.
 Cel mai toxic personaj, Piperea, omul cu onoarea si morala, mai are si tupeul sa cuvanteze. Astept cu mare interes, "maestre", sa preluati si insolventa Metrorex.
 Sa tot iasa firfireii, sa aveti cu ce sustine onoarea si moralitatea, domnule uzurpator de calitati oficiale...


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de Ana în data de 14.09.2018, ora 21:27)  
 U.E.nu a cerut vinderea Oltchimului dar cum toți avocații s-au ocupat de actele de vânzare și au încasat comisioane de ordinul milioanelor de euro,de ce nu și administratori speciali nu ar face ăsta. Insolventa este o perioada de redresare sau faliment.Daca Oltchimul are profit de ce se vinde?Vuza alt milionar de carton cu ajutorul avocaților.


 
Piaţa de Capital
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,14%, de la 3,10%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri pozitiv.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.