Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a scăzut moderat, în primul semestru din 2014

E.D.
Companii / 21 octombrie 2014

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii înregistrează o scădere moderată a activităţii în primul semestru al anului 2014 faţă de primul semestru al anului 2013, conform barometrului EY M&A Barometer România H12014, făcut public astăzi.

Spre deosebire de România, majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est (CSE) au cunoscut o intensificare a activităţii de fuziuni şi achiziţii în primul semestru al acestui an, înregistrându-se un număr total de 629 de tranzacţii. În plus, se înregistrează o creştere semnificativă, de 35,9%, a valorii estimate a pieţei de M&A din regiunea CSE faţă de primul semestru din 2013, generată, în primul rând, de o megatranzacţie care a avut loc pe piaţa din Cehia în primul semestru al acestui an.

În CSE, majoritatea companiilor care au făcut obiectul tranzacţiilor au avut cumpărători din aceeaşi regiune geografică - numărul acestora cumulând 51% din totalul tranzacţiilor. De asemenea, este de evidenţiat faptul că tranzacţiile au fost încheiate mai ales de investitori strategici, iar cea mai atractivă industrie pentru cumpărători a fost tehnologia informaţiei (IT). În ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat industria chimică.

În România, majoritatea companiilor româneşti care au făcut obiectul unei tranzacţii au avut cumpărători din România - numărul acestora cumulând 66% din totalul tranzacţiilor. De asemenea, Barometrul evidenţiază faptul că tranzacţiile au fost dominate de investitori strategici, iar industria cea mai atractivă a fost tehnologia informaţiei (IT), în timp ce, în ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul de energie şi minerit, cel de produse alimentare şi băuturi, şi transporturi.

Tranzacţiile finalizate de investitorii strategici în primul trimestru din 2014 reprezintă 49% din numărul total, cu 10% mai puţin faţă de anul anterior.

Procentul investitorilor financiari a crescut la 51% din totalul celor prezenţi pe piaţă, faţă de 41% în primul semestru din 2013, subliniind o disponibilitate mai mare a fondurilor private de investiţii de a investi în România.

În primul semestru din 2014, dintr-un total de 19 tranzacţii efectuate de investitori externi, cele mai multe investiţii au provenit, în mod egal, din Canada, Luxemburg şi Germania - fiecare cu câte 11% - în timp ce în primul trimestru al anului 2013 cei mai activi investitori externi au fost din Polonia (15%). SUA este singurul investitor cu o prezenţă constantă pe piaţa din România în ultimii doi ani, cu un nivel al investiţiilor de 5% din total, în primul trimestru din 2014, faţă de 12% anul trecut.

Sectorul IT a fost cea mai atractivă industrie (după numărul de tranzacţii), înregistrând 9 tranzacţii în primul semestru al acestui an. Acesta a fost urmat de sectorul de media şi telecomunicaţii (cu 7 tranzacţii) şi servicii (cu 7 tranzacţii).

În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul de energie şi minerit, urmat de transporturi şi servicii financiar-bancare.

Consolidarea sectorului energetic a fost cea mai vizibilă tendinţă din piaţă, în care cea mai atractivă zonă pentru investiţii a fost cea a energiilor regenerabile. Astfel, parcurile de energie fotovoltaică şi microhidrocentralele au atras jumătate din numărul de tranzacţii finalizate în primul semestru din 2014.

A doua tendinţă vine dinspre sectorul serviciilor financiar-bancare, marcând o consolidare a sectorului financiar, cu tranzacţii majore în domeniul bancar şi de asigurări, dar şi alte zone, inclusiv cea de leasing.

"Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii din prima jumătate a anului 2014 a fost dominată de tranzacţii sub pragul de 20 de milioane EUR. Chiar dacă au apărut anumite tranzacţii mari în sectorul serviciilor financiare, energiei şi materialelor de construcţii, acestea urmează să se finalizeze în 2015.

Pe de altă parte, piaţa locală a tranzacţiilor de mărime medie a înregistrat semnale pozitive puternice, cu numeroase tranzacţii în sectorul TMT (tehnologie, media şi telecomunicaţii). Alte sectoare în care s-a observat o accelerare a activităţii de fuziuni şi achiziţii au fost: energie, transporturi şi serviciile financiare. În plus, am remarcat un semnal pozitiv şi din partea cumpărătorilor prin creşterea numărului de tranzacţii urmărite de către fondurile de private equity, prin noi investiţii sau achiziţii efectuate de companiile din portofoliu, dar şi o serie de tranzacţii secundare.

În ceea ce priveşte vânzătorii, am observat o schimbare în activitatea antreprenorilor români, cărora EY le oferă suport în mod deosebit, aceştia devenind mult mai atenţi la realităţile pieţei. Drept urmare, am văzut o descreştere a aşteptărilor acestora privind evaluarea companiilor, o tendinţă în măsură să susţină în continuare activitatea de M&A în perioada următoare," a declarat Florin Vasilică, partener şi lider al departamentului Servicii de asistenţă în tranzacţii, EY România.

Activităţile de fuziuni şi achiziţii şi datele cuprinse în barometrul EY includ informaţii privind tranzacţiile de tip privat-privat şi exclud: achiziţii de pachete minoritare de acţiuni sub 15%, răscumpărarea de acţiuni deţinute de acţionarii minoritari sau de către acţionarii majoritari, tranzacţii imobiliare (cu excepţia cazului în care vânzatorul şi/sau cumpărătorul a fost o companie imobiliară sau un fond imobiliar), tranzacţii de pe piaţa de capital (cu excepţia tranzacţiilor care au dus la o schimbare a controlului), achiziţii de licenţe, contracte de asociere în participaţiune, investiţiile greenfield, IPO-uri, privatizări, tranzacţii care includ active din mai multe ţări (valoarea acestor tranzacţii a fost ignorată pentru fiecare ţară, dar numărul acestora a fost luat în considerare), reorganizări interne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0667
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0509
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9693

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb