PIAŢA VALUTARĂ Euro a crescut la 4,4236 lei

Elena Deacu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2014

Euro s-a apreciat, joi, faţă de leu, cu 0,70 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4236 lei/euro.

Euro a fost cotat în jurul orei 16:30 la 4,4241 lei în tranzacţii derulate între băncile comerciale, în scădere uşoară faţă de 4,4170 - 4,4180 lei în şedinţa anterioară la aceeaşi oră.

Minimul şedinţei a fost de 4,4211 lei/euro, iar maximul a fost de 4,4260 lei/euro.

Dealerii bancari au transmis că, în şedinţa de ieri, schimburile au avut loc într-un interval restrâns, pe volume în piaţa interbancară apropiate de media zilnică.

Cu toate acestea, cursul anunţat de BNR a crescut cu 0,7 bani şi a revenit peste 4,42 lei/euro, după ce în primele trei zile ale săptămânii a oscilat uşor sub acest prag.

Dolarul american a crescut, de asemenea, în raport cu leul, comparativ cu şedinţa de marţi. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,4929 lei/dolar, în urcare cu 1,36 bani.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6654 lei/franc, în urcare faţă de valoarea atinsă în şedinţa de miercuri, de 3,6611 lei/franc.

Gramul de aur a fost cotat la 139,3683 lei, micşorându-se comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa de miercuri, de 139,4524 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb