PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 4,5921 lei

MINA IRINA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 octombrie 2017

Euro a urcat, ieri, faţă de leu, cu 0,8 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5921 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,5894 lei/euro şi un maxim de 4,5972 lei/euro, potrivit unor surse bancare.

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 16:55, un euro era tranzacţionat la 1,1787 dolari, în apreciere cu 0,5% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au deschis la 1,1787 dolari şi au avut loc, până la acea oră, între un minim de 1,1768 dolari şi un maxim de 1,1848 dolari.

Dolarul american a coborât în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 1,31 bani, fiind cotat la 3,8901 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 3,9774 lei, de la 3,9799 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 160,5955 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa de miercuri, de 160,6797 lei.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb