UPDATE PNL aprobă comisia de anchetă în "cazul Călăraşi"

F.A.
Politică / 25 noiembrie 2013

Update 14:37 Antonescu: "Vom discuta regulamentul comisiei cu colegii din USL"

Liderul liberalilor Crin Antonescu a confirmat faptul că PNL acceptă înfiinţarea unei comisii de anchetă, precizând că va discuta regulamentul acesteia cu "colegii din USL".

"Am luat decizia. Suntem favorabili comisiei, dorim să se formeze această comisie. Am discutat, în principiu, i numele colegilor care vor face parte din ea. Decizia efectivă va fi luată la grupurile parlamentare, dar ca decizie politică participăm la formarea comisiei, suntem pentru", a declarat Antonescu, după şedinţa cu vicepreşedinţii liberali.

El a precizat că PNL îi propune pentru această comisie pe deputaţii Ioan Cupşa şi Traian Dobrinescu şi pe senatorul Mircea Dobra.

---

PNL a aprobat propunerea PSD de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă în privinţa achiziţiei de către familia Băsescu a terenului din localitatea Nana, din judeţul Călăraşi, conform surselor de presă.

Crin Antonescu şi vicepreşedinţii PNL s-au reunit astăzi pentru a discuta despre comisia de anchetă solicitată de PSD.

Propunerea înfiinţării acestei comisii a generat săptămâna trecută tensiuni în USL.

Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 290 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, contractând de la CEC Bank un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.

Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb