PNL: Consultări pe tema crizei din Crimeea

A.C.
Politică / 18 martie 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că Partidul Liberal propune consultări între liderii partidelor parlamentare, premier şi preşedinte, pe problema din Crimeea şi pe tema schimbărilor geopolitice, potrivit surselor din presă.

Antonescu consideră că tensiunile din ultima vreme, care implică Rusia, Ucraina şi Peninsula Crimeea, reprezintă un moment dificil pe scena relaţiilor internaţionale, începând cu perioada de după Războiul Rece.

Preşedintele PNL a declarat: "Gestul Kremlinului, de astăzi, de a declara anexarea Crimeii, ca şi o serie de alte declaraţii foarte grave făcute de preşedintele rus, Vladimir Putin, schimbă nu doar ordinea de drept în relaţiile internaţionale, ci şi toate raporturile politice care au funcţionat în ultimii ani. Suntem în faţa unei tensiuni majore în relaţia dintre Federaţia Rusă şi zona europeană şi euroatlantică".

Acesta a susţinut că România trebuie să fie "una dintre vocile cele mai active ale NATO şi ale UE în raport cu modificarea situaţiei geopolitice în această parte a lumii".

Crin Antonescu a susţinut poziţia că referendum-ul din Crimeea a fost ilegal şi ilegitim, şi că anexarea acestei părţi a teritoriului ucrainean contravine dreptului internaţional.

"România trebuie să susţină acele sancţiuni, pe care SUA şi UE le au în vedere la adresa celor care au instrumentat acest proces", a mai spus Antonescu.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă, prioritatea diplomaţiei româneşti trebuie să fie securizarea parcursului european al Republicii Moldova.

"România trebuie să ceară, de asemenea, UE accelerarea procesului de integrare al Republicii Moldova, care devine o zonă de risc major în noul context geopolitic", a mai declarat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că, într-un asemenea "moment complicat", clasa politică românească trebuie să dea dovadă de coeziune, indiferent de chestiunile de politică internă care despart partidele în acest an.

"Tocmai de aceea, solicit organizarea de consultări între liderii partidelor parlamentare, primul ministru şi preşedintele României, pentru a demonstra cetăţenilor ţării noastre, ca şi partenerilor noştri externi, coerenţa acţiunilor noastre într-o situaţie dificilă pentru securitatea regională", a mai afirmat preşedintele PNL.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb